Atacurile la adresa lui Klaus Iohannis, din ultimele două săptămâni, au făcut vizibilă fractura dintre președinte și partidul care l-a susținut în alegeri. Iohannis se află sub un tir concentrat din partea principalilor actori ai Opoziției (Ponta, Băsescu, Macovei și Tăriceanu), dar și a unor foști susținători din societatea civilă. Duritatea criticilor și acoperirea mesajului negativ ridică această campanie la intensitatea atacurilor din al doilea mandat al lui Traian Băsescu. Adeversarii președintelui lansează, pe surse, ipoteza că Iohannis nu-și va termina mandatul, la fel cum era evocată suspendarea lui Traian Băsescu, după momentul mai 2010.
Diferența, scrie consultantul politic Angelin Ioan, constă în reacția PNL. PDL, partidul prezidențial, se strângea rapid şi organizat în apărarea preşedintelui Băsescu, în timp ce în cazul lui Klaus Iohannis, PNL este mut şi incapabil de o minimă reacţie. Lipsa totală de corelare între Iohannis și PNL are două explicații, arată Angelin Ioan, în editorialul scris pentru DCNews. Fie liberalii cred că au ceva de câştigat din erodarea accelerată a preşedintelui; fie PNL are o incapacitate majoră de reacţie.
Strategia PNL este anormală, crede Ioan, pentru că bazinul electoral prezidenţial include bazinul de partid. Contracţia sau fărmiţarea electoratului preşedintelui generează presiune şi asupra electoratului partidului. Adică nu doar Iohannis pierde când este atacat, ci şi PNL pierde când este atacat Iohannis.
Răzbunare pentru numirea lui Cioloș
Liderii liberali nu simt că au de ce să-l apere pe preşedintele care nu i-a ajutat în scopurile pe care ei le-au avut în partid. PNL încă suferă că guvernarea Cioloş nu le-a adus niciun beneficiu politic şi văd în asta urmarea unei decizii a preşedintelui. Dar, nu în ultimul rând, pentru că partidul nu are o disciplină a comunicării, și există tensiuni interne generate de asimilarea vechiului PDL în vechiul PNL. Liderii PNL sunt fiecare pe cont propriu, absorbiţi de efortul individual de a face faţă campaniei electorale care se apropie. Klaus Iohahnis este nu doar din ce în ce mai erodat, ci şi tot mai singur, de aici până la ideea vehiculată cu insistenţă că preşedintele nu va apuca finalul mandatului nu mai este decât un pas (teorie pe care lideri de opinie apropiaţi de Traian Băsescu o alimentează cu insistenţă).
Iată, integral, editorialul scris de consultantul politic Angelin Ioan:
Ultimele câteva zile de atacuri la adresa lui Klaus Iohannis sunt uşor comparabile ca intensitate şi acoperire a mesajului negativ cu momentele cele mai dure de atac la adresa lui Traian Băsescu din cel de-al doilea mandat. Cu excepţia majoră că în cazul atacurilor la Traian Băsescu, PDL se strângea rapid şi organizat în apărarea preşedintelui Băsescu, în timp ce în cazul lui Klaus Iohannis, PNL este mut şi incapabil de o minimă reacţie.
Lipsă totală de corelare între Klaus Iohannis şi PNL este unul dintre motivele scăderii electorale a liberalilor care au pierdut aproape un sfert din cei peste 40% susţinere de care beneficiau anul trecut pe vremea asta. Atacurile la Klaus Iohannis care vin din toate părţile - de la PSDiştii lui Victor Ponta, la civicii lui Macovei sau băsiştii PMP şi până la pseudoliberalii lui Tăriceanu, dezagregă şi fărămiţează electoratul de „dreapta”, antiPSD care după prezidenţiale a fost atras firesc de PNL, ca partid al preşedintelui.
Practica zilnică a mesajului de partid lasă puţin loc teoriilor de comunicare, totuşi nu trebuie mult spirit academic pentru a înţelege că printre altele, confruntarea de mesaj are şi o dimensiune cantitativă. Adică dacă mesajul anti-Iohannis este pur şi simplu dublat de o replică pozitivă (de reîncadrare) din partea PNL, măcar cantitativ şi tot s-ar realiza un minim echilibru, iar măcelul favorabilităţii preşedintelui ar fi mai lent decât acum când PNL asistă impasibil.
Când Victor Ponta speculează cu abilitate frustrarea publică generată de moarte bebeluşilor în criza E.coli, sugerând responsabilitatea lui Kaus Iohannis pentru o criză din sistemul de sănătate, iar PNL nu articulează niciun mesaj este greu de înţeles raţiunea tăcerii PNL. Când sub pretextul dezbaterii pe marginea unei analize critice dintr-un ziar german (în fond, opinia critică a unui jurnalist care, la fel ca orice jurnalist din ţară sau de oriunde, are dreptul la o opinie personală despre un fapt politic) se declanşează un atac devastator în aproape toată presa la adresa lui Klaus Iohannis, faptul că PNL nu arată nici cea mai vagă reacţie de apărare a lui Klaus Iohannis, nu are decât două explicaţii : fie PNL crede că are ceva de câştigat din erodarea accelerată a preşedintelui pe care l-a trimis la Cotroceni; fie PNL are o incapacitate majoră de reacţie (pe care primvicepreşedintele pe comunicare nu o observă).
Şi reiau precizarea de la început: nu discut responsabilitate politică a preşedintelui Iohannis - aceasta există în măsura în care un politician la acest nivel poate greşi colosal şi plăteşte pentru greşelile sale. Obiectul analizei este doar lipsa totală de corelare între PNL şi şeful statului, o situaţia nouă pentru politica noastră în care partidele s-au încolonat mai mereu disciplinate în spatele liderului pe care l-au susţinut pentru Cotroceni şi au apărat imaginea preşedintelui chiar şi în momentele în care responsabilitatea şefului statului era clară.
De ce estel normală reacţia politică de apărare instinctivă a preşedintelui din partea fostului său partid ? Pentru că bazinul electoral prezidenţial include bazinul de partid, iar contracţia sau fărmiţarea electoratului preşedintelui generează presiune şi asupra electoratului partidului. Adică nu doar Iohannis pierde când este atacat, ci şi PNL pierde când este atacat Iohannis.
De ce nu se mobilizează PNL ? În linii mari pentru că liderii liberali nu simt că au de ce să-l apere pe preşedintele care i-a ajutat prea puţin în scopurile pe care ei le-au avut în partid. Pentru că PNL încă suferă că la momentul căderii guvernului Ponta, guvernarea Cioloş nu le-a adus niciun beneficiu politic şi văd în asta şi urmarea unei decizii a preşedintelui. Şi nu în ultimul rând, pentru că partidul nu are o disciplină a comunicării, dar are tensiuni interne generate de asimilarea vechiului PDL în vechiul PNL. Liderii PNL sunt fiecare pe cont propriu, absorbiţi de efortul individual de a face faţă campaniei electorale care se apropie şi care pare că va spulbera un tip de politică pe care electoratul îl percepe ca „prăfuit” şi nereprezentativ pentru aşteptările sale.
Klaus Iohahnis este nu doar din ce în ce mai erodat, ci şi tot mai singur, de aici până la ideea vehiculată cu insistenţă că preşedintele nu va apuca finalul mandatului nu mai este decât un pas (teorie pe care lideri de opinie apropiaţi de Traian Băsescu o alimentează cu insistenţă).
Aşteptarea publică uriaşă faţă de Klaus Iohannis i s-a întors împotrivă preşedintelui şi pentru că PNL şi Klaus Iohannis împreună nu au ştiut să arate o perspectivă post-criza economică şi post-regimul Băsescu pe care mai ales o parte a electoratului urban, adult-tânăr, educat, activ socio-economic o aştepta cu nerăbdare. Singurul care se pare că mai are resursele de credibilitate şi potenţialul de creştere pentru a apela acest electorat este Dacian Cioloş care însă nu se împacă mai deloc cu PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu