Viceguvernatorul Băncii Centrale din Iran, arestat

Români arestați în Belgia
Români arestați în Belgia

Viceguvernatorul Băncii Centrale a Iranului, şef al direcţiei de schimb valutar, a fost arestat, au anunţat duminică autorităţile judiciare de la Teheran, într-un moment în care moneda naţională, rialul, este în cădere liberă.

Viceguvernatorul Ahmad Araghchi a fost arestat împreună cu alţi oficiali şi alte patru persoane acuzate de speculă pe piaţa de schimb, au indicat autorităţile, într-o declaraţie pentru radio-televiziunea de stat IRIB. Şeful direcţiei de schimb valutar, care este nepotul ministrului adjunct iranian al Afacerilor Externe Abbas Araghchi, fusese demis cu o zi înainte de noul guvernator al Băncii Centrale, în timp ce rialul a pierdut, din aprilie, jumătate din valoare în raport cu dolarul.

Această scădere se explică prin reintroducerea sancţiunilor americane contra Iranului şi teama asupra efectelor acestora asupra economiei ţării, notează AFP. Autorităţile au încercat să oprească declinul rialului, stabilind în aprilie un curs oficial de schimb de 42.000 de riali pentru un dolar.

Măsura a fost însă criticată de analişti, care consideră că aceasta a antrenat un val speculativ pe piaţa neagră în timp ce unii oficiali sunt suspectaţi de corupţie pentru că ar fi beneficiat de dolari la rate preferenţiale de schimb. Autorităţile au trebuit să relaxeze măsurile luate pe piaţa valutară în faţa dificultăţilor unor importatori de a-şi procura dolari la cursul oficial. Sancţiunile economice americane vor lovi din nou Iranul începând de luni, consfinţind astfel linia dură adoptată de Donald Trump după retragerea unilaterală a SUA din acordul privind dosarul nuclear iranian, în timp ce companiile europene vor fi la rândul lor serios afectate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel