Din nou, ieri seară, a trebuit să ocolim tot bulevardul, să găsim o străpungere, pentruj a ajunge la hotel, deși acesta se află la o aruncătură de băț de Palat. Toate căile erau blocate de șirurile nesfârșite ale mulțimii venite să-l vadă, să-l prindă pe Tom Cruise, cu al său Top Gun: Maverick.
Unii nici nu erau născuți acum treizeci de ani, când cel devenit, grație blockcusterului Top Gun al lui Tony Scott, din 1986, cel mai cunoscut pilot de încercare, ateriza la Cannes pentru prima oară, la brațul strălucitoarei, înaltei sale soții, Nicole Kidman din epocă, parteneri în filmul Far and Away de Ron Howard. Atunci, i s-a spus Tom Degețelul (are 1,70). Astăzi, nimeni nu ar mai îndrăzni. De atunci nu a mai călcat la festival. Greu de spus de ce. Cei care nu s-au nimerit să fie în 1992 pe aici – printre care mă număr – l-au văzut acum pentru întâia dată pe viu, cum se spune. Comparându-l pe tinerelul de acum trei decenii, oarecum timid, din fotografii, cu bărbatul de astăzi, în pragul a 60 de ani (59 în iulie, mai exact) numai zâmbet, cu siluetă neschimbată, pe care știe să o evidențieze, ca un bun sportiv ce este, îmi zic că este mult mai interesant la ceasul de față. Are aerul unui tânăr om de treabă, nu numai dezinvoltura exersată a starului.
Tom Cruise onorat cu trofeul suprem
Nu degeaba festivalul a mobilizat la Patrouille France pentru a-i da onorul din înaltul cerului, în momentul sosirii lui la Palat. Nu degeaba îl prețuiește atât de mult Thierry Frémaux, care la conferința de presă de luni, înșirând evenimentele ce urma să ne aștepte, a trecut la loc de cinste întâlnirea cu Tom Cruise, « cel care ilustrează, prin toate alegerile sale, demnitatea noțiunii de actor, în sensul ei clasic; a refuzat serialele comerciale, nu face publicitate, reclame etc”.
S-a văzut prețuirea și ieri, în timpul masterclass-ului din sala Debussy, când directorul artistic, cu simpaticul lui stil exaltant, foia în jurul vedetei, dirija ropotul aplauzelor, înainte de a-i pune în brațe o Palme d’ or de onoare. În mod sigur timpul alocat nu a fost de ajuns, cu atât mai mult cu cât actorul avea drag de vorbă. După succesul cu amintitul Top Gun a fost întrebat de nenumărate ori dacă vreo pornire din copilărie ar fi putut să prevestească viitoarea lui carieră de aviator. Pe ecran.
Nu a fost scutit nici de data asta de această curiozitate și bănuiesc că răspunsul dat de-a lungul timpului este cam același cu cel de acum. Da, la șase ani, a zburat de pe acoperișul casei cu clasicul cearșaf transformat în funie. Nu a crescut însă în preajma vreunui hangar, ci pe platoul de cinema, de la 16 ani, când Harold Becker i-a oferit un mic rol adolescentului dislexic, complexat de statura sa, în filmul Taps: „ Nu am făcut o școală de cinema, dar mi-am dat seama că vreau să aparțin acestei lumi, până la sfârșitul vieții. De atunci fac tot ce-mi stă în putință pentru a mă ține de cuvânt. Asta e tot”.
Vezi și: Cannes 2022: Umbra războiului
Un tot cuprinzând numele celor mai mari regizori ai epocii sale, în ale căror filme îl regăsim: Coppola, Scorsese, Spielberg, Kubrick, Stone, Ridley Scott, Tony Scott, Sydney Pollack, Paul Thomas Anderson. Le este recunoscător tuturor și niciodată nu i s-a părut prea mult ceea ce i-a cerut fiecare: „Chiar și când trebuia să tragem 31 de duble, am socotit că trebuie să existe o rațiune. De aceea mă credeți, nu mă credeți, le țin minte pe toate”.
Probabil că tot din devotament pentru cei cu care a lucrat, nu a dat înapoi în fața iminenței cascadelor, a săriturilor periculoase. Asemenea lui Belmondo, și-a asumat multe dintre ele. Nu înțelege însă de ce a fost de atâtea ori întrebat: De ce riscați? „Nu cred că Fred Astaire a fost întrebat vreodată: De ce dansați? Este nu numai o chestiune care ține de pasiune, ci și una respect pentru spectatori. Eu însumi mă consider, în primul rând, un spectator”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
