Numele vine de la poveștile marinărești: marinarii răsuceau parâme, pe punte și spuneau istorii mult exagerate. Iar ”spin doctors” răsucesc informația,astfel încât să-i schimbe sensul, manipulând audiența pentru ca interpretarea faptelor să fie în favoarea celor care i-au angajat.
Mecanismele folosite sunt adecvate situației. De exemplu, din mai multe ”cioburi” de adevăr se reconstituie un vas având o cu totul altă formă decât originalul. Trunchierea, scoaterea din context a unor fraze, permite interpretarea faptelor în cheia dorită. Detonarea unui mic scandal, cu un mare impact media, poate fi un sacrificiu făcut de ”spinmeister” pentru a ascunde o știre devastatoare, pe care nu o mai bagă nimeni în seamă. Atenuarea efectului unor vești rele prin anunțarea lor în momente în care fie atenția publicului e îndreptată spre altceva, fie audiența este mică ( de exemplu, în lunile de concediu, în zilele de weekend) pare a fi cea mai benignă dintre tehnicile utilizate de spin doctors.
Să luăm, din galeria scandalurilor în Sănătate, episodul AP ATI.
Un medic se crede Dumnezeu: împarte moartea și viața la Spitalul Pantelimon. Înregistrare audio: Șefa ATI, tratament doar pentru ăia care merită. Mizeria din spitalele românești. Un nou scandal în spitale. Cam acestea sunt titlurile. Pe lângă fragmentele înregistrate audio, apar și cifre (statul cheltuie 70 de milioane de euro pentru 106 secții ATI) și suspiciuni rezonabile de fraudă (în dulapul cu medicamente se află sub cheia medicului-monstru un plus de 500 de fiole cu antibiotic).
Reacția publicului este firească: dacă nu ar fi astfel de ne-oameni, am avea și noi o țară ca afară. Bine că mai există eroi care își înregistrează colegii cu reportofonul și dau probele la presă, ca să spargem buboiul etc.
Poate fi ceva corect, dar e doar un fragment de adevăr.Dacă ai vedea întregul context, poate ai judeca altfel.
Nicăieri în lume nu sunt suficiente resurse în spitale. În orice moment, în sistemele publice, cineva alege care pacient trăiește și care moare, pentru că sunt două flacoane cu albumină și trei oameni internați, pentru că nu este decât un plămân artificial liber, pentru că sala de operații este ocupată, sau pentru că un chirurg nu poate opera două cazuri simultan.
Studii efectuate de specialiști de necontestat, dar și experiența de 150 de ani de medicină modernă, ne arată că nici managementul performant, nici reformele, nici lozincile nu pot evita raționalizarea resurselor existente în sănătate.
Putem visa la cai verzi pe pereți, la zeci de mii de idealiști care fac apostolat în saloanele de leproși, putem crede în tehnocrați sau în Iehova, dar nu putem evita alegerile dureroase impuse de raționalizare.
Dacă raționalizarea se impune în Germania sau Franța, care alocă 11 % din PIB pentru Sănătate, cum ar putea fi evitată în România, care alocă 4%? De fapt, după ce ponderăm cifrele, ca să comparăm mere cu mere, rezultă că la un măr alocat în Germania, în România se oferă un sfert de măr. De regulă, cotorul.
Problema care se pune este cine face raționalizarea, cine își asumă nemulțumirile generate de aceste decizii inevitabile? Că sunt liste de așteptare, că sunt priorități stabilite în funcție de vârstă sau de patologie, cineva trebuie să admită că el a decis ”cine merită” și i-a condamnat pe restul la moarte.
În niciun caz, răspunderea nu revine medicului. Așa cum se induce, la noi, impresia, printr-o strălucită manevră de spin-ing.
În prima linie a răspunderii se află decidentul politic. E simplu pentru Ministrul Sănătății să trimită Corpul de Control, dar mai greu să recunoască lipsurile și să decidă prioritățile. Raționalizarea trebuie să fie explicită, dacă vrem să prevenim abuzurile. Altfel, cine decide informal, poate profita, personal. În a doua linie, se află managerul de spital, și abia în a treia șeful de secție. Acesta ar trebui să dispună deja de reguli de raționalizare, explicite, asumate de clasa politică, trecute prin Parlament, promulgate de președinte. Niciun premier și niciun președinte nu au avut curaj să își asume o astfel de decizie, sau măcar s-o supună unui referendum.
Chiar așa, la o discuție cu colegii, când nu se știa înregistrată pe ascuns, șefa de la ATI mi se pare mai curajoasă decât pleiada de bărbați de stat care ne-au condus până acum.
Trei precizări:
- Cele 70 de milioane de euro la peste 100 de spitale, înseamnă cca 60.000 de euro pe lună pe secție ATI. Adică 2000 de euro pe zi, în care să se încadreze și medicamentele și ”alimentația” intravenoasă, și consumabilele și repararea aparaturii. Vorbim de o secție întreagă, nu de un singur bolnav, da? Dar să vorbim încet, să nu audă cei de afară, că nu ne crede nimeni.
- Nu reproșez nimic jurnaliștilor care au tratat subiectul, așa cum le cere profesia, sper că nu s-a înțeles altceva. Cei care profită sunt identificați mai sus, foarte clar.
- La campania anti-medici, contribuie entuziast și publicul. De ce să fiu eu de vină că nu fac sport, nu merg la analize, nu dau doi bani pe propria sănătate? De vină sunt corupții de doctori, că nu m-au reparat în al 13-lea ceas! Nu i-am dat eu ADN-ul defect copilului cu autism, l-au îmbolnăvit vaccinurile prescrise de medici, pentru excursii în străinătate. Nu ajung banii în spitale? Asta-i din cauză că se fură, nu fiindcă aș plăti prea puțină contribuție la asigurări, dacă totuși plătesc ceva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
