ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Geoană, pe lista scurtă: Dorința lui Ponta de a rămâne premier, legitimă

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Mircea Geoană a declarat că se află pe lista scurtă a posibililor candidați la președinție și că o decizie în acest sens va fi luată ”la timpul potrivit”.

Întrebat dacă ia în calcul ca la Congresul PSD din septembrie să supună acestui for intenţia sa de a candida la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014, Mircea Geoană a precizat: „Vom decide la timpul potrivit şi vom alege cu înţelepciune, conform Statutului, care e cea mai bună formulă”, notează Digi 24.

„Va trebui să discutăm şi cu Victor Ponta pentru că până la urmă trebuie să vedem dacă declaraţiile lui cu privire la dorinţa de a-şi continua mandatul de premier până în 2016 - care e mai mult decât legitimă, pentru asta a fost votat, pentru asta am fost votaţi în 2012 - se păstrează sau nu", a adăugat Geoană.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. El a menţionat că numele lui se află pe lista scurtă cu eventuali candidaţi PSD.

VEZI ȘI: Geoană: Nu am abandonat ideea de a candida la prezidenţialele din 2014

„Deci, cu calm şi cu răbdare. Avem resursă politică la nivel înalt, în partid, ăsta e luxul, între ghilimele, pe care îl avem, de a avea candidaţi între care şi numele meu se află acolo sus pe lista foarte scurtă de potenţiali cadidaţi PSD", a subliniat senatorul social-democrat.

El a spus că alegerile prezindeţiale reprezintă momentul adevărului în care, dincolo de voturile partidelor politice, contează foarte mult persoana candidatului şi dacă acel om poate într-adevăr să anime şi să inspire voturile a încă câteva milioane de români care nu au venit la alegerile europene.

„În 2012, USL în ansamblu a luat 4.100.000 de voturi. Eu am luat 5.200.000 în 2009. La europene, PSD a luat 2.100.000 de voturi. Mai avem nevoie de încă cel puţin trei milioane", a spus Geoană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel