DCNews Cultura Film Veneția 2025: Casă, dulce casă

Veneția 2025: Casă, dulce casă

Cadru din filmul A House of Dynamite de Kathryn Bigelow ( Foto: La Biennale)

Bogăția limbii române îmi îngăduie această licență. Cum altfel aș putea să definesc, repede, personalitatea regizoarei și scenaristei americane prezentă acum în competiție cu unul dintre cele mai virile filme, A House of Dynamite, după ce, în anii trecuți, impresionase, tot aici, cu pelicule cărora, dacă le-am spune de acțiune, le-am răpi din merite.

Au fost, toate, ambițioase luări la întrecere cu teme grele, dure, smulse din istoria imediată. Încă mai miroseau a praf de pușcă. The Hurt Locker - care i-a adus, în 2010, și onoarea de a fi prima femeie câștigătoare a unui Oscar – reconstituia implicarea unui grup de artificieri și deminatori ai armatei americane trimiși în Irak.

Peste doi ani, în Zero Dark Thirty, urmăream cu sufletul la gură vânătoarea, localizarea și prinderea lui Osama Bin Laden iar în Detroit (2017) luam cunoștință de o dramă a zilelor noastre, una dintre acelea pe care, din păcate, media ni le aduce atât de des în fața ochilor: ciocnirile din Detroit, în 1967, dezlănțuite în urma intervenției poliției într-un bar clandestin. 43 de morți, 1189 de răniți, 2000 de edificii distruse, mii de arestări.

Coperta ediției italiene a cărții lui Cristian Mungiu

Printre astfel de cifre se mișcă unii dintre eroii lui Kathryn Bigelow. Cu The House of Dynamite s-a întors pe platouri după o absență de opt ani. Îi regăsim dinamismul, tăietura riguroasă a planurilor, dar exercitate într-un alt registru temporal. A părăsit privirea aruncată peste umăr trecutului, pentru a anticipa primejdia, răul care pândește la colțul istoriei, iminența lui, dacă nu deschidem bine ochii. Trăim într-o casă căptușită cu dinamită vrea să spună titlul și nu ne dăm seama. Fără să fie ceea ce numim o peliculă distopică, filmul imaginează un atac nuclear cu origine posibil nordcoreeană, mobilizarea centrului care controlează arsenalul nuclear american ((Stratcom) pentru a abate misilul înainte de a lovi Chicago, ceea ce ar însemna 10 milioane de victime.

Filmul pune în mișcare o armată de experți, înalți funcționari, oameni politici, diplomați, fiecare cu gradul lui de responsabilitate, până la președintele Staelor Unite, interpretat de actorul afro-american Idris Elba. Orice asemănare cu Barack Obama este exclusă. În mod sigur Bigelow operează și cu subtexte politice ce se lasă mai greu deslușite europenilor.

Am înțeles, însă, ceea ce trebuie, atunci când amintește, cu amărăciune, zicerea lui Donald Trump, potrivit căruia Hiroshima și Nagasaki au însemnat modalitatea prin care Statelel Unite au pus capăt celui de Al doilea război mondial și nu una dintre odioasele crime împotriva umanității. Elita politico-administrativă în permanentă alergătură este alcătuită din oameni și, ca în mai toate filmele de acest gen, nu lipsesc micile gesturi emoționale, gândurile, ticurile menite să îmblânzească, fie și pentru o clipă, armura oficială.

Masterclass cu Cristian Mungiu (Foto: Magda Mihăilescu)

Mai mult decât atât, cineasta și-a permis și o glumă: președintele este sfătuit să aibe la îndemână badgeul său de identificare. Îl caută și îl găsește printre bancnotele legate cu un elastic, cum face orice bun american.Vorba ceea, la o adică, și președintele are nevoie de bani de buzunar.

Ieri, Cristian Mungiu a ținut un Masterclass, moderat de criticul de film Angela Prudenzi. După Werner Herzog, după Alfonso Cuaron, a venit rândul cineastului nostru să completeze seria personalităților invitate să dialogheze cu ziariștii străini, cu studenți, public cinefil, dornici să-l cunoască mai bine pe autorul lui 4,3,2 – Palme d’or 2007.

La capătul evocării unui parcurs presărat și cu bune momente de umor, moderatoarea a tras concluzia: „Grande cineasta, grande narratore, grande attore”. Evenimentul a inclus și lansarea în limba italiană a cărții lui Mungiu Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană. Pe coperta ediției italiene, datorate traducătoarei Anita Bernucchia, scrie: Regista Palma d’oro Cristian Mungiu. Una vita romena. La nave di Teseo. Ultima copertă este onorată de o recomandare a lui Thierry Frémaux, directorul artistic al Festivalului de la Cannes.

Știri similare din categoria Film Vezi toate articolele