Arta de a mulțumi - postludiu la tragedia de la Podgorica

cristina-topescu
Descriere foto: cristina-topescu

Se sting incet incet ecourile tragediei din Muntenegru. Se sting doar in opinia publica, pentru ca in destinele unor oameni, dupa ce soarta si poate nu doar ea au pus un punct abrupt si dureros, in urma lui a ramas multa durere, durerea celor apropiati mortilor. Asa se intampla de cate ori un accident, iar ele sunt mii, zeci de mii…ia viata unor oameni care n-au avut sansa sa moara de batranete.

Zile in sir televiziunile au dezbatut cu invitati mai mult sau mai putin competenti in materie pe marginea accidentului, a cauzelor lui, a felului in care autoritatile romane au reactionat, mai lent la inceput, eficient apoi, adica asa cum e firesc. Fara sa minimalizez eforturile celorlalti, laudabile si ele, de la caz la caz, nu stiu cum se face, dar a nu stiu cata oara, constat ca cel mai eficient dintre romani a fost tot sirianul Raed Arafat. Un om care ne-a obisnuit deja cu puterea sa de munca aproape supra-umana, dar si cu pasiunea sa infinita de face impecabil tot ce face.

Arafat, mai roman decat toti romanii, ne-a dat un nou exemplu de devotament profesional suta la suta. Iti creste inima cand vezi un asemenea om, intruchipand profesionalismul de mare clasa, te bucuri ca exista in sistemul de sanatate romanesc un astfel de ins, dar parca te traverseaza si putina nostalgie ca un astfel de personaj nu e multiplicat printre demnitarii si inaltii sau mai “scunzii” functionari romani. Iar daca totusi ei exista, presa nu le acorda atentie pentru ca, de pilda…nu au notorietate. La noi, daca n-ai asa ceva, nu prea contezi. Cu prea putine exceptii, abilitatea presei in a decoperi eroi mai putin vizibili e inca modesta, iar cand o face, din cand in cand, serialul are doar un episod, maximum doua. Nu-i stie lumea (pe multi alti oameni extraordinari, inclusiv din sistemul de sanatate) si daca nu-i stie, nu faci emisiuni cu ei, pentru ca simplu, nu fac rating si gata ! Ca si cum a-i face cunoscuti pe ilustri anonimi nu ar sta in mainile aceleiasi prese, cea care te poate ridica, crea, umfla sau arunca in colbul uitarii cat ai clipi.

Poporul sarb a avut intotdeauna reputatia unuia inzestrat cu mult curaj. Vecinii nostri au sira spinarii dreapta, luptatorii din rezistenta sarba in istoria lor destul de recenta si foarte insangerata stau drept dovada. Sarbii nu se pleaca, ei lupta pana la ultima picatura de sange pentru cauza in care cred, sunt greu de supus si nu pot fi ingenuncheati cu adevarat. Iar curajul…curajul e frate bun cu solidaritatea. Fara curaj nu-ti poti risca libertatea sau chiar viata de dragul altora, nu? Nu oricine are aceasta dimensiune a sufletului. Sunt unele popoare, precum cel sarb (sau imi vine in minte acum si cel polonez cu al sau emblematic Solidarnosc), care o au mai mult decat altele. Nobletea salvatoare a muntenegrenilor in cumplitul accident de la Podgorica imi aduce aminte, stiti, de vorba aceea : Romania are doar doi vecini buni: Serbia (fosta Iugoslavie) si…Marea Neagra ! Pentru ca, lasand deoparte duplicitatile impuse uneori poate si de geografia istoriei, tarile noastre au avut multe intamplari de bine in comun.

Iar acum, dincolo de durerea familiilor, de intamplarile eroice in care o mama a murit protejandu-si fiica, un barbat a salvat viata unui copil in ultima clipa a vietii sale sau de un cuplu de pensionari carora cei doi fii le facusera cadou aceasta ultima excursie, impresionanta si demna de respectul cuvenit unei asemenea natii mi s-a parut reactia muntenegrenilor. Solidaritate…de inaltatoare solidaritate au fost in stare oamenii din Podgorica care, fara ezitare, au coborat in prapastie ca sa salveze viata alor nostri pentru ca apoi sa si doneze sange. V-ati gandit ca aceiasi oameni ar fi putut sa ramana pe marginea prapastiei, comentand plini de compasiune drama care a tulburat linistea oraselului lor, ca puteau sa asiste la venirea ambulantelor si, cel mult, sa le cheme, dupa care sa dea o mana de ajutor, pe ici colo, echipelor de medici sositi la fata locului ? V-ati gandit ca acest scenariu ar fi fost posibil?

Podgoricenii au trecut la fapte, insa, formand un lant uman, au scos ranitii dintre stanci,copaci si ghearele mortii, n-au stat pe ganduri o clipa cand semeni ai lor, dintr-o alta tara, doar trecatori pe meleagurile lor, strigau dupa ajutor. Am vazut ranitii romani vorbind de pe patul de spital despre gestul de mare noblete al muntenegrenilor, i-am vazut multumind cu lacrimi in ochi acestor oameni, al caror ajutor pentru care recunostinta nu poate fi pusa in cuvinte. La generozitate se raspunde cu recunostinta, asa e, cu una autentica si nu cu una formala, sunt situatii de viata (si de moarte, vai !) in care rasplata, sortita a fi, oricum, palida, in comparatie cu fapta, se impune a fi una totala, fara retineri si fara restrictii oficiale, ne-impusa de vreun protocol sau de vreo cutuma diplomatica. A fost bine ca au fost acolo Raed Arafat si Titus Corlatean, ca au multumit autoritatilor muntenegrene, ca au vizitat la spital ranitii romani, a fost foarte bine ca s-a intamplat asa, dar poate ca ar fi fost nevoie de si mai mult decat atat. Dupa ce premierul Muntenegrului a fost el insusi la spitalul din Podgorica, ce frumos ar fi fost daca si premierul roman s-ar fi dus acolo pentru a multumi personal face to face nu doar oficialilor si omologului sau de acolo, dar, mai ales, pentru a privi in ochi, cu infinita gratitudine, pe acei oameni simpli care au sarit in prapastie in ajutorul romanilor nostri. Inca oftez dupa imaginea in care Victor Ponta le-ar fi multumit personal muntenegrenilor, strangandu-le mana aceea pe care au intins-o unor romani care, fara superba lor generozitate, n-ar mai fi poate acum in viata.

Nu-mi ramane decat inca sa sper ca atunci cand va mai fi vorba de multumiri si de recunostinta (fara asemenea contexte tragice, fereste-ne, Doamne!) consilierii mai marilor nostri sau insisi mai marii nu vor mai rata ocazia de a arata ca noi, romanii, daca solidari nu ni se-ntampla sa fim prea des, macar recunoscatori, cu adevarat, putem fi. Altfel, laudabila, da, mobilizarea autoritatilor si guvernului roman, ulterioara sincopei de comunicare- boala veche la romani. Mai putin laudabila, de un gust indoielnic interventia amabasadorului Mihai Florovici, care in momente de mare dramatism, a gasit de cuviinta sa spuna ca e si meritul Excelentei Sale ca muntenegrenii ne-au sarit in ajutor. Am auzit in direct interventia telefonica a ambasadorului si am crezut ca n-aud bine ! Moderatorul insusi nu a avut reactie si-l inteleg, pentru ca ce reactie poti avea la asemenea cuvinte in imprejurarile date??? Singurul care a taxat apoi necrutator, dar just, penibila lauda de sine a diplomatului nostru a fost Cristian Tudor Popescu. Si-ntr-adevar, cam cat de umflat oare sa-ti fie ego-ul incat sa poti emite o asemenea grozavie in toiul unei nenorociri…?

Pe de alta parte, decretarea doliului national, o masura excesiva, desi de buna credinta, taxata ( pe buna dreptate, asta e ! ) ca putand fi una politicianista, mi s-a parut mult mai putin inspirat. O vizita scurta la Podgorica a premierului, cu multumiri in numele romanilor, transmise nu pe canale oficiale, ci nemijlocit, acolo, strangand mana unor oameni minunati, asta da, ar fi fost o intamplare minunata si ea ! Exercitiul gratitudinii nu ne e inca familiar nici noua, tuturor, nici celor care ne conduc, din pacate…dar sigur ca timpul sa-l deprindem nu e pierdut !

Arta de a multumi, nu presupune,insa, doar talent ci si dorinta de a o deprinde, ca pe orice alta arta. Trebuie sa vrei, in primul rand ! Iar daca vrei, cand premierul face un gest al recunostintei, poporul sau va invata de la el, poporul se uita la cei care il conduc si, printr-un inevitabil mimetism, se va comporta precum cei care sunt in fruntea lui. Pentru ca puterea exemplului e intotdeauna uriasa !

Mergem inainte, insa…ploile nu ne mai parasesc, alte nenorociri si alte suferinte vin peste noi…sa nu uitam lectia Muntenegrului !

       


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26