OUG dată de Guvernul Orban, ajutor pentru zeci de liberali sau apropiaţi ai acestora. Angajarea la Apele Române, fentată cu legea în mână

Arhiva Foto
Arhiva Foto

În doar un an de zile, perioada 2020-2021, zeci de membri PNL sau apropiaţi ai unor parlamentari liberali au fost angajaţi la Administraţia Naţională Apele Române fără să susţină concursul de angajare. 

Angajările au avut loc ”pe ușa din dos” și au presupus implicarea mai multor deputați, senatori, secretari de stat și primari, în special din mediul rural. Astfel, apropiaţii sau membrii PNL erau angajaţi fără concurs, iar ulterior erau detaşaţi la Apele Române, arată o anchetă realizată de G4Media

Printre cei care au făcut parte din aceste rețele se află fostul ministru liberal Marcel Vela. Colegii săi de partid Ioan Cristian Chirteș (senator) și Aurel Glad Varga (deputat) au ”livrat” anul trecut la Apele Române, prin detașare, câte trei angajați de la cabinetele lor parlamentare.

Contactat de G4Media.ro, Varga a declarat: ”Glumiți, nu mai suntem în anii 90”, atunci când a fost întrebat dacă PNL a avut vreun rol în aceste detașări, Vela a afirmat că este ”exclus” ca un subordonat al său să fi fost numit șef la Apele Române pe linie de partid, iar Chirteș nu a putut fi contactat.

Unul dintre detașații pe filiera Chirteș a fost Ovidiu Ionuț Cengher, cel care i-a luat locul lui Ovidiu Ianculescu la șefia Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș. Ianculescu a declarat că fusese forțat să demisioneze pe criterii politice.

Unul din patru au venit de la cabinete parlamentare

În ianuarie 2020, Guvernul Orban a dat OUG 1 ”privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative”. Ordonanța prevedea că ”ocuparea prin detașare a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice (…) se poate realiza numai cu personal angajat în instituții și autorități publice”.

Ordonanța cuprindea mai multe măsuri menite să ducă la ”păstrarea echilibrelor bugetare (…) să mențină volumul cheltuielilor bugetare pe anul 2020” și, după principiul ”ne descurcăm cu ce avem”, permitea mobilitatea între instituții doar pentru cei care figurau deja în aparatul bugetar, renunțându-se la detașarea de angajați din mediul privat ale căror salarii trebuiau preluate de bugetul instituției publice unde se transferau.

Cel puțin la Apele Române, în ciuda așteptărilor guvernanților, mulți dintre detașații de după emiterea Ordonanței 1/2020 nu au fost persoane existente deja în sistem, ci nou angajate, ceea ce a limitat efectele acestui act.

Astfel, a fost identificată o metodă rapidă și legală, care să respecte Ordonanța de mai sus și să introducă în sistem pilele PNL: zeci de persoane au fost angajate la cabinete parlamentare (angajați ai Camerei Deputaților/Senat) sau în funcții de administrator public în primării de la țară, aproape toate controlate de liberali.

Pentru aceste posturi angajarea se poate face pe loc de către parlamentar, în limita posturilor disponibile, sau prin dispoziție a primarului. Nu mai era nevoie de organizarea de concursuri – acestea durează luni de zile, condițiile de participare sunt stricte și, cel puțin teoretic, rezultatul nu poate fi garantat, menţionează sursa citată.

Ce spune ANAR

Administraţia Naţională Apele Române a răspuns solicitării presei şi a anunţat că detaşările din ultimul an au avut loc ”în vederea realizării activității instituției și în conformitate cu prevederile legale”.

”Eșalonul de vârf” care a fost parte a acestor rețele l-au reprezentat parlamentarii liberali, alături de consilieri și secretari de stat numiți de acest partid. G4Media a descoperit că 16 dintre cele 59 de detașări de la Apele Române din perioada februarie 2020-ianuarie 2021 au avut ca sursă această filieră PNL, alte două având ca sursă un parlamentar de la un partid aliat cu liberalii la guvernare, PMP (Vasile Cristian Lungu) și unul de la PSD (Gheorghe Marin).

La rândul lor, cel puțin nouă dintre cei 18 detașați din tabelul de mai sus sunt membri PNL. Carnet de partid aveau mai ales cei numiți în funcții de conducere: Cosmin Rareș Butiulcă (director Administrația Bazinală de Apă Mureș), Gabriel Nicolae (director Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj), Giorgiana Cosmina Stanomir (director Sistemul de Gospodărire a Apelor Mehedinți), Ovidiu Ionuț Cengher (director Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș), Bogdan Angelin David (director general al Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea), Adrian Liviu Mureșan (director Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa), Daniel George Surdu (director Sistemul de Gospodărire a Apelor Caraș-Severin), Lorenzo Flavius Barabas (director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Timiș), Marius Dorel Postelnicescu (Director Tehnic ANAR).

”A fost o solicitare venită la Secretariatul Camerei Deputaților din partea celor de la Apele Române care aveau nevoie de personal în contextul interzicerii concursurilor pe perioada pandemiei. E o chestiune cu totul legală”, a declarat pentru G4Media.ro deputatul Aurel Glad Varga, care, în perioada iunie-octombrie 2020, a trimis trei angajați de la cabinetul său parlamentar la Apele Române: un consilier juridic și doi specialiști în relații publice.

În cazul său, motivația detașării s-a suprapus cu interzicerea concursurilor la stat după martie 2020, la două luni după OUG 1/2020.

Marcel Vela neagă implicarea

Fostul ministru de interne, Marcel Vela, a transmis G4Media.ro via Whatsapp o serie de răspunsuri la întrebări. Vela neagă că fostul său consilier parlamentar, George Daniel Surdu, ar fi fost numit pe criterii politice la Apele Române, unde a ajuns și el prin detașare de la cabinetul parlamentar.

”Exclus! Dl inginer Surdu conduce la nivel judetean (in acelasi domeniu) asociatia de dezvoltare intercomunitara ACVABANAT (ales in fruntea ei de catre primarii din judet, *cand PNL era in opozitie, majoritari fiind cei din PSD). S-a detasat legal de la cabinet parlamentar la SGA CS pe un post de inginer, nu de sef, din cauza programului impus la nivel de circumpscriptie electorala (care cuprindea inclusiv perioadele de wk). A plecat de la SGA si stiu ca a dat concurs la Primaria Oravita, pe un post de inginer (asadar…*nu mai lucreaza la SGA CS* inca de anul trecut).

Din cate stiu, postul de sef la SGA CS este *vacant* in continuare si din punctul meu de vedere trebuie scos la *concurs.* Nu stiu cine a fost imputernicit la conducere, dar sigur *nu este membru PNL”, a răspuns Marcel Vela. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel