"Sunt bolnavă acum, foarte bolnavă. Am cancer de sân, metastazat, în fază terminală. Sunt pe chimioterapie de ceva timp, iau antibiotice zilnic. Drept rezultat, nici memoria mea nu mai e la fel de bună. Sunt obosită tot timpul, cancerul e un job full-time. Dacă eşti leneş, nu trebuie să ai cancer", a spus Sacheen pentru The Guardian.
Noaptea de 27 martie 1973 este cea pe care nu o va uita, însă, niciodată. Atunci a urcat pe scenă la cea de-a 45-a ediţie a Premiilor Oscar, pentru a vorbi în locul lui Marlon Brando, cel care primise Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal. Aceasta nu a acceptat să primească distincţia în locul actorului şi l-a refuzat pe Roger Moore când i-a înmânat statueta, spunând că Brando este cel care nu poate accepta premiul, din cauza "tratamentului primit de indienii americani din partea industriei de film".
În acel moment, spectatorii s-au împărţit în două tabere: jumătate au aplaudat gestul, dar cealaltă jumătate a huiduit momentul. La acea vreme, oraşul Wounded Knee, din Dakota de Sud, era locul luptelor dintre nativii amerindieni şi autorităţile americane, în urma unor proteste stârnite de uciderea unui bărbat din tribul Lakota.
Despre Pană Mică s-a zvonit atunci că era, de fapt, o actriţă mexicană, stripteuză, angajată special pentru acel moment. "Nu a fost un rol, a fost realitatea. Cred că asta i-a suprins pe toţi, că a fost real. Şi cred că mesajul meu de atunci ajunge încă la inimile oamenilor şi azi", a mai spus ea.
Discursul de 8 pagini, rezumat la 60 de secunde
Cu jumătate de oră înaintea discursului, Pană Mică aştepta ca Marlon Brando să termine de tipărit discursul de opt pagini pe care ar fi trebuit să îl rostească pe scenă. Dar Howard Koch, producătorul Premiilor Oscar de atunci, a informat-o rapid că nu va fi lăsată pe scenă mai mult de 60 de secunde.
"S-a întâmplat totul foarte repede când Marlon a fost anunţat drept câştigător. I-am promis lui Marlon că nu voi atinge statueta. şi i-am promis lui Koch că nu voi sta peste 60 de secunde. Am respectat ambele promisiuni", a mai amintit Sacheen, al cărei discurs a fost total improvizat, din această cauză.
John Wayne, furios în culise
Nu toată lumea a primit bine discursul. John Wayne, care în filmele americane ucidea fără milă amerindieni, a avut o reacţie extrem de nervoasă.
"În timpul prezentării mele, venea spre mine ca să mă dea jos cu forţa de pe scenă. A fost cu greu ţinut pe loc de şase angajaţi de la securitate", a mai spus aceasta.
Pană Mică a fost prima femeie de culoare şi prima femeie indigenă care a folosit scena Academiei Americane de Film pentru a transmite un mesaj politic. Astăzi, astfel de mesaje sunt extrem de previzibile, dar în 1973 un astfel de lucru era un eveniment radical.
"Nu mi-am folosit pumnii, nu am folosit înjurături, nu am ridicat tonul. Dar m-am rugat la strămoşii mei să mă ajute. Am urcat acolo ca o războinică, dar cu graţie, frumuseţe, curaj şi umilinţa poporului meu. Am vorbit din inimă", a concluzionat Sacheen.
Academia Americană de Film, scuze oficiale după 50 de ani
Muzeul Filmului, parte din Academia Americană de Film, a anunţat acum că în luna septembrie Sacheen Pană Mică va participa la o seară de "vindecare şi sărbătoare", ca parte a unor scuze oficiale ale Academiei.
Vezi această postare pe Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
