Robert Negoiță, primarul PSD al Sectorului 3, îl susține pe Ilie Bolojan în actuala criză politică, spunând că nu este singurul social-democrat care gândește în acest fel.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, se poziționează de partea premierului Ilie Bolojan în disputa din coaliția de guvernare, deși PSD a votat retragerea sprijinului pentru liderul PNL.
„Am vorbit și cu colegi de partid. Nu sunt singurul care gândește similar. Aici nu trebuie discutat pro sau contra o persoană, ci de niște obiective și principii”, a spus Robert Negoiță, miercuri, la Digi24.
„Nu sunt bolojenist, sunt cetățean în această țară și sunt sătul să văd pensii care n-au nicio legătură cu normalitatea, să constat - inclusiv din zona administrativă - că sunt foarte mulți care iau salarii și nu fac nimic și consumă resurse; și, mai mult decât atât, mai fac și prostii.
Văd și eu că pe zona de energie sunt mari probleme de reglementare și mari probleme de sistem, ceea ce ne duce pe toți să cheltuim foarte mult pe energie, să fim necompetitivi la export și să plătim factura, fiecare dintre noi, unor dezechilibre și nereguli majore. Și să plătim cu toții pierderile pe care, an de an, le fac societățile de stat.
Nu sunt bolojenist, dar cred într-o anumită normalitate și în anumite reforme care trebuiesc făcute. Și trebuie să-i susținem pe cei care își asumă să facă reforme”, a mai declarat Robert Negoiță.
Partidele din coaliția de guvernare sosesc, rând pe rând, miercuri, la Palatul Cotroceni. Președintele Nicușor Dan le-a convocat la consultări, după ce PSD a votat într-o majoritate semnificativă, luni, retragerea sprijinului pentru premierul Ilie Bolojan.
Citește și: Mutarea lui Sorin Grindeanu după consultările de la Cotroceni
PNL a decis, marți, că va continua să guverneze fără PSD, în timp ce social-democrații se pregătesc să-și retragă miniștrii din Executiv.
Citește și: Ilie Bolojan, la finalul consultărilor cu Nicușor Dan: Îmi asum în continuare mandatul de premier
Rămâne de văzut ce se va întâmpla după discuțiile de la Palatul Cotroceni, liderii UDMR, USR și ai Minorităților Naționale fiind așteptați pentru consultări, astăzi, după ce PSD și PNL au dialogat deja cu Nicușor Dan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci