Prinţul Harry şi soţia sa Meghan se mută din nou în Marea Britanie. Primii pași în acest sens au fost făcuți.
Prinţul Harry şi soţia sa Meghan, care locuiau în California de la ruptura lor dramatică de familia regală în anul 2020, se vor întoarce să locuiască în Marea Britanie, a anunţat presa britanică, citată de AFP.
Unde ar putea locui Harry și Meghan. Ce se întâmplă cu cei doi copii ai lor
Fiul cel mic al regelui Charles al III-lea şi Meghan "plănuiesc să părăsească Statele Unite până la sfârşitul lunii pentru a se stabili într-o rezidenţă privată, neregală, care s-ar afla în afara Londrei", a scris în special The Telegraph.
Cei doi copii ai lor sunt înscrişi la o şcoală britanică pentru începutul anului şcolar din septembrie, potrivit mai multor instituţii media, inclusiv BBC.
Potrivit agenţiei britanice PA, regele a fost informat duminică despre proiectul lor. Charles al III-lea este încântat de a observa "mai des familia în nume personal, însă statutul lor de simpli particulari nu se va schimba", a notat PA.
Harry şi Meghan nu mai sunt membri activi ai familiei regale
Charles al III-lea şi soţia sa Camilla i-au primit pe 10 iulie 2026, la Londra, pe Harry, Meghan şi pe cei doi copii ai lor, Archie şi Lilibet, fiind o premieră în ultimii patru ani.
Copiii nu și-au mai văzut bunicul de la sărbătorile Jubileului de Platină al reginei Elisabeta a II-a din anul 2022.
Prinţul Harry, 41 de ani, s-a întors în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de mai multe ori.
Înainte de luna iulie 2026, el i-a văzut pe pe regele Charles al III-lea de două ori: în februarie 2024, imediat după anunţul cu privire la cancerul suveranului, ulterior în septembrie 2025, când a fost invitat să bea un ceai cu tatăl său la rezidenţa sa din Londra, Clarence House.
Prințul Harry și dorinţa de "reconciliere" cu famila sa
În luna mai 2025, într-un interviu amplu pentru BBC, prințul Harry îşi exprimase dorinţa de "reconciliere" cu famila sa, declarându-se "cu adevărat trist că nu le poate arăta patria sa copiilor săi".

