Robert Sighiartău, avertisment pentru USR-PLUS: Renegocierile încep de la ZERO

Guvernul României
Guvernul României

Robert Sighiartău întăreşte declaraţiile prim-vicepreşedintelui PNL Rareş Bogdan şi îi avertizează pe cei de la USR-PLUS că o reîntoarcere în coaliţie va echivala cu o renegociere de la zero a portofoliilor din Guvern. 

"Odată ce USR PLUS și-a exprimat această poziție împotriva PNL, au reușit să stârnească o mare nemulțumire în PNL, în rândul membrilor simpli. Oricum membrii PNL au o problemă că în decembrie, la acele negocieri, PNL a fost văduvit. Odată cu noile negocieri, discuții care poate vor avea loc după aceste congrese, cei de la USR PLUS trebuie să știe că vom începe discuțiile de la zero în ceea ce privește această configurație guvernamentală, să rediscutăm anumite ministere pe care dânșii le vor avea și multe altele, inclusiv anumite lucruri care să ne asigure că nu se mai întâmplă astfel de crize guvernamentale”, a declarat Robert Sighiartău la Digi24.

„Nu discut de numărul de ministere, discut despre configurația ministerelor și despre ministerele pe care fiecare partid le va avea. Și eu, și marea masă a PNL am fost și suntem nemulțumiți de felul în care s-a negociat în decembrie. Sunt foarte multe ministere unde avem oameni pregătiți, eficienți, mai eficienți decât cei de la USR PLUS, care pot ocupa anumite portofolii, astfel încât România să se dezvolte accelerat”, a precizat secretarul general al PNL. 

USR-PLUS, arătat cu degetul 

 

„USR PLUS este principalul vinovat, ei au ieșit de la guvernare, dar și noi avem de pierdut, pentru că o țară întreagă se uită la guvernul României și văd instabilitate și probleme, creșteri de prețuri, criza COVID, iar cei de la USR PLUS au chef de politică. Micile mișcări de imagine, de PR, pe care le fac le făceau inclusiv în interiorul guvernului, că păreau uneori un partid în opoziție, deși erau la guvernare.  Eu cred că alegătorii i-au votat ca să ajungă la guvernare și să pună în practică promisiunile electorale”, a declarat Robert Sighiartău. 

Rareş Bogdan a fost primul care a anunţat o renegociere 

 

”Celor din USR le oferim șansa să se reonorabilizeze, adică după ce au făcut alianța cu AUR, după ce au părăsit guvernarea, înainte cu câteva săptămâni de a începe școlile, ceea ce dovedește destul de multă iresponsabilitate, dacă nu și imaturitate.

Noi le oferim șansa să se reîntoarcă. Sigur, nu vor mai primi la fel de multe ministere, dar pot să se întoarcă pe 3-4 ministere și să-și continue munca pentru cetățeni. Nu le mai dăm 5 (n.r. - ministere), vă spun cu siguranță", a spus europarlamentarul la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel