Barna primește o lovitură din partea PLUS. Cine e noul preşedinte al USR PLUS Sibiu

Barna primește o lovitură din partea PLUS. Cine e noul preşedinte al USR PLUS Sibiu / Foto: Facebook Dan Barna
Barna primește o lovitură din partea PLUS. Cine e noul preşedinte al USR PLUS Sibiu / Foto: Facebook Dan Barna

Dan Barna primește o lovitură din partea PLUS, la Sibiu. 

Ruxandra Cibu Deaconu (fostă PLUS) a câştigat competiţia cu Adrian Echert (fost USR) pentru şefia filialei judeţene USR PLUS Sibiu, susţin surse politice pentru News.ro. Adrian Echert a fost susţinut de vicepremierul Dan Barna, parlamentar de Sibiu.

Pe lângă Sibiu, PLUS a mai câştigat sâmbătă preşedinţiile filialelor judeţene din Cluj Napoca, Buzău, Teleorman și Galaţi. Candidaţii din fostul USR au câştigat preşedinţiile filialelor judeţene Harghita, Hunedoara, Vaslui și Bihor.

Ruptură în USR PLUS: Nu avem dialog. Nu putem comunica, nu putem relaţiona

Deja au apărut tensiuni între USR și PLUS în contextul alegerilor președințiilor filialelor județele ale USR PLUS. Liderul judeţean al PLUS Bistriţa-Năsăud, deputatul Lorant Sas, a recunoscut vineri, în cadrul primei conferinţe de presă organizate de la preluarea mandatului de parlamentar, că "nu are dialog şi nu poate relaţiona" cu omologul său de la USR, Călin Stan, care este şi viceprimar al municipiului Bistriţa. Cei doi se vor confrunta, în data de 4 iulie, pentru şefia organizaţiei judeţene a USR PLUS.

"Nu, nu mă întâlnesc cu Călin Stan, nu avem dialog. Nu putem comunica, nu putem relaţiona - nu e un secret, o ştie prea multă lume ca să îmi permit să spun că nu este aşa. Acesta este adevărul. Eu sper că, oricare ar fi scenariul, interesul nostru nu este gruparea Călin Stan sau gruparea Sas Lorant sau orice altceva, ci sunt oamenii pentru care suntem aici. Eu unul am intrat în politică cu inima deschisă, chiar îmi doresc şi mi-am dorit întotdeauna să pun umărul la reforme, pentru că este mare nevoie de reforme în ţara asta. Aşa că, pentru mine, contează mult mai puţin sau infim relaţia mea cu Călin Stan, în comparaţie cu ce aş putea să fac şi să produc şi să livrez concetăţenilor mei", a declarat deputatul USR PLUS, citează Agerpres. 

În opinia co-preşedintelui USR PLUS Bistriţa-Năsăud, modul în care va funcţiona fuziunea dintre cele două partide la nivel judeţean va depinde şi de cine va prelua conducerea în urma alegerilor interne.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel