Astrologul DCNews, Daniela Simulescu, ne oferă detalii despre retrogradarea planetei Neptun.
Pe 26 ianuarie, Neptun și-a început tranzitul în semnul Berbecului, unde va rămâne până în 2039. Neptun reprezintă inspirația și dizolvarea, iar Berbecul individualitatea și lupta. Din 7 iulie, Neptun își va începe retrogradarea, care va dura până pe 13 decembrie.
Fiind vorba de o planetă transgenerațională, efectele sale sunt destul de subtile. Însă, se va asigura să ne aducă multiple dipleme, descoperirea sau acceptarea unor iluzii.
Berbec/Ascendent în Berbec
Neptun va retrograda în semnul tău. Și până pe 13 decembrie, te va ajuta să îți dai seama ce este aievea în viața ta. Asta înseamnă că vei descoperi și unele dezamăgiri. În mare parte, create de a ta minte. Poți trece și prin episoade de confuzie sau de introspecție. Legate de propria identitate, de la cea fizică la aceea mintală sau emoțională. Însă, în curând, și Saturn va retrograda, tot în semnul tău. Deci vei avea ocazia să concretizezi unele dorințe.
Rac/Ascendent în Rac
Neptun va retrograda în casa a zecea. Deci cariera va trece prin multiple reevaluări. Îți vei pune numeroase întrebări. Ies sau nu ies la pensie? Mai stau la actualul loc de muncă sau nu? Mi se potrivește această carieră sau nu? Nu cumva mi-am pus șeful sau colegii pe un piedestal? Am nevoie de o vocație? Dacă direcția profesional se potrivește cu valorile și idealurile tale, vei continua. Însă, dacă nu este cazul, vei dori alternative. În același timp, trebuie să faci diferența între iluzii și realitatea actuală. Și să nu te grăbești cu nicio decizie în acest sens.
Citește și Horoscop iulie 2026. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară
Balanță/Ascendent în Balanță
Neptun va retrograda în casa a șaptea. Aceea care contează enorm pentru tine, a relațiilor. Și Neptun are darul de a acționa în mai multe feluri, mai ales când retrogradează. Vei avea ocazia să îți vezi partenerul de viață așa cum este el cu adevărat, cu toate calitățile și defectele. Îți vei da seama că ai fost cam idealist. În cazul în care îți place de cineva și vrei să treci la următorul nivel, asigură-te că o faci pentru motivele serioase și nu pentru că există doar o atracție foarte puternică, greu de explicat. Până pe 13 decembrie, pe plan relațional, nivelul de ceață va fi uriaș.
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Neptun retrogradează în casa a patra, acolo de unde acționează fie abstract, fie în mod practic. În primul rând, îți poate dizolva unele credințe legate de familie și de rădăcini. Vei simți nevoia de apartenență, te vei reconecta cu unele evenimente din copilărie despre care îți vei da seama că au fost distorsionate de propria minte. Pe urmă, îți va oferi numeroase dileme legate de zona imobiliară sau de gospodărie. Mă mut sau nu mă mut? Renovez sau nu renovez?

