„Secretele” sunt banale (o vulnerabilitate medicală, un divorț, o datorie), sunt intime (o dependență, o relație, o rușine veche) sau sunt strategice (o înțelegere, o greșeală administrativă).
Secretul funcționează psihologic ca o cameră încuiată în minte. Politicianul consumă energie pentru a ține ușa închisă, pentru a administra frica de expunere și pentru a întreține o identitate publică impecabilă. În timp dublă viață a omului public creează disonanță, diferența activă dintre „cine sunt” și „cine trebuie să par” devine tot mai greu de dus, iar corpul începe să plătească nota prin oboseală, iritabilitate și retragere afectivă. În psihoterapie știu bine că punctul sensibil nu e morala secretului, ci costul psihic al păstrării lui, izolarea, lipsa de autenticitate și frica permanentă de a fi „descoperit”, chiar și când nu se întâmplă nimic.
Întrebare dcnews.ro - Ce crezi că apasă mai tare, conținutul secretului sau efortul de a-l ascunde zilnic?
Cum ar arăta, concret, disonanța dintre imagine și viața interioară la un om public?
Când stresul secretului se prelungește, crește riscul unui episod depresiv, mai ales în perioade de schimbare, de campanii, de anchete, de pierderea puterii, de trădări interne.
Depresia în spațiul politic rareori arată ca în manual, nu e doar tristețe, ci anestezie emoțională, cinism, pierderea sensului, scăderea empatiei și o oboseală care nu se repară cu somn.
Politicianul depresiv devine mai rigid, mai defensiv și mai atras de soluții simpliste, pentru că depresia îngustează câmpul mental, totul pare fără ieșire sau fără rost.
În psihoterapie un marker important este scăderea capacității de a simți plăcere și de a se conecta, relațiile devin „taskuri”, iar contactul uman se reduce la funcțional. În public, asta se poate traduce prin discursuri fără căldură, irascibilitate, decizii luate mecanic și o nevoie mai mare de control al imaginii.
Întrebare dcnews.ro - Ce semne „atipice” de depresie ți se par mai probabile la un politician decât tristețea vizibilă?
Cum influențează depresia felul în care un lider vede opțiunile și viitorul?
Nu putem alătură imaginea politicianului cu „isteria”, iar aici păstrăm un cadru respectuos și actual. Știu că termenul isterie e folosit popular pentru reacții emoționale explozive, dar în clinică vorbim despre crize acute de anxietate/panică, despre episoade de dereglare emoțională, despre simptome disociative sau despre manifestări somatice amplificate de stres.
În contextul unui episod depresiv, uneori apar descărcări dramatice, plâns necontrolat, izbucniri, reacții disproporționate, uneori chiar momente de „deconectare” (ceață mentală, derealizare). Nu fiindcă persoana „joacă într-o piesă de teatru”, ci pentru că sistemul nervos a stat mult timp sub presiune și își pierde finețea reglajului.
La politicieni, miza reputațională face reacția și mai tensionată, emoția trebuie ascunsă, iar ascunderea o comprimă până când iese pe o cale neplanificată.
Psihoterapeutic întrebarea devine, ce emoții au fost interzise atât de mult timp încât acum apar în formă explozivă?
Întrebare dcnews.ro - Ce diferență vezi între o „criză dramatică” și o dereglare reală a sistemului nervos sub stres?
Ce emoție crezi că e cel mai des împinsă sub preș la oamenii care trăiesc din imagine?
Secretele acționează ca un accelerator al rușinii, iar rușinea e combustibil greu pentru depresie. Rușinea spune, „Nu am făcut ceva rău, eu sunt rău.” În politică, unde reputația e monedă, rușinea capătă și o dimensiune de supraviețuire, dacă sunt expus, pierd tot. Asta împinge omul spre perfecționism, hipercontrol și o vigilență obositoare, se verifică fiecare cuvânt, se anticipează fiecare atac, se rescriu constant scenarii. Paradoxul e că această arhitectură de control reduce tocmai resursele care protejează de depresie, relaxarea, joaca, intimitatea, vulnerabilitatea. În terapie lucrul cu rușinea se face prin diferențiere, comportamentul poate fi discutat și reparat, dar identitatea nu trebuie condamnată.
Când un politician rămâne blocat în rușine, orice critică devine o confirmare internă, iar mintea începe să caute „ieșiri” rapide, retragere, negare, atac, sau prăbușire emoțională.
Întrebare dcnews.ro - Cum transformă rușinea o critică externă într-o condamnare interioară?
