Cum ne pregătim casa pentru Sfeștanie?
Preotul Paul Iulius Negoiță a zis ce trebuie să facem atunci când ne dorim Sfeștanie în casă. Fie că ne mutăm într-o locuință nouă, fie că dorim binecuvântarea casei în care trăim de ani de zile, chemarea preotului pentru această slujbă reprezintă un moment de rugăciune și de apropiere de Dumnezeu.
De multe ori însă oamenii întreabă: „Părinte, ce trebuie să pregătim pentru sfeștanie?” Răspunsul este mai simplu decât pare
Înainte de toate, casa trebuie pregătită cu grijă. Curățenia nu este doar o regulă de bun-simț, ci și un semn al respectului față de slujba care se va săvârși. Așa cum ne pregătim să primim un oaspete drag, cu atât mai mult ne pregătim să primim binecuvântarea lui Dumnezeu.
„Îmi amintesc cum cineva, cu ani în urmă, m-a chemat la o sfeștanie. Totul era distrus în casă. Mobilă ruptă, parchetul adunat în mijlocul camerelor, totul distrus. Am oficiat slujba. Acolo locuise un bolnav psihic. Cumva, era de înțeles. Nu era timp de mari renovări, însă, e bine să fie casa pregătită pentru un act sacru. Este bine să se pregătească o măsuță acoperită cu o față de masă curată, așezată, dacă este posibil, în apropierea icoanei sau a colțului de rugăciune”, a zis preotul Paul Iulius Negoiță.
Pe această măsuță se vor așeza:
– un vas larg cu apă curată;
– un mănunchi de busuioc;
– două sfeșnice sau două lumânări;
– o cățuie cu cărbuni aprinși și puțină tămâie, dacă există;
– o icoană, dacă masa nu este amplasată în fața uneia;
– un pomelnic cu numele celor vii din familie.
Unii credincioși mai pun pe masă puțină pâine, puțin untdelemn și puțin vin, ca semn al recunoștinței pentru darurile lui Dumnezeu.
După rugăciunile de început și tămâierea casei, preotul săvârșește sfințirea apei. Apoi afundă Sfânta Cruce în apă și stropește cu apă sfințită toate încăperile locuinței, rugându-se pentru pace, sănătate, binecuvântare și ocrotire. La sfârșit, toți cei prezenți se închină și sărută Sfânta Cruce, primind stropirea cu apă sfințită. Mai important decât orice obiect pregătit este sufletul celui care cheamă preotul. Rugăciunea sinceră, dorința de a trăi în pace, iertarea dintre membrii familiei și apropierea de Dumnezeu sunt adevărata temelie a unei case binecuvântate. Sfeștania nu este un ritual menit să aducă „noroc”, ci o slujbă prin care Îl invităm pe Hristos să fie prezent în casa și în viața noastră. O locuință devine cu adevărat un cămin atunci când în ea se găsesc rugăciunea, iubirea și pacea. De aceea, ori de câte ori chemăm preotul pentru sfeștanie, să nu ne preocupăm doar de pregătirea mesei, ci și de pregătirea inimii. Aceasta este cea mai frumoasă și mai rodnică pregătire pentru binecuvântarea casei.

