La fel, mai poate sa astepte si dilema daca autodenuntul sau este sau nu parte a unui joc operativ, in spatele caruia s-ar afla Traian Basescu. Cel care pretinde ca, spre deosebire de Iliescu si Constantinescu, a reusit sa puna in genunchi sistemul. Pe mine, astazi, ma preocupa o alta tema, care tine de esenta acestei Romanii in care incercam sa traim. Ce cauta ofiterii acoperiti ai Ministerului Apararii in redactii?
Chiar asa! Armata are un serviciu secret. Foarte bine. E necesar sa aiba. Romania trebuie protejata de inamicii ei. Care sunt destui. Intrebarea cheie este insa daca acesti inamici se ascund in redactiile ziarelor, televiziunilor, posturilor de radio si agentiilor de stiri. La prima vedere, raspunsul ar fi afirmativ. Nu exista o acoperire mai buna pentru un agent inamic decat statutul de jurnalist. Prin urmare, teoretic, acestia ar putea fi cautati si identificati si in presa. Inseamna ca, intr-un fel sau altul, plantarea unui sistem contrainformativ in mass-media se justifica.
Dar nu in ceea ce priveste Ministerul Apararii Nationale. Misiunile agentilor acoperiti ai serviciului secret din MApN ar trebui sa se desfasoare in alta parte. Presa nu este nici un poligon de trageri si nici un teren al unor posibile confruntari militare. Pot admite ca, pentru serviciul secret al Ministerului Apararii Nationale, ar fi utila existenta unor ofiteri acoperiti in misiuni externe. MApN ar putea recruta astfel, pe post de jurnalisti, eventual, un anumit numar de corespondenti externi. Care ar bantui prin capitalele lumii, purtand o patalama de jurnalist.
Dar ce sa caute un agent acoperit, ofiter de rang superior, in postura de moderator al unui canal de telviziune? Cazul Robert Turcescu. Ce ar fi putut afla acesta stand, seara de seara, pe scaun si organizand dezbateri la B1 TV? Ce informatii utile ar fi putut el furniza, de pe acel scaun, servicului secret al MApN? Raspunsul este usor de dat. Nicio informatie. El nu putea, din aceasta perspectiva, sa joace niciun rol util. Cel mult ar fi putut fi un simplu agent de influenta. Moderand o emisiune, ar fi putut sa inchida gura vreunui invitat care avea opinii critice referitoare la politica Ministerului. Si, hai sa spunem, ar mai fi putut planta pe piata unele informatii de tip diversionist.
Dar nu cu asta se ocupa, conform definitiei, un ofiter sub acoperire. Fisa postului e cu totul si cu totul diferita. De aceea singura explicatie care imi trece prin cap este ca, chiar si in absenta unei strategii de aparare nationala prin care presa sa fie identificata drept un pericol potential la siguranta nationala – dupa cu se stie, in mod oficial cel putin, nu avem asa ceva –, serviciul secret al Ministerului Apararii Nationale a actionat. Si a incercat, prin intermediul unor personaje ca Robert Turcescu, sa-si anihileze dusmanii.
Nu e cam mult? Nu este o adevarata nebunie sa pregatesti cu migala, investind logistica, inteligenta si sume mari de bani in formarea unor ofiteri acoperiti doar pentru a-i aseza intr-un scaun si a-i folosi in dezbateri publice, in ideea ca uneori se discuta si chestiuni legate de apararea nationala, care trebuie tinute sub control?
Cazul Robert Turcescu poate avea nenumarate conotatii. Dar pentru moment, pana cand vor fi lamurite o serie intreaga de dileme care au fost generate de acest eveniment al autodemascarii, cred ca este esential sa rapundem la o singura intrebare. Daca merita sau nu pretul. Daca merita sau nu ca, pentru a cosmetiza credibilitatea unei institutii, cum este MApN, sau pentru a o proteja pur si simplu este util si bine, intr-un stat democratic, sa distrugi credibilitatea unei alte institutii, extrem de importante, care este cea a presei. Pentru ca presa este cea dinamitata in acest moment. In conditiile in care s-a demonstrat, de acum fara echivoc, ceea ce multi oficiali au negat de-a lungul ultimilor ani, si anume ca serviciile secrete au infiltrat agenti acoperiti in redactii, credibilitatea presei e dinamitata. Cum sa mai crezi ca un mesaj, o analiza, o parere sunt autentice? Cum sa mai crezi ca informatiile furnizate de redactii sunt reale si nu contrafacute in laboratoarele unui serviciu secret? E interesant de observat, si asta o spun deocamdata doar intre paranteze, ca acest adevar, numit autodemascarea lui Robert Turcesu, loveste presa romana exact in momentul in care ea urmeaza sa dea un nou si important examen. Cel al mediatizarii alegerilor prezidentiale.
Daca este ingenuncheata clauza de constiinta a jurnalistului, daca sume probabil colosale din banii publici sunt consacrate pentru pregatirea si plasarea in redactii a unor ofiteri acoperiti, alte fonduri publice sunt consumate, intr-o tara saraca, pentru solda lunara a cartitelor implantate in redactii. Daca Robert Turcescu a primit lunar, sub forma de solda, mii de lei, ma intreb cam la ce suma se ridica solda tuturor ofiterilor acoperiti trimisi in presa de serviciul secret al Armatei. Si imi e si teama sa fac vreo prognoza. La fel cum e riscant sa facem o prognoza a sumelor cheltuite in acelasi fel de celelalte servicii secrete, care si ele, la concurs cu MApN, au impanat redactiile ziarelor. Sa nu uitam ca mai exista SRI, SIE, serviciul secret al Ministerului de Interne, STS si SPP. Toate aceste organizatii secrete sunt platite atat din bani publici, la vedere, prin bugetul statului, cat si pe sub masa, prin intermediul societatilor acoperite pe care le detin si care paraziteaza economia Romaniei.
Citește mai multe pe CorectNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
