Crater şi fragmente de dronă, găsite în zona localităţii Gropeni, judeţul Brăila. Anunţul MApN | DCNews
Cele mai citite

Crater şi fragmente de dronă, găsite în zona localităţii Gropeni, judeţul Brăila. Anunţul MApN

imagine cu o drona
Foto cu rol ilustrativ: Agerpres

Un crater şi fragmente de dronă au fost identificate în zona localităţii Gropeni, judeţul Brăila, în urma unei misiuni de cercetare desfăşurate de MApN.

Ministerul Apărării Naţionale a transmis, marţi, că misiunea de cercetare în zona localităţii Gropeni, judeţul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenţi la faţa locului identificând un crater şi fragmente de dronă.

Potrivit unui comunicat al MApN, din evaluările tehnice realizate la faţa locului s-a constatat că drona a avut încărcătură explozivă, care s-a detonat automat în momentul impactului cu solul, iar incendiul produs în urma incidentului a afectat o suprafaţă limitată de teren agricol.

Fragmentele de dronă au fost ridicate de echipa specializată a SRI

"Fragmentele de dronă au fost ridicate de echipa specializată a Serviciului Român de Informaţii pentru evaluări suplimentare", se precizează în comunicat.

De asemenea, MApN informează că un elicopter IAR-330 SOCAT, care a executat cercetarea aeriană în zonă, a aterizat la bază.

Anterior, Ministerul Apărării Naţionale a precizat că, în dimineaţa zilei de marţi, a fost informat cu privire la descoperirea unor fragmente ale unui obiect, posibil dronă, pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei, în dreptul localităţii Gropeni, judeţul Brăila, incidentul fiind semnalat autorităţilor în cursul nopţii, prin apel la 112, de către un cetăţean, conform Agerpres. 

Altă dronă a fost detectată acum 5 zile în spaţiul aerian naţional. S-a prăbușit în apropierea localității Solca, județul Suceava

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, joi dimineaţa, o altă dronă care a pătruns în spaţiul aerian naţional prin nordul judeţului Botoşani. Aceasta s-a prăbușit ulterior în apropierea localității Solca din județul Suceava.

"Până acum știm că a zburat patru minute în spațiul aerian național, venind din Ucraina. De data aceasta nu a mai trecut prin Republica Moldova, a venit prin nordul țării, a intrat în spațiul aerian românesc pentru patru minute, s-a prăbușit într-o zonă în care nu există risc pentru populație. Pare că este o dronă cu caracteristici un pic noi față de cele pe care le văzusem până acum. Este o chestiune pe care noi o facem în permanență la fiecare dronă găsită, extragem din ea ce considerăm că este de interes pentru a ne putea optimiza măsurile pe care le luăm la nivelul Ministerului Apărării, evident, cu ceea ce avem la dispoziție.

A fost o noapte intensă pentru Armata Română. Au fost ridicate din această noapte, de la miezul nopții până dimineață, opt avioane de vânătoare, ceea ce nu este un lucru uzual și nu este normal să se întâmple. Este evident că este nevoie de un protest față de cei care nu respectă dreptul internațional, cum este Federația Rusă. Armata României nu este într-un regim de război. Armata și România sunt într-o perioadă de pace, iar cei care desfășoară aceste activități cu încălcarea spațiului aerian, cu încălcarea dreptului internațional, trebuie să realizeze că totuși ne manifestăm", a declarat Radu Miruță în cadrul unei intervenții la Digi 24.

Pe rețelele sociale circulă mai multe filmări și fotografii despre care se susține că arată drona depistată în dimineața zilei de 24 septembrie în zona de nord a judeţului Botoşani care s-a prăbușit ulterior în apropierea localității Solca, județul Suceava.

Drona depistată s-a prăbușit în apropierea localității Solca

MApN anunță că drona depistată în dimineața zilei de 24 septembrie în zona de nord a judeţului Botoşani s-a prăbușit în apropierea localității Solca, județul Suceava, după ce ținta aeriană a evoluat timp de aproximativ patru minute în spațiul aerian național.

"În continuarea informațiilor transmise privind incidentul din dimineața zilei de 24 septembrie, precizăm că ținta aeriană a evoluat timp de aproximativ patru minute în spațiul aerian național, după care s-a prăbușit în apropierea localității Solca, județul Suceava, fără a produce victime sau pagube materiale.

Echipele de intervenție ale Ministerului Afacerilor Interne au ajuns la fața locului, au securizat perimetrul și au identificat o dronă de mici dimensiuni, fără incendiu la locul prăbușirii.

De asemenea, la ora 07.21, un elicopter IAR-330 SOCAT a decolat de pe Baza 95 Aeriană Bacău, pentru monitorizarea situației în zonă", a transmis MApN într-un comunicat de presă.

Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentru monitorizarea situaţiei.

Totodată, potrivit MApN, în noaptea de 23 spre 24 septembrie, un grup de ţinte aeriene a fost detectat în nordul localităţii Chilia Veche, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniţei cu România, iar populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată prin RO-ALERT.

Alerte repetate la frontiera României

În noaptea de 25 spre 26 septembrie, sistemele radar au depistat o dronă în apropierea localității ucrainene Vâlkove, moment în care două aeronave F-18 spaniole au decolat de la Baza 57 Mihail Kogălniceanu, iar locuitorii din nordul județului Tulcea au primit mesaj RO-Alert la miezul nopții.

Cu o noapte înainte, radarele au reperat o altă țintă aeriană la 20 de kilometri est de Galați. Două avioane F-16 românești au fost ridicate de la Baza 86 Aeriană Borcea, iar autoritățile au transmis alerte prin RO-Alert în județele Galați și Tulcea. În niciunul dintre aceste două cazuri anterioare aparatele de zbor nu au încălcat spațiul aerian național.

Evenimentele de acest tip s-au multiplicat vizibil în ultimele luni pe teritoriul țării noastre. Valurile mării au adus aparate de zbor fără pilot pe litoralul românesc, în timp ce alte dispozitive au evoluat periculos în județele Galați și Tulcea, la granița cu Ucraina. Cele mai grave episoade s-au petrecut în mai 2026, când o dronă rusească a căzut pe un bloc din Galați, și în iunie 2026, moment marcat de explozia unei drone marine ucrainene în Portul Constanța.

Fragment de dronă cu încărcătură explozivă, găsit în apropiere de Sulina VIDEO. Forțele Navale au neutralizat două drone în două zile

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social
x close