O politică economică ambidextră

mircea.cosea / 22 Martie 2015 / 15:00 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Primele două  partide din România au pus în circulație proiecte de Cod Fiscal. Dezbaterile s-au axat mai mult pe orientarea spre stânga sau spre dreapta. Se discută mai puțin dacă propunerile sunt corecte și dacă au șanse de aplicare. 

Prof. Mircea Coșea susține, în editorialul scris pentru DCNews, că această abordare este normală: specialiștii consideră, încă de pe timpul lui Marx, că traducerea cea mai precisă a ideologiei politice în politica economică o repezintă  conceptul și tipul de cod fiscal. Cum au fost fundamentate iodeologic politicile economice?

 

Iliescu propune economia socială de piață

Imediat după 1990, președintele Ion Iliescu afirmă că  partidul pe care îl conduce este orientat spre ”economia socială de piață”.  Economia socială de piață” acceptă rolul pieței, deoarece fundamentele sale se bazează pe mecanismul cererii și al ofertei, dar este o economie socială deoarece Statul  are obligația să asigure bunăstarea tuturor cetățenilor săi prin împărțirea bogăției naționale. Economia socială de piaţă se distinge ca sistem economic atât de socialism, cât şi de laissez-faire-ul capitalist. Succesul unui astfel de model era bine cunoscut în cazul Republicii Federale Germane și al Țărilor Scandinave, arată prof. Coșea.

 

Liberalii cer ”terapia de șoc”

În anii 90, reprezentanții de seamă ai liberalismului, cum ar fi Dinu Patriciu  și Horia Rusu,  propuneau o politică economică de tipul liberalismului clasic, prin eliminarea quasi totală a statului din economie și instaurarea unor relații de piață concurenționale absolute. Adică, așa numita  ”terapie de șoc”. Aceasta, printr-o definire plastică a lui Dinu Patriciu, însemna ” să arunci copilul în apă chiar dacă nu știe să înoate căci va învăța singur de teama înecului”.

Nici una dintre aceste idei nu puteau fi puase în practică la acea dată, deoarece nu exista baza necesară oricăreia dintre ele, adică proprietatea privată și piața funcțională. 

 

Paradoxul tranziției orientate spre Dreapta

Tranziția  a început la jumătatea deceniului, la presiune externă, după așa numita ”Schemă Sachs”. Formula nu era nici de stânga și nici de dreapta. Era doar o parodie simplistă și neelaborată a unei teorii a științei economice: ”distrugerea creatoare ”,  a lui Joseph Schumpeter. S-ar putea spune că reprezenta dreapta, dacă am considera că a condus la crearea proprietății private și a elementelor de piață. Nu se poate omite  că aceste transformări au dus la scăderea dramatică a potențialului productiv și a capacității de creare a valorii adăugate, care sunt, în esență, tocmai mobilul politicilor de dreapta.

 

Concluzii: nu există diferențe între politicile ”statului capturat”

După anul 2000, a devenit clar că România era ceea ce numim ” stat capturat”. Capturarea statului este acea formă a corupției politice care se caracterizează prin acțiunea deliberată a unor indivizi, grupuri sau firme orientată spre influențarea sau chiar determinarea adoptării unor legi, sau politici economice care să îi favorizeze direct și nemijlocit în realizarea unor beneficii în interes propriu.  În aceste condiții, este greu de sesizat ce înseamnă politică economică de stânga sau de dreapta.

 

Toate măsurile ce vizau liberalizări sau efecte ale pieței au fost de fapt măsuri cu aparență de dreapta, dar în realitate focusate direct și netransparent pe interese de clientelism politic partinic sau transpartinic, în multe cazuri chiar dedicate unor interese ale societăților multinaționale. Pe de altă parte, acele măsuri care păreau a fi de stânga nu au fost decât ” cadouri electorale” menite să asigure prin ciclul electoral continuarea existenței statului capturat.

 

Iată integral editorialul scris de prof. Mircea Coșea:

 

O politică economică ambidextră

 

        Deși ultimile săptămâni au  concentrat cu precădere discuțiile din sfera publică asupra acțiunilor DNA, abordarea comparativă a propunerii de nou cod fiscal cu programul de guvernare PNL a continuat să preocupe o anumită parte a specialiștilor  și a unor politicieni. Spre surprinderea mea, majoritatea opiniilor prezentate nu s-au axat pe analiza tehnică a politicilor și instrumentelor fiscale preconizate de către cele două documente, ci pe orientarea lor ideologică. S-a discutat și analizat mai mult despre orientarea lor spre stânga sau spre dreapta decât despre corectitudinea propunerilor avansate sau despre șansa reală a aplicabilității lor.

 Cel puțin până în acest moment al discuțiilor, problema preocupantă pare a fi cea a contradicției dintre ideologia declarată a fi de stânga a PSD și orientarea vădit de dreapta a codului fiscal pe care îl propune. Trecând peste faptul că au apărut din partea PNL acuzații de plagiat la adresa PSD și peste virulența cu care s-au atacat  ( bineînțeles pe blog) liderii celor două partide, trebuie să recunosc că problema amprentei ideologice asupra unui program economic, fie el cod fiscal sau program de guvernare, nu poate fi subestimată și nici tratată doar în talk show-uri. De altfel, în literatura de specialitate se consideră încă de pe timpul lui Marx că cea mai precisă traducere a ideologiei politice în politica economică o repezintă  conceptul și tipul de cod fiscal.

      Părerea mea este că pentru a putea avea o imagine cât de cât reală asupra orientării spre dreapta a unui partid de stânga în România anului 2015 ar trebui să vedem cât de bine sau cât de corect au reflectat din 1990 până acum diferitele partide sau coaliții de guvernare ideologia pe care și-au declarat-o în politiciile bugetar/fiscale pe care le-au promovat.

    Imediat după 1990, președintele Ion Iliescu afirma (ca urmare a influenței pe care o avea asupra domniei sale Alexandu Bârlădeanu) că orientarea social democrată a partidului pe care îl conducea înseamna o politică economică de tipul ” economiei sociale de piață”. Conform definițiilor unanim acceptate, ”  Economia socială de piață: (Soziale Marktwirtschaft – Ludwig Erhard-Müller-Armack) este o “economie de piață” deoarece fundamentele sale se bazează pe mecanismul cererii și al ofertei, dar este o economie socială deoarece Statul  are obligația să asigure bunăstarea tuturor cetățenilor săi prin împărțirea mai justă a bogăției naționale. Prin lege, întreprinderile sunt obligate să asigure angajaților anumite avantaje sociale (concedii, prime, pensii, asigurări, etc). Economia socială de piaţă se distinge ca sistem economic atât de socialism, cât şi de laissez-faire-ul capitalist. Spre deosebire de acesta din urmă, economia socială de piaţă combină interesul întreprinderilor private cu reglementările statului în economie, într-o încercare de a institui libera competiţie, un grad mare de ocupare a forţei de muncă, adică şomaj redus, un standard ridicat al vieţii şi condiţii de muncă corespunzătoare.” ( Norbert Beckmann Dierkes). Succesul unui astfel de model era bine cunoscut în cazul Republicii Federale Germane și al Țărilor Scandinave.

   În același timp, reprezentanții de seamă ai liberalismului ( Dinu Patriciu –Horia Rusu:”Capitalismul românesc”) propuneau o politică economică de tipul liberalismului clasic, prin eliminarea quasi totală a statului din economie și instaurarea unor relații de piață concurenționale absolute, printr-o așa numită  ”terapie de șoc”. Aceasta, printr-o definire plastică a lui Dinu Patriciu, însemna ” să arunci copilul în apă chiar dacă nu știe să înoate căci va învăța singur de teama înecului ”.

  Din păcate, sau poate din fericire, nici una dintre aceste idei nu puteau fi puase în practică la acea dată, deoarece nu exista baza necesară oricăreia dintre ele, adică proprietatea privată și o piață funcțională.  Era necesară declanșarea procesului de tranziție. Acest proces a fost influențat în România, ca urmare a unei puternice presiuni internaționale, de cunoscuta ”schemă a tranziției”, concepută de către economistul nord american Jeffrey Sachs.

 Schema Sachs nu era nici de stânga și nici de dreapta. Era doar o parodie simplistă și neelaborată a unei cunoscte teorii a științei economice: ”distrugerea creatoare ”,  a lui Joseph Schumpeter. Desigur, s-ar putea spune că reprezenta dreapta, dacă am considera că a condus la crearea proprietății private și a elementelor de piață, dar nu am putea omite faptul că aceste transformări au dus la scăderea dramatică a potențialului productiv și a capacității de creare a valorii adăugate, care este, în esență, tocmai mobilul politicilor de dreapta. Mai trebuie adăugat faptul că măsurile din anii 1900-1991 ce ar putea fi considerate de stânga  prin dorința lor de a satisface necesități sociale imediate nu erau în realitate decât măsuri populiste, impuse de stradă, cu efecte perverse în timp mai importante decât cele pozitive (retrocedările și reforma agrară, redarea părților sociale, pensionările anticipate etc).

  După anul 2000, a devenit clar că România era ceea ce numim ” stat capturat”. Capturarea statului este acea formă a corupției politice care se caracterizează prin:

acțiunea deliberată a unor indivizi, grupuri sau firme orientată spre influențarea sau chiar determinarea adoptării unor legi, decrete, ordonanțe de urgență sau politici economice care să îi favorizeze direct și nemijlocit în realizarea unor beneficii în interes propriu; utilizarea pentru realizarea acestui obiectiv a unor forme ilicite și netransparente de coinetresare, în interes personal a acelor oameni politici și oficiali ai puterii care au capacitatea decizională necesară antingerii obiectivului propus.

  Actuala accentuare a luptei anticorupției prin DNA atestă existența statului capturat.

  În aceste condiții, este greu de sesizat ce înseamnă politică economică de stânga sau de dreapta.

 Toate măsurile ce vizau liberalizări sau efecte ale pieței au fost de fapt măsuri cu aparență de dreapta, dar în realitate focusate direct și netransparent pe interese de clientelism politic partinic sau transpartinic, în multe cazuri chiar dedicate unor interese ale societăților multinaționale.

   Pe de altă parte, acele măsuri care păreau a fi de stânga nu au fost decât ” cadouri electorale” menite să asigure prin ciclul electoral continuarea existenței statului capturat.

  Consider că ”statul capturat românesc” susținut de interese economice transpartinice nu a constituit un mediu politic necesar și favorabil unei adevărate manifestări a diferenței dintre ideologia economică de dreapta sau de stânga. Interesele transpartinice clientelare au determinat  eliminarea pe fond a diferențelor ideologice de stânga și dreapta în favoarea unei ”ideologii pragmatice” de transformare a puterii politice în instrument de ”sifonare” a banului public.

  Cele de mai sus poate ar fi suficiente pentru a nu mai discuta despre stânga și dreapta și deci, nici nu ar mai merita să ne întrebăm dacă PSD  a trecut cu noul cod fiscal de la stânga la dreapta. Poate ar mai merita să ne întrebăm dacă PSD a avut vreodată o adevărată ideologie de stânga, în afara celei clientelare, dar nu acesta este scopul nostru acum.

 



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24