Urmărește emisiunea live


România, pe locul 5 în Europa la IT, într-un raport Emerging Europe. Capitolul la care Albania ne-a depăşit cu mult

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Industria IT din Europa număra, la finalul anului 2020, 1,99 milioane de angajaţi, iar cifra este aşteptată să se modifice până la finalul anului 2021 şi să urce la 2,09 milioane. România, deşi este în cercul celor cinci ţări care pun accent pe dezvoltarea sectorului IT, este depăşită în ceea ce priveşte numărul de angajaţi în domeniu. 

România face parte din grupul ţărilor care asigură două treimi din valoarea adăugată în sectorul IT, alături de Polonia, Ucraina, Cehia şi Ungaria. 

Cu toate astea, în ceea ce priveşte resursa umană, Polonia stă cel mai bine, cu 440.500 de angajaţi în 2019, urmată de Ucraina, cu 289.200. 

Dar cel mai bine, raportat la populaţia ţării, stă Albania, care are 81 de absolvenţi de IT la 100.000 locuitori. Datele sunt raportate la nivelul anului 2018, dar se aşteaptă ca acestea să crească în anii următori. De asemenea, Albania are şi cele mai competitive salarii din IT, cu o medie de 651 euro, scrie emerging-europe.com

În România sunt peste 130.000 de angajaţi în sectorul IT. 

Raportul Emerging Europe este primul de acest fel realizat în Europa. Acesta analizează sectorul IT din 23 de ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est, pentru a înţelege cum fiecare ţară contribuie la economia regiunii. 

În topul Realizat de Emerging Europe, România s-a clasat pe locul al cincilea, în spatele Poloniei, Estoniei, Cehiei şi Ungariei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel