Miercuri, 16 septembrie 2026, la ora 13:00, va avea loc o conferință de presă susținută de viceprim-ministrul, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna.
Conferința va fi transmisă live pe conturile oficiale de Facebook și de YouTube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria.
Context
Ieri, 15 septembrie 2026, fermierii s-au adunat în Piața Victoriei unde au cerut autorităților măsuri urgente pentru problemele care le afectează activitatea. Ei acuză Executivul că politicile adoptate în ultimul an le afectează afacerile agricole și îi împing spre faliment.
Tensiunile dintre protestatari și jandarmi au escalat rapid, după ce mai mulți participanți au forțat dispozitivul de jandarmi și au aruncat cu pietre, sticle, borduri și alte obiecte, iar forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Alex Iacob, două maşini ale Jandarmeriei au fost vandalizate de manifestanţi violenţi în timpul protestului.
Zeci de persoane au fost extrase din mulțime și conduse la secții de poliție, iar 47 de persoane au fost reținute. În urma incidenelor, mai multe persoane, inclusiv jandarmi, au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar două autospeciale ale Jandarmeriei au fost avariate. Tot ieri au fost raportate și agresiuni asupra unor jurnaliști prezenți la fața locului.
„Se aruncă cu obiecte asupra jandarmilor, cu borduri sparte, cu pietre, cu bâte, cu tot ce găsesc la îndemână. Din informaţiile pe care le deţin, au fost afectate şi persoane terţe, care nu au legătură cu adunarea publică, ale căror proprietăţi au fost vandalizate. Încercăm să izolăm grupurile de manifestanţi violenţi, dar nu putem face asta decât cu ajutorul protestatarilor paşnici, care trebuie să se dezică de aceste grupuri violente (...) Au fost două autospeciale de Jandarmerie vandalizate. Avem 24 de persoane care au necesitat îngrijiri medicale”, a spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.
Guvernul a transmis că a luat act de revendicările fermierilor și a enumerat mai multe măsuri aflate în lucru, printre care se numără și un plan pentru reluarea exporturilor de ovine și caprine, controale privind închirierea pajiștilor, dezvoltarea unui sistem de trasabilitate a transporturilor de animale și o propunere privind despăgubirile pentru pagubele produse de secetă.

