Îl știți deja pe celebrul procuror...
Numele lui Radu George Bucurică nu apare pentru prima dată în centrul unei controverse publice.
Procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin are în spate mai multe episoade care au ajuns de-a lungul anilor în atenția presei, iar în 2019 a fost inclusiv unul dintre magistrații care au participat la consultările convocate de fostul președinte Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
![]()
Pe 27 martie 2019, Klaus Iohannis a chemat reprezentanți ai sistemului judiciar la discuții privind situația Justiției. Consultările aveau loc într-un moment extrem de tensionat politic, în contextul în care fostul președinte pregătea referendumul pe Justiție care avea să fie organizat simultan cu alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. Printre participanții la discuțiile de la Cotroceni s-a numărat și procurorul Radu George Bucurică. Prezența sa era cu atât mai interesantă cu cât numele magistratului fusese deja asociat unor controverse.
Dosarul penal deschis în urma acuzațiilor a fost clasat. La un moment dat, procurorul care investigase cazul a motivat că nu existau probe care să demonstreze că Radu George Bucurică ar fi pretins favoruri de natură sexuală în condițiile prevăzute de lege. Soluția a fost însă contestată de tânără, iar Curtea de Apel Timișoara a admis plângerea și a dispus retrimiterea dosarului la Parchet pentru continuarea cercetărilor. Ulterior, informațiile publice despre evoluția anchetei au fost limitate.
![]()
Separat de latura penală, cazul a avut și o componentă disciplinară. Procedura disciplinară privind aceleași fapte s-a încheiat definitiv în 2021 cu suspendarea lui George Bucurică din funcție pentru două luni.
Astfel, procurorul care astăzi este cercetat într-un dosar în care este acuzat că a avut asupra sa un cuțit, spray iritant-lacrimogen și un pistol și că a tras cu arma în timpul intervenției polițiștilor fusese, cu șapte ani înainte, chemat la Palatul Cotroceni pentru consultări cu președintele României pe tema situației din Justiție.
Dubla măsura și acuzațiile de presupusă hărțuire sexuală
De remarcat este și contrastul dintre ecoul public al acuzațiilor formulate atunci împotriva lui Radu George Bucurică și alte cazuri de presupusă hărțuire sexuală care au provocat reacții publice și mediatice mult mai puternice. Spre deosebire, de exemplu, de cazul sociologului Alfred Bulai, acuzațiile la adresa lui Radu George Bucurică nu au generat același „buzz” public și nici aceeași presiune mediatică pentru adoptarea unor măsuri preventive severe.
În cazul lui Radu George Bucurică, prezumția de nevinovăție a fost invocată și respectată până la soluționarea procedurilor.
De la consultările cu Iohannis la reținerea din 2026
Șapte ani mai târziu, numele lui Radu George Bucurică revine în prim-plan într-un context grav.
Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în noaptea de 9 august 2026, potrivit surselor, procurorul a intrat pe terasa unui local din comuna Ribița, județul Hunedoara, unde se aflau aproximativ 100 de persoane. Anchetatorii spun că acesta avea asupra sa un cuțit, un spray iritant-lacrimogen și un pistol letal Walther, calibru 9x19.
Permisul său de port-armă fusese anulat de IPJ Caraș-Severin la 27 iulie 2026, iar procurorul ar fi știut despre această măsură din 6 august.
La sosirea polițiștilor, se pare că Radu George Bucurică a refuzat să se legitimeze, a folosit spray-ul iritant-lacrimogen împotriva acestora și a fugit. În momentul în care polițiștii au reușit să-l imobilizeze, se pare că procurorul a tras fără drept cu arma letală pe care o avea asupra sa. Incidentul nu s-a soldat cu victime.
Procurorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar împotriva sa a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru mai multe infracțiuni, între care nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și ultraj. Acuzațiile sunt în curs de investigare, iar Radu George Bucurică beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Radu George Bucurică a negat acuzațiile care i-au fost aduse în trecut
De-a lungul timpului, Radu George Bucurică a respins acuzațiile privind comportamentul său față de femeile care îl acuzaseră de hărțuire.
Procurorul spunea că respectivele acuzații făceau parte dintr-o campanie prin care persoane vizate de anchetele sale încercau să îl intimideze și să îl îndepărteze din anumite dosare. El afirma că acuzațiile și înregistrările apărute în spațiul public erau folosite pentru a-l „scoate pe linie moartă” din investigațiile pe care le conducea și spunea că persoanele interesate de compromiterea sa aveau legături cu mediul infracțional.
Acum, la șapte ani după ce a fost primit la Palatul Cotroceni pentru consultările lui Klaus Iohannis privind Justiția, procurorul Radu George Bucurică se află el însuși în postura de inculpat într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Mircea Badea, reclamat de Radu George Bucurică
În 2018, Mircea Badea a fost reclamat la Consiliul Național al Audiovizualului de către procurorul George Bucurică, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița. Motivul pare stupid: realizatorul TV a citit mai multe titluri despre acesta.
În reclamație, Radu George Bucurică scria: „Chiar dacă 'În gura presei' se prezintă ca fiind o emisiune de divertisment-pamfletar, nu se poate ca imaginea mea să fie asociată cu cea a unor persoane de sex feminin aflate în diverse situații mai mult sau mai puțin compromițătoare, iar jurnalistul Mircea Badea să mi se adreseze cu „băi, procuroare”.
De fapt, la acel moment, Mircea Badea nu a făcut altceva decât să citească niște titluri din presa online. Vedeți detalii aici: https://www.dcnews.ro/minciuna-despre-mircea-badea-dc-news-singurul-site-care-a-remarcat_586130.html

