Teodor Atanasiu şi Ludovic Orban vor candida la şefia PNL

Teodor Atanasiu, prim-vicepreşedinte al partidului, a anunţat, vineri, că va candida la preşedinţia partidului, respectiv pentru postul de co-preşedinte, şi a precizat că în competiţie va fi şi Ludovic Orban.

Teodor Atanasiu a precizat că pentru funcţia rămasă vacantă odată cu alegerea lui Klaus Iohannis preşedinte al României pot să candideze doar vicepreşedinţii partidului şi a arătat că, până în prezent, doar el şi Ludovic Orban şi-au anunţat această intenţie.

”Eu sunt unul dintre candidaţii la acest post, pentru care mulţi dintre colegii mei mi-au declarat susţinerea. Eu sper să nu fie o adevărată bătălie pentru acest post, fiindcă, până la urmă, este un post interimar, care va fi până la Congresul din 2017. Cred că ne vom strânge toţi liderii partidului, cu toţi preşedinţii de judeţe, şi vom sta la o discuţie amicală, discutând ce avem de făcut politic în perioada următoare şi care ar fi cel care ne-ar reprezenta cel mai bine. Sper să alegem dintre doi-trei şi nu dintre 32 (vicepreşedinţi - n.r.)”, a afirmat prim-vicepreşedintele liberal, citat de Agerpres.

Atanasiu a menţionat că alegerea noului co-preşedinte va fi făcută de către Biroul Permanent Central al PNL înainte de 21 decembrie, dată la care Klaus Iohannis va depune jurământul ca preşedinte al României. 'În săptămâna de dinainte de 21 decembrie va trebui să avem şi rezolvarea acestei probleme', a spus liderul liberal.

Teodor Atanasiu a subliniat că până la data la care se va decide viitorul co-preşedinte mai pot exista şi alte persoane care vor să candideze. ”Nu e o perioadă limită. Până în ziua în care este şedinţa, până atunci se pot face propuneri”, a spus Atanasiu.

Atanasiu a menţionat că nu a fost o depunere în scris de candidatură, ci o declaraţie verbală. ”Până la urmă, fiind o alegere internă a unui partid trebuie să discuţi cu colegii. Dacă simţi că ai susţinere merită, dacă nu simţi că ai susţinere e o pierdere de vreme şi îi încurci şi pe ei să-ţi depui o candidatură aşa, numai de flori de măr”, a declarat senatorul Teodor Atanasiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel