EXCLUSIV  PSD, obligat să-l susțină pe Tăriceanu

Val Vâlcu / 02 sep 2018 / 17:35 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Teza că PSD nu poate fără candidat la președinție/că e un partid prea mare ca să nu aibă propriul candidat este falsă. Cine are interesul să o propage?

Prima oară a fost Ion Iliescu. După ultimul său mandat la Cotroceni, el dorea să rămână la butoane conducând cel mai mare partid al țării. Adrian Năstase ar fi vrut același lucru, din postura de premier-președinte de partid. Ca să elibereze postul, Iliescu l-a împins pe Năstase spre Cotroceni: fie Năstase câștiga și era obligat să lase partidul, fie pierdea și atunci nu se mai califica la poziția de lider PSD.

Din momentul în care alegerile prezidențiale au fost decuplate de cele parlamentare, se ieșise din logica liderului-locomotivă, a candidatului la prezidențiale care trage partidul după el la parlamentare.

PSD, la fel ca PNL sau USR este interesat în primul rând de câștigarea Puterii: locuri în Parlament, care să te ducă la guvernare, fotolii de primar și în consiliile locale. Funcția prezidențială a fost percepută drept una importantă în epoca Băsescu,  prin accesul la structurile de forță și la pârghiile judiciare pe care le-au activat protocoalele. Asta ar fi, deci, principala motivație a partidului în cursa prezidențială: candidatul nostru câștigă fotoliul de la Cotroceni și apoi ne scapă de adversari.

Din perspectiva strictă a obținerii accesului la Putere, Klaus Iohannis nu le-a folosit prea mult liberalilor: presiunile exercitate de președinte pentru guvernul său nu i-au adus în Palatul Victoria, ba mai mult, i-au procopsit cu un adversar redutabil: USR plus Cioloș.

PSD, datorie istorică față de un electorat uriaș

Însă, fără doar și poate, cursa prezidențială va rămâne importantă la nivel de imagine, chiar dacă actuala coaliție de guvernare reușește să taie unele din pârghiile de putere ale locatarului de la Cotroceni (asta acceptând că ar vrea nu să le preia, când i-o veni rândul, ci să le elimine, conform propriilor declarații).

Istoria recentă a dovedit că partidele mari au mai multe șanse să piardă decât să câștige alegerile prezidențiale. Sigur, depinde și de candidat, dar PSD activează, în oglindă, la fel de mulți adversari pe cât are susținători. Dincolo de programe sau ideologii, societatea este polarizată pe axa PSD/anti-PSD, așa că un candidat al acestui partid se va confrunta în turul al doilea cu o coaliție care depășește 50%. Și, deci, va pierde alegerile prezidențiale.

Putem presupune că membrii de partid au orgoliul de a-și vedea liderul la Cotroceni,  dar vorbim de certitudini când spunem că doresc să-și fructifice întreg mandatul, la Guvern și în administrația locală. Pentru un loc în Parlament și pentru un post în primărie au investit la alegeri, nu pentru mândria de a da un președinte. Riscul de a pierde odată cu alegerile din 2019 și guvernarea este prea mare pentru a mai lăsa loc de  orgolii. Manifestațiile de stradă, atacurile din mediul online, presiunile media ar fi înzecite dacă pierd prezidențialele cu un scor ”landslide”.

Dacă Liviu Dragnea ar vrea i-ar fi foarte ușor să explice de ce PSD trebuie să-l susțină pe Tăriceanu.  Pe de o parte, narativul războiului cu statul paralel impune alianțe și strategii neconvenționale. Pe de alta, îl ajută și adversarii. Propagandiștii lui Băsescu îi susțin, acum, pe Iohannis și Cioloș. Deci, poate fi activată relativ ușor memoria electoratului USL. Iar PSD are o datorie istorică față de acest electorat: în 2014 ar fi trebuit să susțină candidatul de dreapta la prezidențiale.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26