Centrala de la Cernavodă intră, inevitabil, în procedură de oprire, a anunțat Sorin Rîndașu, director general adjunct al ”Apele Române”.
Update: SN Nuclearelectrica SA anunță că analizează posibilitatea opririi controlate a Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în dimineața zilei de 13 august 2026.
Limită critică la Cernavodă. Unitatea 2 se oprește
”În această dimineață, la Cernavodă, din nefericire, a fost atins, pragul de -230 de centimetri, asta înseamnă că centrala nucleară (n.r. Reactorul 2) va intra, în următoarele două zile în procedură de oprire” a anunțat Sorin Rîndașu, director general adjunct Apele Române, în urmă cu scurt timp, la Digi24.
Valoarea de -230 de centimetri reprezintă limita critică de siguranță hidrologică sub care centrala nucleară de la Cernavodă intră în incapacitate tehnică de a mai absorbi suficientă apă pentru răcirea reactoarelor.
Dunărea, cel mai scăzut debit la intrarea în țară: 1.370 mc/s, în 11 august 2026
”Cotele pe zonă au scăzut semnificativ, cu încă 6 centimetri în ultimele ore. Practic, nu există aport din amonte. Din datele pe care le deținem, prognoza actuală spune un debit de 1.400 mc/s constant până în data de 17 august, deci ar fi minimul la intrarea în țară, cel puțin pentru o săptămână. Din datele pe care le am, vorbim deja de 1.370 mc/s, în condițiile în care fiecare metru cub pe secundă contează” a declarat Sorin Rîndașu. El a venit cu clarificări: ”Debitul de 1.370 mc/s este atins astăzi, la intrarea în țară”. Vorbim despre cel mai scăzut debit istoric înregistrat vreodată pe Dunăre la intrarea în România. O valoare de 1.370 mc/s este absolut istorică și reprezintă prăbușirea Dunării sub recordul negativ absolut din ultimii 40 de ani.
”Acesta este motivul pentru care centrala intră în procedură de oprire”
Directorul din Apele Române a mai precizat că, ”în zilele următoare, vom ajunge la 1.600 mc/s în zona Brațului Bala, ceea ce înseamnă că la Cernavodă vor ajunge debite sub 300 mc/s”. ”Luni, colegii mei au măsurat chiar în zona bifurcației către Canalul Dunăre - Marea Neagră și Centrală și debitul era în jurul valorii de 300 - 305 mc/s, deci în zilele următoare, vom atinge valori de 280 mc/s, dar numai o parte din acest debit pleacă spre centrală, iar dacă valoarea este sub 45 mc/s, practic nu mai poate funcționa. Acesta este motivul pentru care centrala intră în procedură de oprire” a mai spus Sorin Rîndașu, care a precizat că încă nu au existat încă discuții cu oficialii de la Cernavodă.
Dragarea va deschide Centrala de la Cernavodă mai devreme cu două- trei zile
”Este foarte clar că Centrala de la Cernavodă se va opri”, în maximum două zile, a mai spus el. Directorul din ”Apele Române” a mai spus că vor continua lucrările de dragare în zona Brațului Bala - ”să se lărgească banda de la 30 la 60 de metri cu adâncime de cel puțin 1 metru”. De asemenea, afirmă Sorin Rîndașu, este necesar să se lucreze și în zona de acces către Canalul Dunăre - Marea Neagră, ”pentru că și acolo s-au semnalat bancuri de nisip care împiedică scurgerea și repartiția debitelor pe zonă”. Toate aceste măsuri sunt necesare pentru ca, ”odată cu o ușoară creștere a debitelor, să se intre în funcție cu două - trei zile mai devreme decât dacă totul ar fi fost în regim natural”.
Directorul adjunct ”Apele Române” afirmă că este inevitabilă închirea Unității 2 de la Cernavodă. ”Vreo două săptămâni cel puțin va fi oprită centrala” estimează el. Mai mult, subliniază că ”cel puțin în următoarele cinci zile, din datele pe care le avem, nu plouă deloc în bazinul Dunării”. ”Poate dă Dumnezeu și plouă”, mai spune el.
Citește și: • Vântul ne-a salvat țara și a generat atât de multă energie, încât am și exportat seara
Unitatea 2 de la Cernavodă intră în procedura de oprire, informațiile pe scurt
Se oprește Reactorul 2?
Da. Potrivit directorului general adjunct al Apelor Române, Sorin Rîndașu, Unitatea 2 de la Cernavodă va intra, în maximum 2 zile, în procedură de oprire.
La cât a ajuns debitul Dunării?
La intrarea în România, Dunărea a ajuns la 1.370 mc/s, potrivit Apelor Române, cel mai scăzut debit înregistrat vreodată.
Cât timp ar putea fi oprită Unitatea 2?
Estimarea prezentată de Apelor Române este de cel puțin două săptămâni, însă durata depinde de evoluția debitelor Dunării.
De ce se fac dragări?
Lucrările de dragare din zona Brațului Bala și din apropierea accesului către Canalul Dunăre–Marea Neagră ar putea permite revenirea la funcționare cu două-trei zile mai devreme decât în cazul în care s-ar aștepta revenirea naturală a debitelor.

