Cum prepari cea mai bună cafea grecească la tine acasă. Sunt patru variante, dar ingredientul secret e ”meraki”

Terasa de la intrarea în satul Lakones
Terasa de la intrarea în satul Lakones

Află aici cum să prepari simplu cafea grecească la tine acasă. 

Cafeaua grecească este o cafea puternică, servită cu spumă deasupra (kaimaki) și cu zaț în partea de jos a cănii. Este o cafea pregătită din boabe de cafea măcinate foarte fin, fără filtrare. 

Prepararea cafelei grecești cere un pic de tehnică și mult ”meraki”, adică pasiune. Înainte de a începe, aveți nevoie de echipamentul potrivit: de un ibric (briki sau cezve, la turci) și de o ceașcă de cafea ”grecească”, adică de o ceașcă de aprox 60 - 70 de mililitri. O cafea foarte bună este cafeaua care face spumă la suprafață, în ibric, și care-și păstrează spuma în timpul servirii, în ceașcă. 

În primul rând, pentru a face cafea grecească, folosiți ceașca pentru a măsura apa necesară pentru fiecare ceașcă de cafea, astfel încât să aveți proporțiile potrivite. Aveți grijă să nu amestecați cafeaua tot timpul, în timp ce este preparată. Se amestecă doar la început și apoi se lasă să se încălzească. Acordați un pic mai multă dragoste și atenție pentru a crea spuma cremoasă (kaimaki), care conferă cafelei grecești o textură caracteristică, după cum scrie mygreekdish.com. Sursa citată amintește să nu uitați ca, pe lângă cafea, să serviți un pahar rece cu apă și să vă bucurați de savoarea cafelei. 

Cafeaua grecească este preparată în funcție de preferință și există patru tipuri principale. Pentru fiecare tip veți avea nevoie de cantități diferite de zahăr și cafea. Încercați să experimentați pentru a afla care se potrivește gustului dvs.: 

”Sketos” (simplu, fără zahăr): Dacă vă place cafeaua fără zahăr, adăugați doar 1 linguriță de cafea.

”Metrios” (dulce mediu): 1 linguriță de cafea, 1 linguriță de zahăr

”Glykos” (dulce): 1 linguriță de cafea, 2 linguri de zahăr

”Vary glykos” (cafea dulce extra-puternică): 3 lingurițe de zahăr și 2 lingurițe de cafea. 

Indiferent cum o preferați, importante sunt și starea și locul în care beți cafeaua. Dacă ajungeți în Corfu, vă recomand locul care mie mi-a rămas în suflet și pe care-l regăsiți și-n imaginea articolului. 

Cel mai autentic loc în care am băut cafea în Grecia

Iată câteva detalii despre acel loc ideal pentru cafeaua de dimineață: 

În Lakones, bătrânii greci nu vorbesc prea mult engleza, aproape deloc. Există un loc celebru, numit Bella Vista, de unde se vede cel mai frumos Paleokastritsa cu golfurile ei. E un loc drăguț, modern, cu oameni frumoși. Dar locul care m-a surprins extrem de plăcut a fost altul. La intrarea în sat, imediat în stânga e un magazin, magazinul alimentar al satului, al unei bătrâne grecoaice. Dacă priviți prin ușa deschisă a magazinului, veți descoperi pe partea cealaltă un loc fantastic (foto): o terasă albă cu o privește minunată spre stațiune. Dincolo de supermarket e și o mică cafenea, administrată de femeia mică de înălțime și slabă, care rupe engleza cât să primiți o cafea fantastică și o delicioasă prăjitură, pregătită în satul cățărat în vârf de munte. Aici am mâncat cea mai bună prăjitură Karidopitta, celebra prăjitură cu nucă, însiropată. M-aș întoarce în acel loc doar pentru acea prăjitură. Am cerut două cafele, două prăjituri și apă, iar grecoaica simpatică ne-a spus: ”Desigur, întotdeauna dau apă la cafea”. La final, când am cerut nota, și-a amintit fix ce am luat și a început să calculeze cu pixul pe foaie. Totalul: 7 euro, cea mai mică notă de plată posibilă și cel mai spectaculos loc din Corfu, un loc care-ți rămâne în suflet. 

Vezi aici mai mult despre experiența mea în Corfu, te poate ajuta și pe tine: EXCLUSIV  GALERIE FOTO CORFU: Despre Paleokastritsa, Lakones, Corfu Town, turism cultural și culinar. Atracțiile insulei. Locul minunat descoperit

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel