În urmă cu ceva ani de zile, când „dragostea” față de Brâncuși nu era zgâriată pe operele sale, am avut șansa de a fi fost aproape de porțile către o altă lume.
Nu știu de ce, dar la un moment dat, m-am lipit cu spatele de Coloana Infinitului și am privit în sus încercând în mod profan să văd unde se termina Coloana, dar ea nu se termina, se făcea una cu cerul ca și când ar fi fost calea către un infinit care te chema, te atrăgea pe tine, muritor curios, către un loc al unei păci eterne pe care speri să o poți trăi.
Nu știu dacă va mai fi posibil să faceți la Târgu Jiu acest exercițiu, dar puteți închide ochii și imaginați-vă atingerea Coloanei, căutați-i sfârșitul. Nu-l veți găsi, dar veți înțelege că Brâncuși venea din altă lume pe care fiecare muritor își dorește la un monent dat să o cunoască.
Ziua de astăzi, dedicată lui #Brâncuși, ne amintește că patrimoniul cultural nu este doar trecut, ci respirația vie a prezentului. Să-l celebrăm nu doar prin cuvinte, ci prin felul în care alegem să privim lumea: cu profunzime, curaj și cu respect pentru rădăcinile noastre.