Procurorul Bucurică, cercetat după ce a întreținut relații cu o femeie din dosarul pe care îl instrumenta

Consiliul Superior al Magistraturii
Consiliul Superior al Magistraturii

Procurorul Radu George Bucurică este cercetat disciplinar de Inspecția Judiciară după ce a avut întâlniri cu o femeie, parte într-un dosar pe care îl instrumenta.

Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Bucurică, suspectat că a avut întâlniri şi discuţii intime cu o femeie, parte într-un dosar pe care-l instrumenta. De asemenea, procurorul i-a cerut femeii să întreţină relaţii sexuale cu el, pentru a soluţiona favorabil dosarul. Acţiunea disciplinară a fost transmisă Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

”Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de domnul Radu George Bucurică, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi nerespectarea îndatoririi de a se abţine, atunci când procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi i) teza I din Legea nr. 303/2004”, a anunţat, marţi, Inspecţia Judiciară, într-un comunicat de presă, potrivit news.ro

Informațiile prezentate în document

Potrivit documentului, procurorul, folosind ascendentul funcţiei, a iniţiat şi acceptat, în timpul urmăririi penale cât şi după sesizarea instanţei, derularea de convorbiri neoficiale cu un grad ridicat de intimitate, pe „WhatsApp” şi ,,Facebook",  cu persoana vătămată dintr-un dosar pe care îl instrumenta.

”De asemenea, procurorul a solicitat persoanei vătămate informaţii privind unii colegi de muncă ai acesteia şi a determinat-o să accepte întâlniri în afara cadrului instituţional, manifestând un comportament indecent şi solicitându-i să întreţină relaţii intime în contextul  soluţionării favorabile a cauzei. Totodată, s-a reţinut, în aceste împrejurări, că procurorul a ignorat obligaţia de a se abţine de la instrumentarea dosarului”, anunţă Inspecţia Judiciară.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea procurorului în cauză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel