Situație tensionată la Budapesta. Se cere demisia lui Orban. Proteste în stradă - VIDEO

Situație tensionată la Budapesta. Se cere demisia lui Orban. Proteste în stradă
Situație tensionată la Budapesta. Se cere demisia lui Orban. Proteste în stradă

La Budapesta a avut loc o manifestație împotriva aşa-numitei legi a ''sclaviei'', protestatarii solicitând demisia guvernului.

Capitala Ungariei, Budapesta, era cuprinsă miercuri seara de turbulenţe, manifestanţi şi opoziţia politică denunţând crearea dreptului la sclavie, după ce parlamentul a aprobat, într-o atmosferă foarte tensionată, o lege controversată care flexibilizează timpul de lucru suplimentar. Legea creşte semnificativ numărul orelor suplimentare pe care le pot pretinde angajatorii, de la 250 la 400 pe an - adică echivalentul a două luni de muncă. De asemenea, se extinde la trei ani perioada de plată a acestor ore, faţă de maxim un an în prezent.

Aproximativ 1.500 de persoane s-au adunat în cursul serii în faţa Parlamentului, unii aşezându-se în genunchi pentru a simboliza că sunt 'sclavi', relatează France Presse. Protestatarii, dintre care mulţi au scandat Jos guvernul, s-au deplasat de la Parlament spre Podul Margareta şi apoi spre sediul Fidesz, partidul condus de premierul Viktor Orban, în apropiere de Parcul Oraşului. Doi demonstranţi s-au urcat pe un balcon, în timp ce alţii au încercat să intre în clădire, relatează agenţia ungară de presă MTI.

Urmează greva generală

Demonstraţia din faţa sediului Fidesz s-a încheiat la ora locală 19:00, dar participanţii s-au întors la Parlament. Până la ora locală 21:00, mulţimea a umplut Piaţa Kossuth din faţa clădirii unde îşi desfăşoară activitatea legislativul şi a aruncat cu obiecte în cordonul de poliţişti. Potrivit unui raport al poliţiei, doi ofiţeri au fost răniţi când un protestatar a pulverizat gaz asupra lor. Sindicatele ungare au ameninţat să nu se oprească aici şi să convoace o grevă generală, mergând până la blocarea drumurilor.

Opozanţii văd în această lege rezultatul presiunii exercitate de giganţii germani din industria auto, piloni ai economiei din Ungaria, în favoarea flexibilizării timpului de lucru într-un context de deficit acut de forţă de muncă în ţară. Deputaţii opoziţiei au încercat să împiedice votul, într-una din rarele demonstraţii de unitate în faţa parlamentarilor partidului conservator Fidesz al premierului Viktor Orban. Strigăte, fluierături şi chiar sunete de sirenă au răsunat timp de mai multe ore în sala de şedinţe, lăsându-l însă impasibil pe prim-ministru, care a asistat la dezbateri.

VIDEO

Vezi și: Orban, lege controversată. Scandal uriaș în Parlamentul Ungariei

O a doua lege controversată

Preşedintele Parlamentului, Laszlo Kover, a denunţat o 'încercare de obstrucţie' fără precedent de la restabilirea democraţiei în 1990. Premierul a spus că guvernul este de partea muncitorilor şi că această modificare va permite celor care doresc, să-şi majoreze veniturile. Lider controversat în străinătate şi acuzat în mod regulat de atingeri aduse statului de drept, Viktor Orban, reales în mod confortabil pentru al treilea mandat consecutiv în aprilie, are o majoritate de două treimi pentru partidul său Fidesz, aflat la putere din 2010. Legea a fost adoptată cu 130 de voturi pentru, 52 împotrivă şi o abţinere.

Parlamentul ungar a adoptat miercuri şi o altă lege controversată care creează noi instanţe de justiţie administrativă. Aceste jurisdicţii vor trebui să se ocupe de dosare sensibile, cum ar fi licitaţiile publice sau litigiile electorale. Potrivit criticilor acestei legi, noua ordine juridică va aduce atingere principiului separării puterilor, deoarece îi dă ministrului justiţiei un rol preponderent în numirea judecătorilor viitoarei Curţi Administrative Superioare. Acest text constituie 'o nouă ameninţare gravă la adresa statului de drept în Ungaria', afirmă filiala ungară a ONG-ului pentru drepturile omului Comitetul Helsinki.

Vezi și: Alegeri europarlamentare. Orban vrea 'sânge proaspăt' în PE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel