Cu doar câteva săptămâni înainte de moartea sa, Sam Neill era activ pe rețelele de socializare și împărtășea momente din viața sa de zi cu zi.
Deși în vârstă de 78 de ani, moartea actorului Sam Neill a fost „bruscă și neașteptată”, după cum a transmis chiar familia sa. Acesta spunea, în primăvara acestui an, că ultimele investigații arărau că „nu mai există cancer în corpul” său. El era diagnosticat, în 2022, cu limfom non-Hodgkin cu celule T, o formă rară și agresivă de cancer al sângelui.
Sam Neill, activ pe rețelele de socializare
Iar faptul că actorul se simțea bine se putea observa în activitatea sa pe rețelele de socializare. El posta destul de des pe contul său de Instagram, iar ultimele imagini împărtășite cu fanii îl arată recoltând măsline alături de altă persoană și spunând că „recolta este foarte mică” în acest an. Videoclipul a fost publicat cu o lună înainte de moartea sa.
Actorul a participat, de asemenea, la ceremonia de includere a cântăreței Kate Ceberano în ARIA Hall of Fame, desfășurată la Sydney. După eveniment, Sam Neill a publicat un mesaj pe Instagram în care a descris seara drept una „extraordinară” și le-a adus un omagiu artistelor Kate Ceberano, Jenny Morris și surorilor Vika și Linda Bull, pe care a spus că le admiră de zeci de ani. Totodată, a remarcat prezența fostului premier al Noii Zeelande, Jacinda Ardern, care a susținut discursul de introducere a lui Jenny Morris în Hall of Fame, numind-o „un alt erou”.
Imagini de colecție cu jucăria tatălui său
Sam Neill împărtășea imagini, în urmă cu trei săptămâni, cu o jucărie a tatălui său, care are aproximativ 100 de ani:
„CHARLIE CHAPLIN. Sau, mai bine zis, un Charlie Chaplin mecanic. Această jucărie încântătoare i-a aparținut tatălui meu, ceea ce înseamnă că are aproximativ 100 de ani. Încă funcționează perfect. Este și un omagiu adus unuia dintre cei mai mari actori ai tuturor timpurilor. Și un antifascist convins... Iar această jucărie este mai veche decât bateriile!”, scria actorul neozeelandez pe pagina sa de Instagram.
Familia actorului de la Hollywood a anunțat moartea sa, luni, spunând: „Cu o tristețe imensă, familia lui Sam Neill anunță vestea trecerii în neființă, luni, 13 iulie, la Sydney, Australia. Pierderea a fost bruscă și neașteptată. Aceștia doresc să își exprime cea mai profundă recunoștință față de personalul Spitalului Privat St. Vincent pentru îngrijirea incredibilă acordată”.

