Dunărea ar putea atinge marți, 11 august, un nou minim istoric, de 1.360 de metri cubi pe secundă, iar estimarea privind funcționarea Unității 2 de la Cernavodă pentru încă nouă zile nu mai este valabilă. Ministra Mediului, Diana Buzoianu, spune că România se află într-un scenariu mai pesimist decât în urmă cu două zile, în ciuda intervențiilor cu barje și a lucrărilor de dragare.
Diana Buzoianu, ministra Mediului, a declarat că este posibil ca Dunărea să atingă un nou minim istoric astăzi, 11 august. Aceasta a precizat, la Euronews, că estimarea potrivit căreia Centrala de la Cernavodă ar mai putea funcționa timp de nouă zile după creșterea debitului fluviului nu mai este valabilă.
„S-a creat un obstacol, un dâmb, care practic a reorientat debitul de apă”, a declarat Diana Buzoianu.
Dunărea, aproape de un minim istoric
Diana Buzoianu a spus că debitul fluviului Dunărea ar putea atinge astăzi, 11 august, un nou nivel istoric, de 1.360 de metri cubi pe secundă.
„Estimarea este revizuită pentru că, în fața unor fenomene extreme, putem să dăm soluții, dar când vorbim de 60 de kilometri de parcurs al apei, evident că pot să apară inclusiv obstacole noi. Asta este ceea ce s-a întâmplat în cazul Dunării.
Prin coborârea celor patru barje, prin stânca dislocată în zona de pe Dunăre, am reușit să creștem nivelul apei cu opt centimetri în prima zi; doar că apa respectivă, cărând aluviuni, creând anumite curente pe care noi nu mai puteam să le gestionăm pe un traseu de 60 de kilometri, este imposibil să previzionezi exact unde se vor mai putea crea obstacole.
S-a creat un obstacol, un dâmb care a reorientat apa și, astfel, nu a mai ajuns direct pe canalul unde ar fi trebuit, pentru centrala de la Cernavodă. Astăzi, suntem într-un pronostic mult mai sumbru decât ieri.
În aceste momente au loc lucrări de dragare, care, și în momentul în care vor reveni ploile și va reveni debitul, vor ajuta ca, în cazul în care am avea o oprire a Unității 2, totuși să poată să repornească această unitate într-un termen mult mai rapid. Depinde mult și de lucrările de dragare. Ce am putut să facem este să ne asigurăm că vine un debit mai mare de apă. Acum, pentru că pe cei 60 de kilometri au apărut obstacole noi, în momentul de față încercăm să dărâmăm obstacol cu obstacol, dar, evident, fiecare dintre aceste lucrări presupune modificări ale calculelor. Deci este aproape imposibil de gestionat”, a mai declarat Diana Buzoianu.
Diana Buzoianu: „Suntem într-un scenariu mai pesimist decât acum două zile”
Aceasta a adăugat că scenariul în care se află România în acest moment este unul pesimist, deși acțiunile cu barje au permis câștigarea unor zile suplimentare.
„Comunicatul de joia trecută arăta că este posibil să fie oprită Unitatea 2. Am reușit să câștigăm atâtea zile prin lucrările făcute. Fiecare zi câștigată e un plus, dar suntem într-un scenariu mai pesimist decât acum două zile.
Chiar astăzi au fost alocate cinci milioane de lei, prin hotărâre de Guvern, într-o ședință extraordinară, exact pentru aceste lucrări de dragare. Este o cursă contra cronometru, pentru că suntem la un nivel istoric al debitului. E un fenomen istoric. Suntem la nivelul de 1.400 și mâine (n.r. astăzi, 11 august) s-ar putea să ajungem la 1.360. E un nivel istoric”, a mai spus ministra Mediului.
Amintim că, în ultimele zile, autoritățile încearcă să asigure debitul necesar pentru funcționarea în siguranță a Centralei Nucleare de la Cernavodă. Intervenția cu cele patru barje a fost gândită tocmai pentru a ridica nivelul apei în zona de captare și pentru a câștiga timp pentru menținerea în funcțiune a Unității 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă, însă evoluția din ultimele zile arată că efectul măsurii este dificil de menținut în condițiile debitului foarte scăzut al Dunării.

