EXCLUSIV  PNL, ruptură de Biserică. Bogdan Teodorescu: A rămas între scaune. Pierde electorat şi nu câştigă altul

Facebook PNL
Facebook PNL

Jurnalistul Bogdan Teodorescu a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS TV, care este influenţa pe care o are Biserica în societate din punct de vedere politic, dar şi unde a greşit PNL în relaţia cu această instituţie. Conform spuselor jurnalistului, liberalii nu au reuşit să se situeze pe nicio parte a baricadei, iar acum pierd electorat. 

"În timpul marelui război pentru apărarea patriei din Uniunea Sovietică, după 20 iunie 1941, când Stalin a fost luat pe nepregătite, deşi toată lumea îl anunţase că va fi invadat de Hitler, iar armata sovietică a pierdut milioane de oameni, plus teritorii, Stalin, în disperare de cauză, pentru a mobiliza cetăţenii, a scos preoţii din Gulag şi i-a pus în faţa regimentelor. Mai mult decât atât, pentru prima dată de la Revoluţia Socialistă, armata sovietică defila cu vechile drapele de luptă, cu Sfântul Gheorghe. După război, preoţii au fost trimişi înapoi în Gulag. 

Ne întoarcem la noi. Vorbim iar de o neconcordanţă electorală şi afirm că e din nou o neconcordanţă electorală a PNL. O să explic despre ce e vorba. USR-PLUS a înţeles că există o zonă din societatea românească care respinge Biserica. O zonă care proclamă ateismul sau măcar neimplicarea Bisericii în zona socială. Şi au îmbrăţişat această zonă, nu contează dacă din motive electorale sau ideologice. Înfigând acest steag acolo, au strâns în jurul lor toţi oamenii care nu doresc, nu acceptă, nu privesc cu ochi buni Biserica. În partea cealaltă, PSD şi mai nou AUR sunt partidele care cultivă relaţia cu bisericile în general, cu Biserica Ortodoxă în particular. Unii dintre ei, mă refer la AUR, chiar o pun în prim-planul discursului politic. Aici PNL a rămas din nou între scaune. Fiindcă el, prin natura electoratului său, are o semnificativă zonă electorală cu aplecare spre valorile religioase şi spre relaţii cu Biserica în sine, cu Biserica Ortodoxă, dar nu doar. Să ne gândim la nume din conducerea PNL care aparţin unor culte neo-protestante. În această zonă, PNL a avut de optat unde se duce. Şi fiindcă cei care susţin Biserica sunt de stânga, s-au dus în partea cealaltă. Şi au început să susţină ateismul. Astfel, ei îşi pierd electoratul propriu şi nici nu câştigă alt electorat. E foarte greu să spun dacă ei sunt conştienţi de acest lucru", a declarat Bogdan Teodorescu la DC NEWS TV. 

Biserica, putere recunoscută de Guvern. "Dacă nu era, nu se îndreptau spre ea după ce i-au tăiat fondurile"

"Alegerile ar putea fi influenţate masiv de situaţia asta. Fiindcă s-a văzut exact la momentul vaccinării care este de fapt forţa reală a Bisericii. Dacă Biserica nu ar fi fost atât de puternică, cei de la guvernare nu se îndreptau spre ea, după ce acum şase luni îi tăiau fondurile. Partea care ne interesează este că recunoaşterea forţei BOR s-a văzut în această chemare a lor, chiar cu insistenţă, de către persoane care au înjurat-o cu gura plină, pentru a sprijini efortul de vaccinare. S-a dovedit, astfel, că mesajele care provin din această instituţie au un anumit nivel de penetrare şi un anumit public. Ori asta ne arată foarte clar că şi în alte zone, Biserica are un public al ei. 

Să nu uităm un lucru. Una este ca Biserica să reacţioneze când se implică în sine în politică şi alta e să reacţioneze când este atacată de o anumită parte politică. Ori noi suntem, de vreo 4-5 ani, în situaţia în care Biserica este atacată expres de o anumită zonă politică. Nu avem de-a face doar cu o implicare a Bisericii într-o parte sau alta acum, ci cu o reacţie a Bisericii, ceea ce este cu totul altceva. De aceea, influenţa electorală este sensibilă şi va conta. Vor capitaliza cei care apără, din perspectiva Instituţiei, Biserica de un anumit tip de atac", a mai spus jurnalistul.

VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO:

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy