Cele mai citite

Codul Roșu de caniculă se extinde. Meteorologii au emis și Cod Portocaliu de furtuni

Iulia Horovei Autor: Iulia Horovei
caldura temperaturi negative extreme canicula val vreme
Europa, copleșită de un val de căldură. Sursa foto: Agerpres

Codul Roșu de caniculă se extinde în aproape toată țara, în timp ce meteorologii avertizează că valul de căldură extremă va fi urmat de episoade de instabilitate atmosferică și furtuni puternice, în mai multe regiuni.

Meteorologii au extins, marți, Codul Roșu de caniculă pentru aproape toată țara, cu excepția județelor Tulcea și Constanța, care rămân sub avertizare Cod Portocaliu.

Citește și: Mii de morți din cauza caniculei: Vara care a schimbat Europa pentru totdeauna

Cod Roșu de caniculă în aproape toată țara

În intervalul 30 iunie, ora 10:00 - 1 iulie, ora 10:00, Codul Roșu de caniculă vizează cea mai mare parte a țării: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și Muntenia, unde sunt prognozate temperaturi extreme de până la 41°C și nopți tropicale.

În același timp, Codul Portocaliu rămâne valabil doar pentru Dobrogea, unde temperaturile sunt mai scăzute comparativ, dar rămân ridicate și însoțite de disconfort termic accentuat.

Meteorologii extind Codul Roșu de caniculă. Sursa foto: ANM

Cod Roșu și Cod Portocaliu de caniculă. Sursa foto: ANM

Avertizări de furtuni

ANM a emis, de asemenea, avertizări de furtuni pentru ziua de marți, 30 iunie. Astfel, între orele 12:00 și 23:00, la început în zona de munte, apoi și în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și în jumătatea de nord a Munteniei și Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50...70 km/h și izolat de peste 80 km/h), frecvente descărcări electrice și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni (1...4 cm). În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și pe arii restrânse vor depăși 30...40 l/mp.

Notă: fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse după-amiaza și seara și în restul țării, iar în cursul nopții de marți spre miercuri în regiunile sudice.

Totodată, astăzi, în intervalul orar 14:00-20:00, este valabil un Cod Portocaliu în județele Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Mureș, Harghita și local în zona montană vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii puternice cu rafale de 70...90 km/h, grindină de medii dimensiuni (2...4 cm) și averse torențiale. În intervale scurte de timp (1...3 ore), cantitățile de apă vor fi local de 25...40 l/mp și izolat peste 50 l/mp.

Meteorologii emit avertizări de furtuni. Sursa foto: ANM

Avertizări de furtuni. Sursa foto: ANM

Cod Galben și Cod Portocaliu de căldură

Deși avertizarea Cod Roșu expiră miercuri, începând cu ora 10:00, căldura va persista în toată țara. Astfel, ANM a emis Cod Galben de val de căldură persistent și disconfort termic ridicat pentru Dobrogea și jumătatea de est a Munteniei, precum și Cod Portocaliu de val de căldură intens și persistent pentru Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Moldova, valabile în intervalul 1 iulie, ora 10:00 - 1 iulie, ora 21:00. Maximele vor urca până la 37°C și va persista disconfortul termic accentuat, cu ITU peste pragul critic de 80 de unități.Avertizări de căldură. Sursa foto: ANM

Avertizări de căldură. Sursa foto: ANM

Cod Galben de instabilitate atmosferică

De asemenea, în perioada 1 iulie, ora 12:00 - 2 iulie, ora 10:00, în Oltenia, Muntenia în sudul Banatului și local în zona de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală în general de 50...70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni (1...4 cm). În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și pe arii restrânse vor depăși 30...40 l/mp.

Avertizare de furtuni. Sursa foto: AgerpresAvertizare de furtuni. Sursa foto: ANM

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Vremea
Citește mai multe din Vremea
x close