Cele mai citite

Vara nu se termină în august! Directorul de prognoză al ANM explică de ce septembrie și octombrie se schimbă: Unde este ideal să mergi la plajă în toamnă: ”Apa mării e foarte caldă” VIDEO

Roxana Neagu Autor: Roxana Neagu
peisaj de vara la mare plaja
foto ilustrativ Pexels

După un început de vară marcat de instabilitate și un nou val de căldură care se apropie de România, directorul de prognoză al ANM, Florinela Georgescu, a explicat de ce s-a produs blocajul atmosferic de tip Omega și ce indică estimările meteorologice pentru lunile august și septembrie.

Potrivit Florinelei Georgescu, director de prognoză în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), circulația neobișnuită a maselor de aer din această vară a fost determinată de pătrunderea aerului foarte cald din nordul Africii, care a modificat tiparul atmosferic obișnuit din Europa.

De ce avem vreme neobișnuită în vara lui 2026. Schimbarea care a adus o situație de blocaj

”Pulsațiile foarte calde dinspre Africa de nord au făcut ca, la scară euroatlantică, să predomine circulații nord-sud/ sud-nord. Deci, în partea de vest a Europei, aerul cald dinspre sud s-a dus foarte mult înspre nordul continentului, împingând, în același timp, aerul mai umed și ceva mai rece înspre partea de est a Europei - de aceea am avut noi episoadele repetate de instabilitate. Pe de altă parte, aerul acesta rece a reușit să ajungă până în Mediterană, unde, de asemenea, a împins un aer mai umed dinspre sud-estul Europei spre țara noastră. Toată această circulație nord - sud/ sud- nord, în locul celei firești est - vest/ vest - est, a favorizat menținerea a ceea ce noi numim o situație de blocaj, acel Omega, despre care s-a vorbit și-n presă. Exact asta înseamnă: circulație de blocaj - circulație Omega. Înseamnă o formă a literei Omega, pe care o ia pe hărțile meteorologice masa de aer foarte caldă ajunsă foarte mult spre nordul continentului” a explicat Florinela Georgescu, director în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în interviul acordat pentru DCNews, jurnalistului Val Vâlcu. 

Citește și: Domul de căldură care sufocă Europa ajunge și în România: Când începe canicula în țara noastră. Cele mai afectate regiuni
 

Cum va fi vremea în toamnă

Întrebată, în acest context, dacă putem estima prognoza meteo pentru toamnă, dacă va fi sau nu vreme favorabilă pentru vacanțe sau, din contră, septembrie va veni cu temperaturile mai reci, specifice sezonului, directorul de prognoză al ANM a precizat: 

”Estimările pe durată mai lungă arată, în continuare, probabilitatea unor temperaturi peste normalul perioadei și pentru luna august și pentru luna septembrie. Pe de altă parte, este clar că, dincolo de jumătatea lunii august, prin faptul că scade durata zilelor, putem avea primele semnale ale toamnei. Dar, ultimii ani ne-au arătat că septembrie are tendința de a deveni ultima lună de vară și chiar și luna octombrie să fie o perioadă foarte agreabilă pentru concedii. De altfel, în partea de sud a continentului, în țări în care, prin tradiție, mergem la mare, la Mediterană, la Adriatică, este mai agreabil să mergem în septembrie decât în august. Uneori chiar și-n octombrie este foarte bine, este o perioadă din an în care apa mării este caldă, mai caldă decât în primăvară - și putem petrece concedii foarte frumoase”. 

Un nou val de căldură în România. Canicula atinge cote alarmante

Amintim că, din 30 iulie, un nou val de căldură a intrat în România. Acesta se va intensifica ”treptat în ţara noastră, dinspre regiunile vestice, iar intensitatea maximă a acestuia urmând a se realiza cel mai probabil în perioada 3 - 6 august. De altfel, şi în alţi ani, în luna august ne-am mai confruntat cu valuri de căldură. Amintim aici: perioada 8 - 28 august 2024, cu un maxim al temperaturii aerului de 41,1 grade la Zimnicea înregistrat în ziua de 14 august; perioada 1 - 7 august 2017, cu un maxim al temperaturii aerului de 42,2 grade la Calafat înregistrat în ziua de 6 august; perioada 2 - 9 august 2012, cu un maxim al temperaturii aerului de 43,5 grade la Giurgiu înregistrat în ziua de 7 august” anunța ANM. 

