Dr Mohammad Murad a spus care este prima sa luptă de când a intrat în politică / video

Dr Mohammad Murad, președinte executiv al Partidului Ecologist Român, a spus care este prima sa luptă de când a intrat în politică.

'Prima luptă va fi împotriva sărăciei. Până la mediu și ecologie, avem nevoie să îndepărtăm sărăcia. Ce putem cere unui țăran, să nu se încălzească cu lemne când e frig, tăind un pom din curte? Nu! Îndepărtarea sărăciei este preocuparea noastră a tuturor și sper să fie preocuparea noastră la nivel european pentru că România face parte din familia europeană. Nu avem altă cale de urmat decât să fim un membru al familiei europene!', a spus Murad.

'Lupta împotriva poluării este dreptul fiecăruia dintre noi! Aș vrea să trăim într-o natură curată, adecvată și calitativă! Auzim în fiecare zi vorbe despre calitate, dar dacă ne gândim atent vom constata că democrația nu se bazează pe calitate, ci pe cantitate. De aici înțelegem că democrația este foarte binevenită, dar trebuie să fie corect implementată! Prin urmare, voi fi un om politic, care mă angajez, garantez, să fiu diferit, nu doar eu ca persoană, ci toți colegii mei. Nu voi permite ca acest partid să fie la fel ca celelalte partide!', a declarat Mohammad Murad.

Video

Citește și: Dr Mohammad Murad a intrat în politică / video

Dr Mohammad Murad, președinte executiv al Partidului Ecologist Român, a spus de ce a intrat în politică.

'Am luat această decizie acum deoarece consider că am încheiat un capitol important din viața mea, aceea de om de afaceri. Am intrat în politică pentru a schimba viața oamenilor de rând. Am hotărât să mă implic în tot ceea ce înseamnă viața pensionarilor, care sunt, din păcate, de cele mai multe ori, cel mai loviți de orice decizie luată. Am văzut ultima dintre ele, privind liberalizarea prețurilor la energie și la gaze. Este inadmisibil ca un pensionar să plătească peste 80% din pensia lui doar ca să aibă lumină și căldură în casă.', a spus Mohammad Murad. Vezi continuarea articolului aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel