Jude Law? Câteva semne de mirare, încercări de a distinge vreo urmă de posibilă asemănare fizionomică. Pentru cei care am citit romanul, tradus și în limba română, lucrare ficțională, dar cu trimiteri la realitate, cu o abundență de personaje certificate de istorie, întrebarea era alta: cum se va descurca cinematograful, prin natura lui dotat să mistifice granițele dintre realitate și ficțiune cu o literatură bine cumpănită?
Îl știm pe Assayas, probabil ultimul cineast francez important venit dintre rândurile criticii de film, îi cunoaștem talentul de a naviga printre multiple și, uneori, derutante registre tematice și stilistice. Îl cunoaștem bine și pe coscenaristul său, Emmanuel Carrère, scriitor abil în a aduce la aceeași masă istoria și ficțiunea.
Dacă mai adăugăm la toate acestea și un amănut biografic, și anume pe acela de a avea o mamă care se numește Hélène Carrère d’Encausse (georgiană de origine), prestigioasă cercetătoare a istoriei Rusiei, vom înțelege mai bine justificarea așteptărilor.
În ciuda acestor premize, evocarea biografiei intrigante a celui numit magul de la Kremlin, Vadim Baranov în carte, specialistul în furnizarea informațiilor - ceea ce englezii numesc spin doctor- al lui Putin, cu vremea consilierul lui de încredere, este înnecată într-un colorat spectacol al istoriei. În prima oră din cele aproape trei ale filmului, îl așteptăm degeaba pe Vladimir Putin, ofițerul KGB-ist, destinat a fi un nou țar, cum i se va spune, de altfel.
Drumul său către putere, miza filmului, este amânată, Assayas fiind atras de imaginea unei Rusii care pare a descoperi avantajele începutului unei noi ere, postsovietice, în deliciile libertății deșănțate, de tip televizionistic. Profesiunea temporară a amintitului protagonist, Baranov, producător de show-uri tv, este numai bună pentru a imagina o lume disperată în a copia clișeele occidentale, gustarea fructelor interzise, drogul, amorul gay etc.
Filmul se supune unei logici a amintirilor magului de la Kremlin, suprapuse marilor momente istorice ale afirmării lui Putin, sfătuit când și unde să apară, când să vorbească și când nu. Tot atâtea prilejuri pentru a asista la episoade cruciale, de la scufundarea submarinului nuclear K141 Kursk la războiul din Crimea, deschiderea Olimpiadei de la Soci, protestele din piața Maidan. Baranov, subtil manipulator, crede că îl poate controla pe proaspătul președinte, dar va descoperi el însuși unele lecțiile încă neasimilate.
„Furia – îi spune Putin – trebuie să aibă o adresare. Stalin nu era odios pentru că își legase numele de masacre, ci tocmai acele masacre l-au consacrat. Pentru că îi pedepsea pe toți, fie ei hoți, escroci sau pur și simplu inamici. Oamenii au nevoie de un vinovat”. De-a lungul atâtor capitole ale contemporaneității, titrate ca atare pe ecran, un alai de personaje ale istoriei traversează ecranul: Gorbaciov, Elțîn, oligarfii Berezovski, Hodorovski, răzbunătorul Prigogin.
Uneori, chiar dacă se va dovedi a fi doar o apariție fulgurantă, precum marele șahist Gary Kasparov, cuvintele acestuia rămîn: „Democrația noastră asimilează scaunul electric cu orice alt scaun”. Deși nemărturisit, pare limpede că Olivier Assayas a intenționat ceea ce se cheamă un film de idei despre stingerea iluziei că ar mai exista o speranță într-o nouă construcție a istoriei, dar sedus de atâtea propuneri ale actualității, se pierde în masa acestora.
Odată cu atmosfera de thriller a cărții inspiratoare. Așteptării amintite la începutul acestor rânduri, întâlnirea cu Putin văzut de Jude Law, îi răspunde un actor inteligent, care a refuzat minunile machiajului accentuat. Se vede bine că a studiat mișcările feței lui Vladimir Putin, distingem pe chipul lui Law privirea amenințătoare, în timp ce gura rămâne înțepenită.
Nu e puțin. Nu degeaba, spune actorul, dacă ar fi urcat Everestul, efortul ar fi fost același. Speră ca rolul să nu aibă repercusiuni asupra carierei sale. Oare sunt naiv, se întreabă el?