”În aceste condiţii, pe măsură ce aerul tropical va avansa şi către spaţiul geografic al României, vremea călduroasă va cuprinde până la sfârşitul săptămânii cea mai mare parte a teritoriului, iar în Banat şi Crişana, acolo unde influenţa aerului fierbinte se va resimţi cel mai bine, se vor înregistra primele temperaturi caniculare. Astfel, joi (30 iulie) vor fi valori de 35 - 36 de grade, iar vineri (31 iulie), maximele vor atinge 37 - 38 de grade şi izolat posibil 39 de grade” mai arată sursa citată. 

  • De ce e vara 2026 atât de diferită meteorologic

În cadrul interviului acordat DCNews, Florinela Georgescu ne-a mai spus de ce această vară este atât de diferită: 

”Această vară a fost mai diferită din punct de vedere al perioadelor cu instabilitate atmosferică. Au fost mai multe decât în alte veri, iar mai multă instabilitate atmosferică înseamnă și o influență mai mare asupra regimului temperaturilor.  Astfel, chiar dacă am avut valuri de căldură, totuși, temperaturile nu au urcat la fel de mult ca în verile ultimilor ani. În plus, sub influența episoadelor de instabilitate, temperatura medie pentru fiecare lună a fost una care a depășit doar cu puțin media ultimelor decenii, fără a favoriza înregistrarea temperaturilor care să se apropie de recordurile absolute”. 

Citește aici mai mult: De ce e vara anului 2026 diferită față de anii precedenți. Florinela Georgescu (ANM): Am avut un episod remarcabil de caniculă / video

Cod Galben și Cod Portocaliu, în România

De astăzi, de la ora 10:00 până sâmbătă, 1 august, la aceeași oră, România se află sub două alerte meteo de Cod Galben și Cod Portocaliu, după cum urmează: 

  • Cod Galben, în intervalul 31 iulie, ora 10:00 - 1 august, ora 10:00, de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat, noapte tropicală în nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei. 

”Vineri (31 iulie), în nord-vestul, sud-vestul și centrul țării temperaturile vor fi deosebit de ridicate, cu maxime termice între 33 și 35 de grade. În nordul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei și al Olteniei și în sudul Banatului temperaturile maxime vor fi de 36...37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Pe arii restrânse noaptea va fi tropicală cu minime de 20...22 de grade” anunță ANM.

  • Cod Portocaliu, în intervalul 31 iulie, ora 10:00 - 1 august, ora 10:00, de caniculă, disconfort termic accentuat și noapte tropicală în județele Bihor, Arad, Timiș

”În județele Bihor, Arad și Timiș vafi caniculă, iar temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală cu minime de 20...24 de grade” anunță Administraţia Naţională de Meteorologie. 

Val de căldură până în 3 august, temperaturi de 39 de grade

De asemenea, în vigoare rămâne până în 3 august o informare meteo generală de val de căldură, disconfort termic, caniculă, nopți tropicale: ”În intervalul menționat, un val de căldură se va extinde și se va intensifica treptat. Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități, joi (30 iulie) în regiunile vestice și sud-vestice, apoi, pe arii restrânse și în restul teritoriului. Va fi caniculă în Banat, Crișana și vestul Olteniei, iar de vineri (31 iulie) pe arii tot mai extinse și în Maramureș, Transilvania, restul Olteniei și izolat în celelalte regiuni. Vor fi temperaturi maxime de 33...37 de grade, iar în Câmpia de Vest în zilele de sâmbătă (1 august) și duminică (2 august) se vor atinge valori de 38...39 de grade. În vestul țării, pe litoral și pe suprafețe mici în rest, nopțile vor deveni tropicale, cu temperaturi minime în general de 20...23 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în Dealurile de Vest (23...24 de grade)”. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Vremea
Citește mai multe din Vremea
x close