După un succes uriaș la The Voice UK, unde a întors toate cele patru scaune și a ales echipa lui Will.i.am, Teodora Sava vine în această seară pe scena de la Vocea României. Tânăra de 23 de ani din Piatra Neamț stârnește reacții minunate în rândul juraților, iar Theo Rose trăiește un moment copleșitor de mândrie în fața artistei alături de care a concurat în anii adolescenței.
După ce a uimit publicul britanic și a convins toți jurații de la The Voice UK, Teodora Sava vine în această seară în fața publicului de acasă, pe scena de la Vocea României. Momentul aduce o revedere copleșitoare cu Theo Rose, alături de care a împărțit cândva scenele festivalurilor din țară.
Reacțiile antrenorilor din platoul PRO TV au confirmat încă o dată talentul tinerei plecate din Piatra Neamț. Theo Rose a recunoscut-o imediat și nu și-a putut stăpâni trăirile, conform PRO TV: „Am un sentiment de mândrie acum că te văd aici, după atât timp. Ai devenit superbă ca voce, ca femeie, ca om. Mă emoționează prezența ta aici fiindcă știu cât de tare ai muncit, știu că ai plecat la Londra pentru visul tău. Meriți să răzbești între cei mai mari, unde e greu. Meriți ce e mai bun și sper ca oamenii să te vadă și cum ești ca om”, în timp ce Horia Brenciu îi va spune: „Înainte să cucerești Londra, hai să cucerim România”.
Lupta dintre scaune atinge cote maxime în ediția din această seară, unde jurații folosesc toate armele din regulament, de la butoanele de MUTE până la SuperBlock: „Vreau să te felicit, eu sunt blocat, nu pot să mă mai bat pentru tine! În primul rând, bravo pentru alegere!”
Nici Smiley nu a rămas indiferent în fața concurenților cu greutate din platou: „Fantastic, omule! Sunt mare fan al vocii tale, mi-aș dori foarte tare să alegi să vii în echipa mea”.
Triumf la Londra. Toți cei patru jurați de la The Voice UK au apăsat butonul
Performanța Teodorei pe scena britanică a făcut înconjurul internetului. Plecată la studii în capitala Regatului Unit, românca a reușit performanța rară de a ridica în picioare juriul internațional. Înainte de a urca pe scenă la Londra, tânăra a mărturisit cât de grea a fost despărțirea de familie:
„Am 23 ani, m-am mutat la Londra acum 5 ani, pentru facultate. Sunt din Piatra Neamţ, un oraş mic din România. E foarte frumos, foarte multă natură, e înconjurat de munţi. Îmi e dor de casă, abia aştept să merg acasă să îmi vizitez familia. Sunt foarte apropiată de părinţii mei, mama mea este cea mai bună prietenă a mea, aşa că atunci când le-am spus că vreau să mă mut la Londra pentru a-mi îndeplini visurile în ceea ce priveşte muzica a fost copleşitor pentru ei. E greu să îi am departe de mine”, spunea Teodora.
Tatăl artistei a încurajat-o cu vorbe calde chiar înaintea audițiilor pe nevăzute: „Ne este dor de ea foarte mult. Îi dorim foarte mult noroc”.
La rândul său, artista a recunoscut emoțiile uriașe din culise: „Mi-a fost frică să mă înscriu la The Voice. Dar vreau să ies din zona de confort. Voi merge pe scenă şi voi face tot ce îmi stă în putinţă. Dacă se întoarce un antrenor, îmi va schimba viaţa”.
Elogii de la Tom Jones și Will.i.am: „Ești imună la inteligența artificială!”
Tânăra a ales să meargă mai departe în concurs alături de Will.i.am, membru al celebrei trupe Black Eyed Peas, care a lăudat interpretarea: „Am apăsat pe buton şi m-am întors pentru că nu am mai auzit niciodată aşa ceva. Chiar mă întrebam de unde vine asta. E foarte mişto. În anii care vin, umanitatea va avea nevoie de emoţie, să îşi reimagineze ce înseamnă cuvântul vorbit. Pentru că AI-ul este extraordinar, dar tu eşti imună la inteligenţa artificială”.
Legendarul Tom Jones a completat portretul muzical al fetei din România: „Eşti originală. Ce am auzit venind de la tine ai fost tu. Pentru mine, asta e foarte important. Eşti foarte bună!”
În prezent, artista lucrează la Londra sub numele de scenă TEODORA, un stil care împletește dark pop-ul cu ritmuri de R&B și accente balcanice. Experiența scenică nu este însă o noutate: publicul din România își aduce aminte de ea încă de la Next Star și de la X Factor 2017, unde a mers până în semifinale în echipa Deliei cu piese semnate de Sia și Beyonce, moment în care Ștefan Bănică jr a remarcat rezistența ei admirabilă la presiunea concursului.

