Președintele fondator al PP-DD, Dan Diaconescu, a precizat, miercuri, la finalul consultărilor cu șeful statului, Klaus Iohannis, de la Palatul Cotroceni, care au fost propunerile sale, între acestea figurând vot obligatoriu, de la 16 ani, precum și 300 de parlamentari, fără imunitate şi salariu.
PP-DD propune ca votul să fie obligatoriu universal și dorește ca pe buletinul de vot să existe și o căsuţă albă, astfel încât cel care se prezintă la vot să aibă opţiunea de a da un vot împotriva tuturor candidaţilor, a declarat Dan Diaconescu, potrivit Mediafax.
"Trebuie ca acest vot obligatoriu să fie însoţit nu de amendă, pentru cei care nu se prezintă la vot, ci să fie însoţit de o răsplată pentru cei care votează, o scutire a impozitelor, mai mare decât cea din prezent, când se plătesc impozitele anticipat", a adăugat președintele fondator al PP-DD.
Acesta a mai spus că votul ar trebui să se adreseze şi tinerilor de 16 ani, ţinând cont de gradul de maturitate al adolescenţilor români, și că susține votul prin corespondență pentru diaspora: "Adică cei 8 milioane de români care sunt stabiliţi în străinătate să primească un plic, iar în interior acelui plic să fie un alt plic, pentru a nu exista niciun cost suplimentar şi pe care să îl trimită la Autoritatea Electorală Permanentă", a explicat el.
Dan Diaconescu a vorbit şi despre "dispariţia cadrului electoral actual", astfel încât "orice partid care înregistrează un număr suficient de voturi pentru a introduce un om în Parlament, să îl poată introduce în forul legislativ, pentru ca toţi românii să fie reprezentaţi de clasa politică".
PP-DD dorește, de asemenea, alegeri în două tururi pentru primari şi consilieri locali şi judeţeni, dar şi limitarea la doar două mandate consecutive pentru aceste funcţii alese, inclus cea de parlamentar.
"Am propus să avem maxim 300 de parlamentari", a mai spus Dan Diaconescu, care a precizat că PP-DD doreşte eliminarea imunităţii parlamentare în totalitate.
O altă propunere a PP-DD este ca viitorii parlamentari să nu mai primească salarii, ci să beneficieze "doar de benzină, maşini, secretare şi telefoane".
Finanțarea campaniilor electorale a fost încă un subiect abordat de partidul fondat de Dan Diaconescu în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni, pe tema reformei electorale şi a priorităţilor legislative ale Parlamentului: respectiv ca partidele politice să nu mai fie subvenţionate de statul român şi să fie finanţate transparent, de cei care doresc, "fără limită de sume" şi să existe, de asemenea, un control al alegerilor, în aşa fel încât să fie numărate afişele, pixurile şi bannere-le pe care le folosesc.
Totodată, Dan Diaconescu consideră că, în fiecare lună, ar trebui să aibă loc consultarea preşedintelui cu partidele parlamentare, pe diferite teme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News