Cine a murit când a murit Valentin Nicolau
Știrile aveau titluri asemănătoare: ”A murit Valentin Nicolau, fost director TVR”. Lumea s-a întors la civilizația orală, oamenii din peșterile de ciment se adună în jurul focului catodic să asculte povești breaking news, așa că funcția de președinte al TVR dă titlul, pe galben. Am avut o strângere de inimă, era ca și cum, la moartea lui Eminescu, s-ar fi titrat: ”A murit un corector al ziarului Timpul”!
Un director de televiziune face rating, un scriitor sau un manager de editură, nu. Drept este că Valentin Nicolau a realizat ceva memorabil în TVR. Dacă la Nemira sau la trusturile private pe care le-a condus a dovedit că este un bun manager, la TVR a realizat performanțe olimpice. Este aproape de neimaginat că a reușit să treacă înot acea mlaștină, fără să se murdărească, că a supraviețuit atacului șerpilor din Turn și a menajat, cât s-a putut, plevușca studiourilor, care îl pomenește în rugăciuni până în ziua de azi. Talent de administrator, fler politic, știința de a lucra cu oamenii-mult peste medie. Ar fi fost un mare politician. De aceea, mediocrii care fac jocurile l-au scos pe linie moartă.
Totuși, edituri bune mai sunt, poate mai apar, ici-colo, manageri de succes, chiar și la stat.
Cred că titlul corect era ”A murit dramaturgul Valentin Nicolau”.
Până în septembrie 2013, n-aș fi putut da un astfel de titlu. Mă întâlneam, zilnic, cu Vali Nicolau pe Facebook, unde posta fotografii fantastice, cu generozitatea artistului care oferă și altora din porția sa de frumusețe. Ne vedeam la facultate, discutam la telefon politică, mă anunța ce mai apare la Nemira. Niciodată nu a ”promovat” ceva scris de el. Întâmplător am văzut, la Festivalul Undercloud, că Victor Ioan Frunză pune în scenă un spectacol-lectură cu o piesă de Nicolau: ”Aleluia”. Istoria anilor de tranziție, transfigurată artistic, cu o atât de actuală dimensiune religioasă. O piesă care pleacă de o știre din ziare: o cârciumă a fost transformată în biserică.
Nu am simțit când au trecut cele două ore de lectură. Repet: actorii, cu un magistral George Costin în rolul preotului, citeau, așezați pe scaune, dintr-un volum de Teatru scris de Nicolau. Cum ar fi fost să fie pusă în scenă piesa, de-adevăratelea? Atunci mi-am amintit că ”Uzina de plăceri” s-a jucat la Nottara un deceniu după ce Nicolau n-a mai fost directorul TVR. Recunosc că nu m-am dus la premieră fiindcă am crezut că e un spectacol de conjunctură. La Undercloud am recunoscut că m-am înșelat.
”Aleluia”, cel mai bun răspuns la caricaturile anti-religie
Ce bine ar fi fost dacă un teatru bucureștean juca ”Aleluia”, în săptămâna fierbinte a discuțiilor despre religie și mass media, de după atentatul de la Charlie Hebdo. Cea mai potrivită reacție la provocările ”artistice” îndreptate împotriva credinței nu e cenzura (violența nici nu poate intra în discuție). Ci un act artistic mai convingător, care să readucă dimensiunea religioasă în proiectul de viață al omului modern. Cam asta se întâmplă în singura piesă de Nicolau pe care o cunosc și care mă îndreptățește să-l consider un dramaturg valoros.
Bețivi, târfe, șuți de cartier, îmbogățiți de carton, oameni de pe stradă-fiecare personaj al piesei încearcă să ajungă la Dumnezeu. Autorul, cu siguranță a reușit!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ion Iliescu, lecție pentru ”noua clasă politică”, greu de înțeles de către luzării momentului de Val Vâlcu
