Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj privind poziția țării noastre ca urmare a întâlnirii dintre liderii Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska. În declarația sa, Dan a vorbit despre...
„Reuniunea din Alaska a fost o primă etapă pentru a începe negocierile de pace. Eforturile în această direcție ale Președintelui Donald Trump sunt menite să oprească acest război ilegal și să pregătească drumul spre o pace justă și durabilă. Aceste negocieri trebuie să țină cont de interesele Ucrainei, dar și ale europenilor. Ucraina trebuie să își decidă singură soarta, iar Rusia nu trebuie să aibă drept de veto.
De aceea, este important că Președintele Zelenski se va duce la Washington pentru a discuta cu Președintele Trump despre pașii următori. Pentru Ucraina este, de asemenea, esențial ca Președintele Donald Trump să pună presiune asupra Rusiei pentru a continua negocierile. Sprijinim eforturile sale de a organiza un summit trilateral, cu sprijin european.
Rusia trebuie să se angajeze clar pe calea păcii, iar atacurile asupra civililor și infrastructurii civile trebuie să înceteze. Poziția noastră a rămas neschimbată, în sprijinul Ucrainei și a principiilor legate de suveranitate și integritate teritorială și ajungerea la o încetare necondiționată a ostilităților. Frontierele internaționale nu trebuie schimbate prin forță.
În cadrul Coaliției de Voință am discutat despre asigurarea garanțiilor de securitate necesare, iar implicarea SUA anunțată de Președintele Donald Trump este salutară și totodată determinantă în procesul de pace. Pentru noi rămâne esențială menținerea unității transatlantice și a coordonării strânse între UE, SUA și NATO asupra deciziilor următoare”, a transmis Nicușor Dan.
Întâlnirea dintre președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin, desfășurată pe 15 august 2025 la Joint Base Elmendorf-Richardson din Anchorage, Alaska, a fost prima între cei doi lideri de la începutul războiului din Ucraina.
Deși Trump a descris discuțiile ca fiind „extrem de productive”, nu s-a ajuns la un acord concret privind un plan de pace. Președintele american a declarat că „nu există acord până când nu există un acord” și a subliniat că următorii pași includ consultări cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu liderii europeni. Trump a indicat că va încuraja Ucraina să „încheie acordul” și a sugerat posibilitatea unei întâlniri viitoare între liderii Rusiei și Ucrainei.
De asemenea, Trump a schimbat poziția anterioară privind necesitatea unui armistițiu înainte de negocierile de pace, susținând acum că un acord de pace final ar fi mai eficient în încheierea războiului, o abordare care se aliniază cu preferințele lui Putin.
În urma summitului, președintele ucrainean Zelenski a anunțat o vizită la Washington pentru a discuta despre pașii următori, iar liderii europeni au reiterat sprijinul pentru Ucraina și au subliniat necesitatea unor garanții de securitate durabile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News