România trebuie să se pregătească pentru secete tot mai severe și mai intense, avertizează Roxana Bojariu, climatolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). În cele mai rele scenarii, problemele legate de deficitul de apă s-ar putea accentua.
Roxana Bojariu, climatolog al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a vorbit în cadrul Conferinței "Schimbările climatice și impactul în economie", organizată de DC Media Group, despre impactul fenomenului El Nino și al încălzirii globale asupra vremii, arătând estimările meteorologice pentru secetele din viitor.
Climatologul a explicat cum va fi afectată România în cele mai rele scenarii până la sfârșitul secolului și a avertizat că este profund necesar ca toți factorii de decizie să lucreze la dezvoltarea unor soluții inteligente climatic, pe lângă reducerea emisiilor de gaze.
Declarațiile climatologului Roxana Bojariu vin în contextul în care în vara lui 2026 România a simțit din plin impactul negativ al secetei. Nivelul Dunării a scăzut la niveluri record, în consecință centrala nucleară de la Cernavodă a fost închisă, iar România a fost pusă în fața unei crize energetice pentru care nu era pregătită, fiind nevoită să importe energie la prețuri mult mai ridicate pentru a-și acoperi deficitul.
Roxana Bojariu: Secetele sunt mult mai accentuate de faptul că avem încălzirea globală
"El Nino este un fenomen natural, însă impactul lui este crescut de fundalul încălzirii globale. Secetele sunt mult mai accentuate de faptul că avem încălzirea globală. La fel și inundațiile, cauzate de episoade de precipitații, tocmai pentru că în sistemul climatic avem mai multă energie pe fondul încălzirii globale. Noi va trebui să privim întotdeauna variabilitatea naturală, cu fenomene cum este El Nino, și această tendință. Noi simțim efectul suprapus al ambelor componente: variabilitatea naturală și tendința de creștere a temperaturii", a explicat climatologul Roxana Bojariu.
Secetele din viitor. Roxana Bojariu: Va trebui să ne pregătim
Ulterior, climatologul Roxana Bojariu a prezentat mai multe grafice cu proiecții despre severitatea secetelor care urmează în România.
"Uitați-vă acum un pic la secetele din viitor, că ne interesează foarte mult, mai ales după ce am trecut prin seceta hidrologică. Aici sunt niște proiecții pentru România, o medie la nivelul României a unui indicator de severitate a secetei. Două dintre scenarii, cele reprezentate cu portocaliu și roșu sunt mai grave. Cel cu portocaliu este un scenariu mediu, iar cel cu roșu este cel mai rău scenariu. În cazul amândurora avem o tendință de creștere a frecvenței și intensității secetelor, conform indicelui de severitate a secetei.
![]()
Dacă ne uităm pe bazinul Dunării, care este important, observați cum în zona asta a bazinului Dunării tot ce vedeți verde și albastru este exces de resursă de apă și ce vedeți galben, portocaliu și roșu înseamnă condiții de secetă. Observați cum spre sfârșitul secolului și în condițiile celui mai rău scenariu, avem probleme în bazinul inferior, dar și în bazinul mijlociu, acolo unde avem acele râuri din vestul Balcanilor care vin și alimentează Dunărea la intrarea în țară. Așa că va trebui să ne pregătim, pe lângă reducerea emisiilor. Adaptarea și atenuarea trebuie să meargă împreună și neapărat cu dezvoltarea durabilă. Acelea sunt soluțiile inteligente climatic, care sunt la intersecția acestor procese și lucrul acesta se poate cu știință și inovație, motorul competitivității. Aici avem mult de lucrat și este nevoie de efortul tuturor factorilor", a mai spus climatologul Roxana Bojariu.

