Mircea Dinescu, surprins de moartea lui Patrick de Hillerin: „Un tânăr lup, curajos și cu bun-simț. Dar a murit, iată, în timpul tinereții sale” | DCNews
Cele mai citite

Mircea Dinescu, surprins de moartea lui Patrick de Hillerin: „Un tânăr lup, curajos și cu bun-simț. Dar a murit, iată, în timpul tinereții sale”

Iulia Horovei Autor: Iulia Horovei
Mircea Dinescu
Mircea Dinescu, poet, scriitor și publicist român. Sursa foto: Agerpres

Mircea Dinescu l-a descris pe regretatul Patrick André de Hillerin, pe care l-a cunoscut încă din adolescență, drept un jurnalist talentat, curajos și cu mult bun-simț.

Mircea Dinescu a aflat de la DCNews despre decesul jurnalistului Patrick André de Hillerin, pe care l-a cunoscut încă de când acesta era adolescent.

Dinescu și-a amintit de perioada în care Patrick de Hillerin era cel mai tânăr redactor al revistei Academia Cațavencu și l-a descris drept un om „foarte talentat, curajos și cu mult bun-simț”.

Mircea Dinescu: Patrick era un tânăr lup, curajos și cu bun-simț

„Groaznic...”, a spus Mircea Dinescu, vorbind despre decesul lui Patrick de Hillerin.

„A fost cel mai tânăr redactor la Academia Cațavencu. Era un om foarte talentat, curajos și cu mult bun-simț, iar bunul-simț nu funcționează întotdeauna în lumea noastră. Întâmplător, am cunoscut-o și pe mama lui”, a spus Mircea Dinescu, în exclusivitate pentru DCNews.

Acesta a fost șocat să audă vestea, mai ales că îl cunoștea pe regretatul Patrick de Hillerin drept un „om activ”.

”Patrick  avea și umor, era o figură, o mare figură! Când eram eu tânăr, Marin Preda îmi spunea: 'Mircea Dinescu, trebuie să fii tânăr lup!' Așa era Patrick, un tânăr lup, dar a murit, iată, în timpul tinereții sale. Păcat, mare păcat! Viața asta e atât de complicată încât nu mai avem timp să ne întâlnim cu prietenii; în București am fost doar de două ori anul acesta... Ne gândim mai mult la dușmani decât la prieteni, e trist!”, a mai spus Dinescu, pentru DCNews.

Dinescu: Patrick de Hillerin nu părea să aibă probleme de sănătate

„Nu părea să aibă” probleme de sănătate, a mai spus Mircea Dinescu, care l-a descris pe Patrick de Hillerin ca fiind „tânăr sportiv, avea doi metri înălțime, era un simbol al sănătății”, dar „sănătatea nu e de cursă lungă întotdeauna”.

Potrivit presei locale tulcene, jurnalistul Patrick André de Hillerin a încetat din viață luni, 28 septembrie, la Jurilovca, județul Tulcea. Un apel la 112 ar fi fost făcut în jurul orei 18:00 de către un prieten al jurnalistului, circumstanțele și cauza decesului urmând să fie stabilite de autorități.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Comentarii (1)

Terente   •   28 Septembrie 2026   •   22:29

RIP !!!

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social
x close