EXCLUSIV  Cum m-am întâlnit cu Tunegaru pe trotuar, la New York

Aveți probleme, s-a întâmplat ceva? Nu. Atunci, de ce mergeți pe trotuar? Păi, nu e pentru mers? Ba da, dar aici nu merge nimeni pe jos. Am crezut că vi s-a stricat mașina, au răspuns, ne-au salutat și au plecat. Am avut senzația de deja-vu, parcă mai trăisem scena asta, dar mi-am amintit: The Pedestrian, Pietonul, o povestire SF scrisă de Ray Bradbury prin anii 50, pe care am citit-o pe ascuns în comunism, când la noi pe stradă treceau 2 mașini/oră: jucam fotbal și când claxona șoferul luam pauză.

Cărțile vin peste noi, uneori, ca un mal de pământ, la cutremur: te îngroapă evidența unor adevăruri, tipărite în cărți cu mult înainte să se întâmple în realitate.

În 1994, un cutremur puternic a oprit curentul în Los Angeles. Mii de oameni au sunat la 911 să raporteze lumini ciudate pe cer. Erau stelele, pe care nu le văzuseră niciodată din cauza iluminatului public, a reclamelor, a eclerajului imobiliar etc. Isaac Asimov, 1941, Căderea Nopții: o lume cu șase sori, în care este întuneric doar o zi la 2000 de ani, când se aliniază astrele. Civilizația dispare ciclic, într-un acces de nebunie colectivă, declanșat de șocul miliardelor de lumini apărute brusc pe cerul înstelat.

În 2017, văd că o profesoară din București interzice elevilor Baltagul sau Moara cu Noroc. Din păcate, nu este doar manevra prin care o anonimă se cațără pe podiumul micro-celebrităților Facebook. Este modă și curent politic, devine –ism. Justițiarismul are un aliat natural: cenzuraționismul. Corectitudinea politică cenzurează filme, cărți, dărâmă statui. Recenții care vor să schimbe societatea nu încep cu propunerea viitorului, ci cu interzicerea trecutului. Ray Bradbury, 1953, Fahrenheit 451. Eu aș începe de pe acum memorarea Soldatului Svejk.

Tu ce carte îți alegi să fii?

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News