Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Anul 2016: Anul educării României prin dezbateri așezate și consistente

Președintele Klaus Iohannis a lansat proiectul "România educată". Lansarea a avut loc de Ziua Culturii. Profesorul Mircea Coșea arată beneficiile pe care le-au avut țările în care educația a fost prioritate națională de la Finlanda la Israel sau Turcia. Profesorul Coșea atrage atenția, însă, că în lipsa unei strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung, proiectul prezidențial din România nu poate să realizeze decât mici corecții ale stării din prezent.

Iată analiza politică scrisă de profesorul Mircea Coșea pentru dcnews.ro: 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat cu ocazia Zilei Naționale a Culturii că noul proiect de ţară pe care factorii politici şi societatea civilă trebuie să şi-l asume trebuie să fie "România educată", urmând ca în 2016 să aibă loc o "dezbatere aşezată şi consistentă" asupra viitorului acestui domeniu în România.
 
Este o declarație care nu poate decât să mă bucure. Interesul președintelui pentru educație, transformarea acesteia în proiect de țară, este dovada faptului că domnul președinte a înțeles ce este prioritar pentru viitorul nostru, căci, dacă vrem să ieșim din fundătura europeană în care ne aflăm ne trebuie educație poate chiar mai mult și mai rapid decât autostrăzi.
 
Distincție cultură - educație
 
Conform DEX-ului, "educație este un fenomen social fundamental de transmitere a experienței de viață a generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și tineri, abilitării pentru integrarea lor în societate, cunoașterea bunelor maniere și comportarea în societate, este ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și ale tineretului". Am dat definiția deoarece nu am înțeles dacă prin educație acest proiect de țară înțelege tot ceea ce cuprinde definiția sau doar unele aspecte de comportament social și politic  (citez din discurs: "Ani de zile clientelismul, nepotismul, lipsa de respect față de legi, față de cuvântul dat, disprețul față de școală, de cultură, de valori spirituale au fost afișate fără rezerve și, mai mult, au impregnat imaginea publică despre ce înseamnă a avea succes în carieră, în viață și mai ales în politică".) Nu am înțeles nici dacă se face o distincție între educație și cultură (citez din discurs: "Avem o infrastructură culturală fragilă, de care nu ne-am îngrijit la timp și am permis ca actul de cultură să se manifeste în spații improprii, cu personal din ce în ce mai redus și slab motivat și în condiții inadecvate, după principiul ‘lasă că merge și așa’. Este momentul să schimbăm o asemenea stare de fapt, care nu onorează cultura românească. Aceasta presupune, în primul rând, voință în promovarea și susținerea culturii, în toate formele sale de manifestare, o proiecție pe termen lung care să vizeze inclusiv resurse, umane și materiale, o strategie marcată atât prin decizie responsabilă, cât și prin continuitate și coeziune a sistemului în ansamblu".)
 
Politică educațională, necesară
 
Consider că domnul președinte are dreptate să se refere la educație ca mod de comportament și la nevoia de a promova cultura dar, după părerea mea, dacă se dorește să avem un real proiect de țară ar trebui să se pună în discuție existența unei "politici educaționale". După 1990, nu putem spune că a existat o politică educațională în sensul unui concept și a unui sistem de instrumente de punere în practică a acestuia. Au existat și încă există doar așa zise "reforme" personale ale unor miniștri nu întotdeauna familiarizați cu problematica educației sau celebrul "Pact pentru educație" urmat de Legea Funeriu, care în afară de camere de supraveghere tv la examenele de Bacalaureat nu a avut niciun efect notabil asupra calității actului educațional.
 
Politica educațională, proiect de țară
 
Conceptul, ca în cazul oricărei politici, trebuie să reprezinte și în cazul politicii educaționale o ideie generală care are calitatea de a reflecta corect realitatea în scopul elaborării unor decizii de îmbunătățire sau chiar de schimbare a acesteia în conformitate cu un reper de performanță stabilit prin raportarea situației actuale la exigențele dezvoltării pe termen mediu și lung în context intern și internațional. Rezultă că o politică educațională dacă vrea să devină un real proiect de țară trebuie să fie parte dintr-un concept mai larg, a unei strategii de dezvoltare națională (proiect de țară) în care  "educația" să se înglobeze atât în calitate de cauză dar și ca efect al dezvoltării generale, proiectată ca orizont strategic pe o anumită perioadă de timp.
 
Din această perspectivă, educația ar trebui să fie privită pe baza unei scări valorice, stabilindu-se locul și importanța pe care le poate avea în conceptul general de dezvoltare. Astfel, dintr-o anumită perspectivă, ea poate deveni motor principal al creșterii economice pe termen mediu/lung (Finlanda, Coreea de Sud, Taiwan, Irlanda, Thailanda, Slovenia) mizându-se pe sporul de valoare adăugată creat de un nivel general mai înalt de educație al întregii populații; poate deveni un factor principal în creșterea competitivității internaționale prin dezvoltarea focusată a unor ramuri și sectoare de înaltă tehnologie (Japonia, Elveția, Marea Britanie, Germania, Suedia, Israel) sau poate deveni un factor socio-economic de modernizarea și civilizare a societății prin crearea clasei mijlocii și dezvoltarea aportului acesteia la buna funcționarea administrativo instituțională a țărilor respective (Brazilia, India, Vietnam, Turcia).
 
În lipsa unui proiect general de țară (strategie de dezvoltare pe termen mediu și lung), proiectul de țară "România educată" nu poate, după părerea mea, în lipsa unei racordări la obiectivele generale de dezvoltare să realizeze mai mult decât mici corecții ale stării generale de educație fără a intra în fondul problemei.
 
După părerea mea, fondul problemei îl reprezintă reformarea sistemului educațional cu accent pe eficientizarea și modernizarea învățământului de toate gradele.
 
Ce caracterizează în prezent învățământul românesc? Domnul Traian Băsescu îl caracteriza la data de 7 iunie 2013 ca fiind: "ineficient, corupt, lipsit de exigență iar majoritatea dascălilor sunt foarte slab pregătiți". Statistica îl caracterizează ca având o baza materială mult sub media europeană dar cu o rată de absenteism școlar cu mult peste media europeană. Oricum am lua lucrurile, fie cu cinismul fostului președinte, fie cu rigoarea datelor statistice, adevărul nu poate fi discutat: învățământul românesc se află în criză. Nu este o criză generată de corupția unor profesori prost plătiți deveniți paria societății și nici de rata mare de absenteism. Acestea sunt doar efectele vizibile ale crizei generate de lipsa de viziune și responsabilitate națională a mangementului guvernamental de după 1990. Lipsa de viziune, de obiective și priorități  naționale pe termen lung a făcut ca învățămâmtul, ca pilon central al educației, să fie tratat cu un dezinteres condamnabil, la limita siguranței naționale. Este o atitudine ușor de explicat prin faptul că învățământul nu oferă clientelismului politic posibilitatea practicării de ”tunuri” prin sifonarea bugetului public.
 
Modelul finlandez
 
Dacă proiectul "România educată" al domnului președinte Iohannis dorește să aibă rezultate, ar trebui abordat ceea ce se numește "modelul finlandez" (prezentat mai sus) prin care educația/învățământul să fie considerate motor de creștere economică pe termen mediu și lung prin ridicarea gradului de educație la nivelul întregii populații.
 
Desigur, o astfel de abordare necesită o finanțare corespunzătoare dar prin reorientarea cheltuielilor publice și reducerea pierderilor de colectare la buget ca și printr-o mai eficientă utilizare a fondurilor afectate o astfel de finanțare este posibilă dar, personal nu o consider esențială . Consider că este esențial stabilirea unor principii de fundamentare a unei adevărate politici educaționale. Propun o listă scurtă a unor astfel de principii, inspirate din experiența unor țări cu succese în acestă direcție
 
1. Principiul orizontului minimal de pregătire. Este un principiu care reflectă pe de o parte, potențialul de inserție  a forței de muncă în societate la un anumit nivel de dezvoltare generală a acesteia, iar pe de altă parte, potențialul de dezvoltare al societății în funcție de calitatea resursei umane.Cu alte cuvinte, ce nivel minim de educație ar trebui să aibă individul pentru a se putea acomoda și incadra într-un anumit nivel de dezvoltare al  societății și de ce nivel minim de educație la nivel individual are nevoie societatea pentru a atinge un anumit stadiu de dezvoltare. În SUA , de exemplu, se consideră acest nivel minim ca fiind : scris și citit, socotit cu cele patru operațiuni, constituția SUA, drepturi și obligații cetățenești. În Franța, la acest nivel se mai adaugă noțiuni de istorie și geografie națională. În țările scandinave se discută și posibilitatea introducerii noțiunilor de educație sanitară ( inclusiv sexuală). In Elveția se introduce și noțiuni de educație economică (rolul banilor și economisirea lor) .
 
2. Principiul legăturii dintre educație și cererea și oferta de forță de muncă. Populația este o resursă ( factor de producție) cantitativă ( număr de persoane active) și calitativă ( nivel de educație).Din acest motiv, legătura cu mecanismele pieței este implacabilă, ceea ce conduce la ideia orientării procesului educativ în funcție de cerințele prezente și de perspectivă ale pieței forței de muncă. Această orientare se realizează prin inputul de prognoză pe care îl dau instituțiile specializate și ministerul de resort către instituțiile de învățământ. Pentru sprijinirea acestui input orientativ, statele dezvoltate practică și diverse forme de stimulare pe căi fiscale sau direct prin subvenții a intituțiilor de învățământ. Este un mijloc de acoperire eficientă a cererii pentru diferite forme de educație și, mai ales, de eliminare a șomajului tinerilor absolvenți. Pentru situația actuală a României o astfel de ”planificare” a numărului și specializării absolvenților ar putea reglementa și lipsa unor specialiști, luând în calcul aprioric și estimarea cifrei  absolvenților ce părăsesc țara.
 
3. Principiul finanțării multiple a educației/învățământului. În societățile moderne, statul nu poate finanța singur procesul educațional datorită creșterii exponențiale a cheltuielilor de dotare modernă a unităților de învățământ. Se practică așa numita finanțare multiplă prin atragerea unor fonduri din economia reală, mai ales de la marile companii și multinaționale. De asemenea, în unele țări sunt atrase în finanțare și diverse forme de fonduri suverane ( Norvegia, Taiwan, Coreea de Sud). O astfel de atragere presupune însă un concept diferit al fiscalității, oferindu-se reduceri substanțiale de impozite sau taxe pe principiul avantajului ulterior al investiției în educație".
 
Notă: Titlul și textul aparțin autorului. Titlul de homepage, lead-ul și intertitlurile aparțin redacției. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy