Mircea Diaconu a fost invitat în podcastul "Altceva cu Adrian Artene" unde a vorbit despre cum a ales calea actoriei, deși părinții îl îndrumau să se facă inginer.
"Tata fiind învățător, un pedagog extraordinar, știa "marfa", știa că sunt copilul lui și atât. Nu mă vedea nici înalt, nici frumos, nici talentat... mă vedea cum mă știa: un copil cuminte. L-am întrebat - Dacă aș da la teatru ce ai zice? Și el zis: Păi, uită-te la tine și uită-te la ăia de la televizor! Dacă tu semeni cu ei...
De ce am ajuns să-l întreb pe tata dacă e de acord să dau la teatru... Eu făceam sport, handbal... și într-o zi traversam un culoar, mă duceam la dușuri. Trecea un profesor tânăr de germană, idolul fetelor, un tip mai special, mai romantic... și se uită la mine așa și-mi spune - Ia vino-ncoace! Și mă bagă într-o clasă alături. Acolo erau șapte fete dintre cele mai grozave și mai minunate ale liceului nostru și un băiat care cânta la fluier foarte frumos. Azi el e preot. Și mă pune lângă băiatul ăla, eram de aceeași înălțime. Mi-a zis: De-acum, la ora 10 în fiecare zi vii aici, facem un montaj literar muzical pentru un concurs între licee.
M-am dus, că nu comentam și nu ziceam "Stați puțin că am treabă". Problema era că fetele alea stăteau în semicerc și spuneau ce spuneau, cântau..., băiatul acela cu fluierul era într-o parte și mai trebuia un om în partea cealaltă, de aceeași înălțime, era o chestie de arhitectură, nimic altceva. Dar într-o bună zi profesorul îmi zice "Învață poezia asta!", o poezie de vreo șapte strofe, "Jurnalul Annei Frank" de Damian Ureche. Și am învățat-o. Apoi am spus-o. "Măi, băiete, așa se recită?" mi-a zis el. "Uite cum! Te așezi pe scenă în fața publicului, nu-i o grămadă de cartofi să te uiți la ei! Te uiți puțin deasupra lor, puțin într-o parte. Întorci și corpul 15 grade în partea cealaltă și dai drumul la poezie. Prezența scenică... Asta a fost singura indicație pe care am primit-o eu. Dar cu ce mi-a zis acest profesor am intrat în concursul acela și mi s-a dat premiul I între toți liceenii din Câmpulung, alături de o fată frumoasă pe care toți o știau și care spunea "Moartea căprioarei" de plângea lumea în sală. Adică era un star. Și eu alături de ea.
Mi s-a dat diploma aia și asta mi-a sucit mințile probabil, cu vreo trei luni înainte de admitere. Timp în care eu eram hotărât pe matematică, fizică, chimie... La comisia de admitere m-am prezentat cu "Luceafărul", am învățat tot "Luceafărul" și o fabulă. Cu astea m-am dus la admitere.
Cum a intrat la Teatru
La un moment dat auzeam în întunericul ăla din sală, că nu vedeam decât niște proiectoare, "ce poezie ai învățat?" Și zic - Luceafărul. După două strofe m-au oprit. "Altceva mai știi?" Și-am mai zis "Mama" de Ion Barbu. Am fost oprit de o voce care mi-a zis: "Stai! Mă, băiatule, de unde vii tu, mă?" Întrebarea era limpede, că de unde vin... din lună... Dar eu am răspuns foarte serios și am zis chiar de unde vin. Din comuna cutare, am luat trenul, m-am urcat... am început să povestesc cum am ajuns la București. Râdeau și chicoteau acolo... Am spus și fabula după care m-au dat afară. Am așteptat într-o sală rezultatele. A venit un asistent și a început să spună nume și să dea buletinele.
I-am zis domnului "Dați-mi și mie buletinul!", aproape că-mi venea să plâng. Mi-a zis / "Nu, rămâne la noi!" Greu m-a convins că buletinul rămâne la ei pentru că merg mai departe. Când am coborât era și taică-meu printre toți părinții care își așteptau copiii lipiți de zidurile Institutului. M-a întrebat o femeie cu care stătea el de vorbă - Ce-ai făcut? Și eu am zis - Am intrat. La care tata a dat-o pe aia la o parte cu mâna și mi-a spus - Ce-ai zis?? Când a auzit s-a lipit de zidul facultății cu mâinile la frunte și a zis - Și acum ce ne facem? Pentru că el vorbise cu secretarele de pe la Fizică-Chimie și spusese că are un copil...
Erau 2000 și ceva de candidați pe 40 de locuri atunci, la Teatru" a povestit Mircea Diaconu.
Mircea Diaconu a absolvit Liceul la Câmpulung Muscel în 1967 și IATC I.L. Caragiale din București în 1971. A debutat în 1970, la Teatrul Bulandra, cu Harfa de iarbă de Truman Capote. Debutul în cinematografie a avut loc în 1971, cu filmul Nunta de piatră, după Ion Agârbiceanu, în regia lui Dan Pița.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
