Liberalul Gheorghe Flutur ar urma să fie președinte interimal al PNL până în 10 aprilie.
Președintele Consiliului Județean Suceava, liberalul Gheorghe Flutur, ar urma să-i ia temporar locul lui Florin Cîțu la șefia Partidului Național Liberal. Procedura este una standard și se aplică, de exemplu, în prima ședință a unui nou Legislativ, când cei mai în vârstă dintre aleși devin președinți interimari, până la alegerile pentru șefia Senatului, respectiv șefia Camerei Deputaților. În statutul Partidului Național Liberal, se precizează că interimar devine seniorul dintre cei patru prim-vicepreședinți, fiind vorba despre Gheorghe Flutur.
Cîțu și-a dat demisia astăzi, 2 aprilie 2022, după ce s-au făcut presiuni din partea filialelor județene ale PNL ca acesta să renunțe la funcție.
VEZI ȘI: Chirieac: Ciucă va fi numit şi preşedinte PNL. Va avea o importanţă copleşitoare.
"Aş fi vrut să îmi prezint demisia în faţa colegilor. Nu s-a putut, nu a fost acolo. Aşa că doar am înregistrat-o la partid. Este clar că această coaliţie cu PSD pentru mine a fost greu de digerat. Tot ce am făcut în această funcţie a fost să iau decizii pentru binele României", a spus Florin Cîțu.
Întrebat dacă ar fi rămas în continuare preşedintele PNL, în cazul în care nu ar fi existat coaliţia cu PSD, acesta a mai spus: "Eu cred că da. Cu toți colegii am pornit la drum cu aceleaşi obiective. Se pare că eu a rămas fidel principiilor liberale".
Cât despre faptul că a rămas singur, Florin Cîțu a afirmat că "niciodată nu poţi să fii singur când eşti înconjurat de principii şi valori liberale. Eu aşa am intrat în politică şi aşa voi rămâne mereu. Oamenii vin şi pleacă. Principiile şi valorile liberale rămân întotdeuna lângă mine".
"Aş fi vrut o discuţie serioasă cu colegii mei, dar probabil că le-a lipsit curajul", a mai spus Cîțu Vîlceanu spune despre Cîțu că este singurul lider politic care a dat mesaje pentru sancţiuni împotriva Rusiei.
"Mie mi s-a părut foarte bună prestaţia lui Florin Cîţu în momentul în care am avut de-a face cu această situaţie complicată din Ucraina. A fost poate singurul lider politic care s-a implicat cu adevărat, a dat mesaje pentru impunerea acelor sancţiuni împotriva Rusiei, pentru firmele ruseşti, pentru băncile ruseşti din România şi acum, iată, a intermediat cuvântul domnului preşedinte Zelenski în Parlamentul României", spunea, ieri, Dan Vîlceanu.
"Sunt convins că situaţia va fi clarificată într-un timp scurt. (...) Noi am avut anul trecut un an groaznic, cu un congres care a ţinut cap de afiş PNL în circumstanţe nu tocmai bune tot anul. Am depăşit momentul acela, am crezut că ne liniştim, că avem o coaliţie stabilă. PNL începuse să crească în mai multe sondaje, depăşisem 20% şi lucrurile păreau în regulă. Nu vreau să contest dreptul nimănui de a avea preferinţe", mai spunea el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu