Cercetătorul a mărturisit că s-a născut într-o familie de romi argintari și că întreaga copilărie a fost marcată de acest univers aparte. „Am crescut într-o familie care și-a câștigat existența exclusiv din comercializarea bijuteriilor făcute de tatăl meu. Și din argint, și din aur, dar și din alte materiale neprețioase, să zic așa”, a povestit el. Deși nu a practicat meseria în mod direct, a învățat-o pasiv, prin simplul fapt că a crescut în mijlocul ei.
Cristian Pădure a explicat că argintăria este o tradiție veche, transmisă de generații întregi, dar care astăzi riscă să dispară. Odată cu industrializarea și apariția producției de masă, obiectele lucrate manual au început să piardă teren, chiar dacă, paradoxal, tocmai calitatea lor specială le face să fie apreciate acolo unde sunt încă căutate. „Din păcate este o meserie pe cale de dispariție... odată cu așa-zisele obiecte făcute în sistem intensiv, în serie, lucrul manual este din ce în ce mai puțin căutat”, a subliniat lectorul.
Privind în urmă, perioada comunistă a reprezentat o epocă favorabilă pentru romii argintari. Într-un context în care regimul interzisese prelucrarea aurului și purtarea obiectelor din acest metal prețios, mulți români apelau la meșteșugarii romi pentru verighete și bijuterii. „Într-un fel, era o economie paralelă. Era o formă de rezistență la un sistem care era opresor din punctul ăsta de vedere”, a precizat Cristian Pădure.
De la tradiția familială, discuția a mers către un alt capitol esențial al vieții sale: lingvistica. Încă din clasa a VII-a, Pădure a simțit nevoia să-și învețe colegii și prietenii interesați de limba rromani. A început prin a schița o formă a limbii și a observat regulile interne care îi dădeau coerență. „Undeva prin clasa a șaptea mi-am dorit să-mi învăț colegii și prietenii... și am încercat să stilizez, să creionez o schiță a limbii romani și am observat, oarecum, regularitatea. Și de atunci am fost interesat”, a relatat el.
Momentul decisiv a venit în liceu, când l-a descoperit pe profesorul Gheorghe Sarău și a aflat de existența unei catedre dedicate limbii romani. „Atunci am luat legătura cumva pentru prima dată cu această informație că există o limbă romani comună, că se studiază. Credeam că este o limbă vorbită doar în comunitate, fără un alfabet, fără... carte de specialitate”, a explicat Pădure.
Astăzi, el subliniază importanța limbii romani comune, o varietate care permite tuturor romilor, indiferent de grai sau dialect, să se înțeleagă între ei. Această unitate lingvistică a făcut posibilă comunicarea cu romi din alte colțuri ale lumii, inclusiv cu cei din Mexic.
Cercetările sale au arătat că aceste comunități au origini transilvănene și că au plecat din Europa în urmă cu aproximativ două secole. „Probabil, ținta lor a fost America, însă s-au suit în cel mai ieftin vapor, care ducea către America, și fiind cel mai ieftin, au ajuns în America Latină, cu probabil puțin timp după dezrobire, deși în Transilvania romii nu au fost robi”, a precizat el.