Ce ar însemna pentru un lider să separe „am greșit” de „sunt un eșec”?
Un factor delicat este singurătatea de la vârf. Mulți politicieni au oameni în jur, dar puțini au relații în care pot fi complet sinceri fără costuri. Secretul adâncește această singurătate, dacă nimeni nu știe adevărul, nimeni nu te poate sprijini cu adevărat. În depresie, singurătatea se amplifică prin distorsiuni, „Nimeni nu e de partea mea”, „dacă mă vede vulnerabil, mă distruge”. Iar în momente de criză emoțională, lipsa unui „martor sigur” (un om calm, matur, discret) face ca reacțiile să devină mai haotice.
Psihoterapeutic, o țintă realistă nu este confesiunea publică, ci construirea unui spațiu privat de reglare, un terapeut, un medic, un prieten foarte sigur, eventual un cadru de supervizare sau coaching psihologic.
Secretul este explorat fără spectacol și fără verdict, iar omul își recapătă capacitatea de a alege.
Întrebare dcnews.ro - De ce e mai greu să fii sincer când ai mai multă putere și vizibilitate?
Ce rol ar avea un „martor sigur” în prevenirea prăbușirilor emoționale publice?
Se întâmplă și un fenomen de „compensare”, politicianul simte depresie și gol interior, dar în exterior apasă accelerația. Mai multe apariții, mai multă retorică, mai multe promisiuni, mai multă combativitate.
E o formă de autopropulsie, dacă mă opresc, mă prăbușesc. În paralel, pot apărea simptome de tip agitat, neliniște, iritabilitate, impulsivitate, toleranță scăzută la frustrare, izbucniri care sunt apoi ascunse sau reinterpretate.
Aici publicul vede „dramă”, dar în interior poate fi pur și simplu epuizare plus teamă. Psihoterapeutic, se lucrează cu ritmul, reducerea suprasolicitării, igiena somnului, limite, reconectarea cu corpul, și reintroducerea unor forme de sens care nu depind de aplauze. Altfel, episodul depresiv se poate croniciza, iar crizele emoționale devin mai probabile.
Întrebare dcnews.ro - Cum poate arăta depresia mascată prin hiperactivitate și combativitate?
Ce preț plătește un om când folosește „viteza” ca să nu simtă golul?
Un alt strat ține de moral injury, rănirea morală care apare când cineva face, acceptă sau asistă la lucruri care contrazic valorile proprii, mai ales sub presiune. Politica poate cere compromisuri; unele sunt sănătoase, altele macină.
Când un secret este legat de o încălcare de valori, depresia poate veni cu vinovăție, auto-dezgust și gânduri de pedeapsă. Reacțiile emoționale intense, inclusiv crizele, sunt interpretate ca o luptă între două părți, una care vrea să mențină puterea și controlul, alta care vrea reparație și adevăr. În terapie, abordarea nu e „autoflagelarea”, ci responsabilizarea, ce pot repara, ce pot recunoaște în cercul potrivit, ce pot schimba în comportament, cum îmi reconstruiesc integritatea.
Uneori o parte din vindecare vine din a reduce secretul prin pași concreți, consult legal/etic, clarificări, asumări gradate, fără gesturi teatrale.
Întrebare dcnews.ro - Cum se simte „rănirea morală” diferit de simpla teamă de imagine?
Ce înseamnă reparație reală când un secret are și consecințe publice?
Combinația dintre secrete, presiune publică și vulnerabilitate emoțională poate crea un teren fertil pentru episoade depresive și pentru crize acute de reglare emoțională. Nu orice reacție intensă e „isterie” și nu orice politician e un personaj; uneori e un om care a funcționat prea mult timp pe mod de supraviețuire.
Psihoterapeutic și psihologic punctez perspectiva utilă este să vedem mecanismele, disonanță, rușine, singurătate, control, biasuri cognitive, epuizare. Iar intervenția realistă nu e o confesiune totală în prime-time, ci construirea unui sistem intern și extern de siguranță, sprijin profesionist, rutină de reglare, limite de expunere, oameni care pot spune adevărul fără să umilească.
“Dacă vrem lideri stabili, soluția începe cu lucruri surprinzător de simple, somn, relații sigure, spațiu de reflecție și curajul de a admite, măcar în privat, că a fi văzut de toți nu înseamnă a fi cunoscut.” Radu Leca
Întrebare dcnews.ro - Ce parte din „secretele” vieții publice crezi că e inevitabilă și ce parte devine toxică?
Care ar fi, după tine, cel mai sănătos pas pentru un lider când simte că se apropie un episod depresiv?