Piața Victoriei și bulevardele din jur au fost redeschise circulației, iar ordinea publică a fost restabilită, a anunțat, marți seară, ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, după protestul care a degenerat în cursul zilei.
„Piața Victoriei și bulevardele din jur au fost redate circulației, iar ordinea publică a fost restabilită”, a transmis, marți seară, Cătălin Predoiu, ministrul interimar al Afacerilor Interne.
Acesta le-a mulțumit jandarmilor și celorlalte structuri și forțe ale MAI care au acționat astăzi, în fața Guvernului, „cu calm, reținere și profesionalism”, dar și cetățenilor „în egală măsură, care au înțeles să protesteze pașnic”.
„MAI respectă drepturile și libertățile fundamentale, inclusiv dreptul la protest pașnic și libertatea de exprimare, exercitate în cadrul și în limitele legii în vigoare”, a mai precizat ministrul, care a făcut un apel la calm și manifestare pașnică în cadrul protestelor autorizate legal, „apel făcut încă de ieri și pe tot parcursul zilei de astăzi de către purtătorii de cuvânt și reprezentanții Jandarmeriei Române și Poliției Române”.
Predoiu: Cei care au încălcat legea vor fi supuși procedurilor legale
Totodată, Cătălin Predoiu a anunțat că cei care au încălcat legea au fost și vor fi, în continuare, supuși procedurilor legale: „Acțiunea noastră continuă. Violența, agresarea forțelor de ordine și transformarea unui protest într-o confruntare de stradă nu pot fi acceptate”, a punctat el.
Cătălin Predoiu a mai spus că structurile MAI sunt mobilizate pentru protejarea cetățenilor și menținerea liniștii și ordinii publice, inclusiv în cazul protestelor pașnice: „Democrația înseamnă libertate, dar înseamnă, în egală măsură, respectarea legii, a celorlalți cetățeni și a regulilor care protejează comunitatea. Structurile MAI sunt mobilizate pentru protecția cetățenilor, inclusiv a celor care protestează pașnic, a comunităților, a liniștii și ordinii publice și vor continua să acționeze integrat și coordonat pentru îndeplinirea acestor obiective”, se mai arată în comunicatul transmis, marți seară, de ministrul Afacerilor Interne.
„Mulțumesc încă o dată cadrelor și structurilor MAI!”, a conchis Cătălin Predoiu, pe pagina sa de Facebook.
Amintim că marți, 15 septembrie, fermieri și crescători de animale din mai multe zone ale țării au protestat în Piața Victoriei din București, nemulțumiți, printre altele, de restricțiile privind exporturile de animale și de situația economică a fermelor. Protestul a degenerat în confruntări între unii manifestanți și jandarmi, după ce participanții au forțat cordoanele de ordine și au aruncat cu obiecte în direcția forțelor de ordine. Jandarmii au folosit, în mai multe cazuri, gaze lacrimogene, iar mai multe persoane au fost conduse la secțiile de poliție.

