EXCLUSIV  The Gray Man, cel mai aşteptat film al verii, previzibil şi greu de urmărit. Protagonistul îşi pierde mereu pantofii

The Gray Man, cu Ryan Gosling, Chris Evans şi Ana de Armas, a fost unul dintre cele mai aşteptate filme ale verii pe platformele de streaming. Ce a ieşit, însă, nu mi s-a părut pe măsura aşteptărilor. Atenţie, acest material poate conţine spoilere. 

"The Gray Man este agentul CIA Court Gentry (Ryan Gosling), alias Sierra Six. Descoperit într-un penitenciar federal și recrutat de fostul său supraveghetor Donald Fitzroy (Billy Bob Thornton), Gentry a fost cândva un asasin extrem de priceput și apreciat de Agenție. Însă acum roata s-a întors și Sierra Six a devenit ținta, fiind urmărit în întreaga lume de Lloyd Hansen (Chris Evans), un fost coleg de la CIA, dispus să recurgă la orice mijloace, oricât de explozive şi soldate cu oricâte victime colaterale, pentru a-l elimina", scrie cinemagia.

Încă de la început, filmul se prezintă ca unul "serios", în care umorul nu are ce căuta. Şi asta e, poate, trist, mai ales pentru un film de acţiune. Personajul principal, Sierra Six, interpretat de Ryan Gosling, dă de multe ori impresia unui robot fără sentimente, fără zâmbete, fără emoţii. Până şi John Wick trăda sentimentalisme mai evidente. 

Six primeşte un stick USB, criptat, care conţine informaţii despre ilegalităţi comise de şeful CIA, aşa că în urmărirea sa este trimis un independent, interpretat de Chris Evans. Independent care nu se dă înapoi de la nimic, nici măcar de la distrugerea a jumătate din capitala Cehiei, Praga. În mijlocul zilei, cu armament de război! 

Scenele de luptă aduc aminte, totuşi, de filmele cu John Wick, ale lui Keanu Reeves. Six pare un luptător rece, calculat, care nu schiţează niciun gest atunci când este înjunghiat, lovit, împuşcat. Şi care are un singur defect: îşi pierde des cel puţin un pantof!

Şi mai e un lucru care frapează şi aduce aminte de un alt fiasco, Batman vs Superman. Pentru că niciunul dintre mercenarii lui Hansen nu îi făcea faţă, acesta îl trimite şi pe Lupul Singuratic (desprins mai degrabă din filmele cu Chuck Norris, combinat cu Bollywood) pe urmele lui Six. Evident, acesta duce misiunea la final, ia stickul, dar renunţă la el când află că angajatorul e dispus să ucidă o copilă. Sigur, victimele colaterale de până atunci nu au contat! La fel se întâmplă şi în Batman vs Superman, când cei doi protagonişti renunţă la gâlceava avută pe motiv că... mamele amândurora au acelaşi nume! Un plot twist slab, totuşi!

Altfel, dialogurile sunt insipide, filmul este extrem de previzibil, de la personajele care mor până la cele care trăiesc. Iar scenele de luptă puteau fi ceva mai spectaculoase. Punct în plus pentru John Wick aici!

Din punctul meu de vedere, mai distractiv e Thor: Dragoste şi Tunete. Acolo măcar râzi! 

E drept, multor oameni ar putea să le placă The Gray Man. Per total, însă, e un film care nu iese cu nimic în evidenţă, cu excepţia celor trei nume din prim-plan, Gosling, Evans şi de Armas. 

*Acest articol reprezintă o opinie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel