În programata cădere politică a fostului vicepremier și ministru de interne, Gabriel Oprea, n-are cum să nu te amuze înainte de orice creativitatea celor care îl „lucrează". Drumul nostim în care cererea organelor de urmărire penală și-a urmat cursul este după specificul diversiunilor de tip bine cunoscut și bine ticluit, astfel încât succesul la public să fie asigurat. Blamarea face mai mult decât condamnarea, în secolul comunicării.
Mai întâi, DNA formulează o cerere de urmărire penală pe care, conform procedurii, cel care trebuia să o înainteze Senatului, era Procurorul General al României, Tiberiu Nițu. Acuza consta în faptul că Oprea, atât timp cât a fost vicepremier și ministru de interne, a folosit coloana oficială în deplasări, fără să fi avut dreptul legal. Partea umoristică a ticluirii a constat în a-l pune pe Nițu în penibila situație de a refuza să înainteze cererea de urmărire penală. Motivul l-a spus chiar Nițu, indirect, acela că nu putea fi parte a unui demers de învinovățire pe motive de care el însuși era acuzat. (Nu este ușor să ai funcție publică în România, asta-i sigur.)
Al doilea în rang, nevoit să se lepede public de Oprea, a fost Bogdan Licu, prim-adjunct al Procurorului General. Acesta a făcut cerere de abținere din vreme, pe motiv că profesorul Oprea i-a fost coordonator de doctorat și nu se face să-ți ataci maestrul. Ca spectacolul să fie total, al treilea și cel care în definitiv nici nu a avut de ales și a semnat, a fost Codruț Olaru, adjunctul Procurorului General. După el, „la primire", a urmat Călin Popescu Tăriceanu, „partener de democrație" cu Oprea. Mai urmează ca, doamne ferește, peste un timp, dacă i s-o întâmpla ceva rău fostului vicepremier, pus să îl scoată din dubă, să fie chiar vreun nepot care între timp a ajuns polițist la București. Eu nu le subestimez umorul dușmanilor (de azi) a lui Oprea.
Partea serioasă a Cazului Oprea constă în modul în care a ajuns să se facă politică în România. Râdem, glumim, însă canalizarea puterii centrale, în mod legal delegată de popor parlamentului și președintelui, în mâna unui „comando" necunoscut public, este un lucru rău. Acest „comando decizional" format din persoane cheie (nu multe) creat de Băsescu și preluat mândru de Iohannis, care folosește autoritatea ideii de justiție, pentru a-și discredita adversarii, este un lucru cât se poate de rău pentru România. De ce? Niciodată persoane care dețin funcții de maximă importanță, dar lipsite de vizibilitate publică și a supra cărora cetățenii nu au pârghii de control, nu vor putea să se raporteze onest la fenomenul puterii. Ei vor manipula clasa politică în funcție de interesele personale, pentru a-și menține funcțiile și vor șubrezii consolidarea instituțională, dând naștere unei altfel de corupții, mult mai grave –corupția morală.
Râdem, râdem de discreditarea autorității parlamentului și de ideea de guvernare politică, de împroșcarea constantă a imaginii partidelor, dar peste câțiva ani râsul acesta nu va mai fi râsul nostru. În acest sens, exemplul scoaterii actorului politic Oprea din scenă în acest fel, este un lucru rău. Invocarea unor motive aparent credibile, cu priză la public, doar pentru că Oprea nu a vrut să aducă la putere „Guvernul Meu" este o răzbunare, parte a unui demers politic instrumentat prin trâmbițata nevoie de dreptate, de care oamenii se bucură oricând, ca de o pită caldă. Din păcate însă, în războaiele politice de azi se folosește mult reputația unor concepte și a unor instituții, iar asta se cheamă manipulare. Băsescu se bucură degeaba, căderea lui Oprea nu-l va avantaja.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
